ICCJ. Decizia nr. 2958/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2958/2009
Dosar nr. 7349/1/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 septembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1286/117/2009, Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de apel, în baza art. 160b rap. la art. 3002 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului R.M.
Împotriva acestei măsuri, inculpatul R.M. a declarat recurs, nemotivat.
Conform Referatului Penitenciarului Gherla, inculpatul sus-numit nu a putut fi prezentat instanţei la termenul de judecată a recursului.
Văzând şi dispoziţiile art. 38511 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora judecarea recursului împotriva încheierii, privind măsurile preventive poate avea loc şi în lipsa inculpatului, aflat în stare de deţinere, Curtea a trecut la judecarea cauzei, apărătorul din oficiu solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea arestării.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor depuse la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Inculpatul R.M. a fost arestat prin încheierea nr. 13 din 12 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, în lipsă, mandatul fiind pus în executare la data de 19 iunie 2009.
Temeiurile avute în vedere la arestare sunt cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. pen., cu trimitere la dispoziţiile art. 143 din acelaşi cod, instanţa reţinând că există indicii temeinice că la data de 31 martie 2008 inculpatul, înarmându-se cu un cuţit, s-a deplasat la locuinţa fostei sale concubine B.M. şi i-a aplicat acesteia mai multe lovituri în zona capului şi a gâtului, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile îngrijiri medicale.
După comiterea faptei inculpatul a dispărut de la domiciliu în scopul de a se sustrage urmăririi penale.
Fapta a fost încadrată în dispoziţiile art. 20 rap. la art. 174-175 lit. a) C. pen., respectiv tentativă la omor calificat, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr. 231 din 28 mai 2009 l-a condamnat pe inculpatul R.M. la 9 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen.
Instanţa de apel a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului subzistă şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică.
Aşa cum s-a arătat, inculpatul R.M. a fost arestat preventiv, trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Fapta de săvârşirea căreia este bănuit inculpatul prezintă un ridicat grad de pericol social , iar din datele aflate la dosar rezultă presupunerea rezonabilă că acesta este autorul.
Este în afară de orice îndoială că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, arestarea acestuia fiind o măsură necesară din raţiuni de interes public, între care sunt de arătat cele de siguranţă civică şi de împiedicare a inculpatului de a mai săvârşi o infracţiune şi de sustragere de la judecată.
Întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, recursul inculpatului R.M. declarat împotriva încheierii din 7 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, prin care a fost menţinută măsura privativă de libertate, este nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva încheierii din 7 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1286/117/2009.
Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2953/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2959/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|