ICCJ. Decizia nr. 3009/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3009/2009
Dosar nr. 7508/1/2009
Şedinţa publică din 25 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, având pe rol soluţionarea apelului declarat de inculpatul N.G.C. împotriva Sentinţei penale nr. 280 din 12 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 49105/3/2008, la termenul de judecată din 11 septembrie 2009, din oficiu, a pus în discuţia părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b C. proc. pen., starea de arest a inculpatului.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, constatând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, respectiv art. 143 C. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Apărătorul ales pentru inculpatul N.G.C. a susţinut revocarea măsurii arestării preventive şi punerea inculpatului în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, rap. la art. 174 C. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 280 din 12 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare.
Pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de apel a fost verificată şi menţinută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat, lucru constatat şi prin Încheierea din 6 mai 2009, în mod corect.
Potrivit art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate, totuşi de la această regulă generală sunt înscrise şi excepţii.
În art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când existau motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de al împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia”.
În raport de aceste reglementări internaţionale, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat că privarea de libertate trebuia să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Dispunerea măsurii arestării preventive, cât şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl reliefează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive”.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, confirmând în continuare privarea de libertate a inculpatului N.G.C., respectiv, infracţiunea dedusă judecăţii este una gravă, fiind sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii, acestea fiind deosebit de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, cum ar fi dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de nelinişte şi neîncredere în rândul membrilor societăţii, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local (Letellier vs. Franţa).
În cauză, există indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapte grave, care prin modalitatea de comitere şi urmările produse duc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar aduce atingere dezideratelor impuse de legea penală, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere a cetăţenilor în actul de justiţie.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul este actual şi persistent, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, reţinând corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care, în conformitate cu art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.G.C. împotriva Încheierii din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.G.C. împotriva Încheierii din 11 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 49105/3/2008.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 225 RON cheltuieli judiciare, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 800/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 807/2009. Penal → |
|---|
