ICCJ. Decizia nr. 2942/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2942/2009
Dosar nr. 6999/8/2008
Şedinţa publică din 11 septembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sesizarea din 7 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat acestei instanţe recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 1920 din 21 iulie 2003 a Tribunalului de Mare Instanţă din Draguignan, definitivă prin Decizia penală nr. 50/ D din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Aix-en-Provence şi a sentinţei penale din 14 aprilie 2005 a Curţii cu Juri din La Gironde privind persoana condamnată H.D., şi transferarea acesteia într-un penitenciar din România, în procedura iniţiată de autorităţile judiciare franceze.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 300 din 20 noiembrie 2008, a admis sesizarea şi, în baza art. 145 din Legea nr. 302/2004 a recunoscut sentinţa penală din 21 iulie 2003 a Tribunalului de Mare Instanţă din Draguignan, definitivă prin Decizia penală nr. 50/ D din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel din Aix-en-Provence prin care H.D. a fost condamnat, la 8 ani închisoare şi, pentru săvârşirea infracţiunii de furt cu violenţă şi a constatat că a început executarea pedepsei la 10 martie 2003 şi că această pedeapsă se împlineşte la 10 martie 2011, a recunoscut sentinţa penală din 14 aprilie 2005 a Curţii cu Juri din La Gironde prin care H.D. a fost condamnat, la 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de viol în grup sub ameninţare cu arma şi furt cu violenţă, a constatat că aceasta începe să fie executată de la 8 februarie 2009 şi expiră la 8 februarie 2020 şi a constatat, în final, că persoana condamnată are de executat, în total, 19 ani închisoare pedeapsă care expiră la 8 februarie 2020.
Totodată, a constatat că numitul H.D. va putea fi eliberat condiţionat la 11 noiembrie 2007, a dispus transferarea persoanei condamnate din Franţa în România pentru continuarea executării pedepsei şi a dedus arestarea de la 10 martie 2003 la zi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cauză este îndeplinită condiţia dublei încriminări, prevăzută de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 şi de art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E. asupra transferării persoanei condamnate şi că recurentul H.D. a consimţit la transfer.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a susţinut că, în mod greşit, s-a omis deducerea perioadei în care persoana condamnată s-a aflat în stare de arest în Belgia, în cursul procedurii de extrădare, că, de asemenea, s-a omis constatarea graţierii unei perioade de 4 luni din pedeapsă, beneficiu acordat de statul de condamnare că, în mod greşit au fost menţionate în hotărârea atacată data la care condamnatul va fi liberat condiţionat şi data la care expiră pedeapsa.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei.
Recursul declarat este întemeiat aşa cum se va arăta în continuare:
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 145 şi art. 146 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzută în hotărârea de condamnare şi să procedeze la deducerea întregii perioade în care condamnatul s-a aflat în stare de deţinere în cauza în care s-a pronunţat hotărârea penală recunoscută.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, respectiv fişele penale privind situaţia executării pedepsei furnizate de autorităţile judiciare franceze, se constată că, prin hotărârea Tribunalului de Mare Instanţă din Draguignan din 21 iulie 2003, din pedeapsa aplicată de 8 ani închisoare s-a dedus perioada 26 noiembrie 2002 – 10 martie 2003 (3 luni şi 13 zile) în care condamnatul s-a aflat arestat în Belgia, în cursul procedurii de extrădare iniţiată în cauză de Statul Francez situaţia în care, potrivit dispoziţiilor evocate, trebuia dedusă din acea pedeapsă durata celor 3 luni şi 13 zile, astfel ca deducerea să privească perioada 26 noiembrie 2002 la zi.
Întrucât nu a procedat astfel, prima instanţă, a pronunţat hotărârea cu înfrângerea dispoziţiilor imperative arătate, ea fiind supusă, sub acest aspect, casării.
2. Potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, amnistia şi graţierea pot fi acordate atât de statul român, cât şi de statul străin, iar în cadrul procedurii speciale a recunoaşterii hotărârii şi transferului persoanei condamnate, acest beneficiu acordat de unul dintre state trebuie constatat, efectul fiind conform art. 120 C. pen. român, înlăturarea în tot sau în parte a executării pedepsei ori comutarea în alta mai uşoară.
Din analiza actelor dosarului se constată, că statul francez, ca stat de condamnare, a graţiat o perioadă de 4 luni din pedeapsă stabilită de Tribunalul de Mare Instanţă din Draguignan, prin sentinţa menţionată.
Ca urmare, potrivit textului legal evocat şi hotărârii tribunalului francez, trebuie constatată graţiată această durată, lucru pe care prima instanţă, în mod greşit, nu l-a făcut.
3. Prin art. 122 alin. (1) şi art. 144 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a statuat că executarea pedepsei este guvernată de legea statului de executare.
Ca urmare, dispoziţiile relative la durata pedepsei ce urma să fie executată în România şi data la care condamnatul urma să fie liberat condiţionat, se impun a fi stabilite, potrivit legii române de executare, de autorităţile judiciare române competente.
În consecinţă, menţiunile din dispozitivul hotărârii atacate referitoare la data la care s-ar împlini executarea pedepselor de 8 ani şi 11 ani, în total, 19 ani închisoare, prin cumul aritmetic şi data la care ar fi fost posibilă liberarea condiţionată, sunt urmarea unei greşite aplicări a prevederilor legale evocate.
4. Faţă de considerentele ce preced, constatând întemeiate criticile din recursul declarat de parchet, Curtea urmează a admite acest recurs, a casa sentinţa atacată numai cu privire la greşita deduce din pedeapsă a perioadei executate în care persoana condamnată s-a aflat în stare de arest în Belgia în cursul procedurii de extrădare, la omisiunea constatării graţierii unei perioade de 4 luni închisoare din pedeapsa cumulată de 19 ani închisoare şi la greşita menţiune referitoare la data la care condamnatul va putea fi liberat condiţionat şi la cea privind data expirării pedepsei.
Rejudecând în aceste limite, Curtea va dispune deducerea prevenţiei persoanei condamnate pentru perioada executării de la 26 noiembrie 2002 la 11 septembrie 2009, va constata graţiată perioada de 4 luni închisoare şi va înlătura dispoziţia referitoare la data liberării condiţionate, precum şi la data expirării pedepsei.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi se va stabili ca onorariul de 200 lei pentru apărătorul din oficiu, desemnat persoanei condamnate să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 300 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe persoana condamnată H.D.
Casează sentinţa atacată numai cu privire la greşita deducere din pedeapsă a perioadei executate în care persoana condamnată s-a aflat în stare de arest în Belgia, în cursul procedurii de extrădare, la omisiunea constatării graţierii unei perioade de 4 luni închisoare din pedeapsa de 19 ani închisoare rezultată prin cumulul aritmetic al pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală din 21 iulie 2003 a Tribunalului de Corecţie din Draguignan, definitivă prin Decizia penală nr. 60/D/2004 din 12 ianuarie 2004 a Curţii de Apel din Aix-en-Provence şi al pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală din 14 aprilie 2005 a Curţii cu Juri de la Lagironde – Franţa şi precum, la greşita menţiune referitoare la data la care condamnatul va putea fi liberat condiţionat şi la cea privind data expirării pedepsei.
Deduce prevenţia persoanei condamnate pentru perioada executată de la 26 noiembrie 2002 la 11 septembrie 2009.
Constată graţiată perioada de 4 luni închisoare din pedeapsa de 19 ani închisoare, menţionată mai-sus.
Înlătură dispoziţia referitoare la data liberării condiţionate precum şi la data expirării pedepsei.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2939/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2947/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
