ICCJ. Decizia nr. 2939/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2939/2009

Dosar nr. 7249/1/2009

Şedinţa publică din 10 septembrie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de la 28 august 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii P.N.A., S.A. şi G.C., împotriva sentinţei penale nr. 697 din 2 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor.

În motivarea măsurii dispuse, instanţa de apel, a apreciat că temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, respectiv condiţiile cumulative prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. h) C. proc. pen., se menţin, existând date şi indicii temeinice privind săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, în raport de acestea prima instanţă pronunţând o hotărâre de condamnare.

În termen legal, inculpaţii S.A. şi G.C. au declarat recurs, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, cu motivarea că temeiurile avute în vedere la data luării acesteia nu mai subzistă, continuarea judecăţii, putându-se face cu ei în stare de libertate.

În şedinţa publică acordată cauzei, recurenta inculpată S.A. a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă recursul, solicitând să se ia act de această declaraţie.

Având în vedere manifestarea de voinţă liber exprimată de recurenta inculpată în sensul arătat, cum şi dispoziţiile prevăzute de art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., coroborate cu art. 369 alin. (1) C. proc. pen., conform căruia „până la închiderea dezbaterilor oricare din părţi îşi poate retrage calea de atac" se va lua act de retragerea recursului.

Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele, în acord cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, constată nefondat recursul pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive.

În cauza dedusă judecăţii, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor procesual penale mai sus citate şi motivat, legal şi temeinic a menţinut măsura preventivă luată faţă de inculpat.

La momentul procesual ce a impus verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive s-a avut în vedere că inculpatul G.C., prin sentinţa penală nr. 697/ F din 2 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., infracţiune care prin modul în care a fost comisă, respectiv profitând de deficienţele de natură psihică ale minorei C.D., a determinat-o să practice prostituţia, însuşindu-şi beneficiile financiare obţinute din exploatarea sexuală a acesteia, dovedeşte pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate.

Cum instanţa de apel motivat, legal şi temeinic a menţinut măsura preventivă luată faţă de inculpat, iar la examinarea din oficiu a cauzei supusăprezentei căi de atac nu se constată existenţa vreunui caz care se justifice reformarea hotărârii, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de această fază procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de recurenta inculpată S.A. împotriva încheierii din 28 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 5907/3/2009 (2012/2009).

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.C. împotriva încheierii din 28 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 5907/3/2009 (2012/2009).

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpată S.A., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2939/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs