ICCJ. Decizia nr. 296/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 296/2009
Dosar nr. 11906/3/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1087 din 18 septembrie 2008, a condamnat inculpata I.M., la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 842 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 803/2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rest contopit cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunând să execute în total 12 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 350 C. proc. pen. şi 88 C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, deducându-se arestul preventiv executat de la 29 februarie 2008 la zi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în ziua de 28 februarie 2008, inculpata a fost depistată în incinta Penitenciarului de Maximă Siguranţă Rahova, la Sectorul vizite, în timp ce deţinea asupra sa o doză de heroină, care urma să fie oferită numitului I.P. prin intermediul condamnatului P.I., ambii fiind încarceraţi în acest loc de detenţie.
Reţinând vinovăţia inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în forma prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeaşi lege, instanţa de fond a condamnat inculpata la pedeapsa individualizată în raport de criteriile enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social concret al infracţiunii, de trafic de droguri într-un penitenciar, dar şi antecedentele penale ale inculpatei, fapta fiind săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-l o condamnare pentru acelaşi gen de infracţiune.
Împotriva sentinţei, inculpata a declarat apel, invocând netemeinicia hotărârii, constând în greşita individualizare a pedepsei, în sensul că aceasta este prea severă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 240/ A din 28 octombrie 2008, a admis apelul inculpatei, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, a condamnat inculpata, la pedeapsa de 9 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2), art. 76 C. pen.
S-a menţinut dispoziţia referitoare la revocarea beneficiului liberării condiţionate, dispunându-se conform art. 61 alin. (1) teza finală C. pen., contopirea restului rămas neexecutat de 842 zile din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 803 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în pedeapsa de 9 ani închisoare.
În motivarea operaţiunii de reindividualizare a pedepsei în sensul reducerii ei sub limita minimă prevăzută de textul incriminator, instanţa de apel a invocat, conduita sinceră a inculpatei, concluziile referatului de evaluare potrivit cărora conduita infracţională a fost motivată de nevoia acesteia de a-şi procura mijloace de subzistenţă pentru familia sa numeroasă care a fost identificat drept stimul de a nu repeta experienţa penitenciară.
Împotriva deciziei, în termen legal, inculpata a declarat recurs, invocând drept caz de casare al hotărârii dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei, apreciată prea severă, în raport de infracţiunea săvârşită.
Verificând hotărârea instanţei de apel prin prisma cazului de casare invocat, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată nefondat recursul inculpatei.
Instanţa de prim control judiciar, a făcut o corectă individualizare a pedepsei pentru infracţiunea dedusă judecăţii, infracţiune al cărui pericol social este dovedit atât de circumstanţa agravantă prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. c) Legea nr. 143/2000 în care s-a consumat, în perimetrul unui penitenciar, dar şi de datele care caracterizează persoana inculpatei, condamnată anterior la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni.
Cum nu există motive care să justifice reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de apel, recursul inculpatului va fi respins potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., se va deduce durata arestului preventiv executat de inculpat de la 29 februarie 2008 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată I.M. împotriva deciziei penale nr. 240/ A din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29 februarie 2008 la 29 ianuarie 2009.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2959/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2964/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
