ICCJ. Decizia nr. 3022/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3022/200.
Dosar nr. 7598/1/200.
Şedinţa publică din 28 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, la termenul din 25 septembrie 2009, având pe rol spre soluţionare cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată la 23 septembrie 2009 de inculpatul M.C.V., prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.C.V., stabilind, totodată, ca acesta să respecte, potrivit disp. art. 1608a alin. (3) C. proc. pen., următoarele obligaţii : să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bacău decât în condiţiile stabilite de instanţă; să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la Poliţia municipiului Bacău, conform programului de supraveghere întocmit de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme .
Prin aceeaşi încheiere, în temeiul art. 1608a C. proc. pen. coroborat cu art. 1602 alin. (3) şi alin. (31) din acelaşi cod, a obligat inculpatul ca pe timpul liberării provizorii să nu se apropie de martorul P.M.I. şi să nu comunice cu acesta direct sau indirect, atrăgându-i, totodată, atenţia asupra dispoziţiilor art. 16010 C. proc. pen., referitoare la condiţiile revocării liberării.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a constatat că inculpatul M.C.V., a fost reţinut la 19 august 2009 şi ulterior, arestat preventiv la 20 august 2009, iar prin rechizitoriul nr. 87/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, dispus trimiterea în judecată a acestuia în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., rap. la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a reţinut că inculpatul, în calitatea sa de ofiţer cu atribuţii de poliţie judiciară în cadrul I.P.J. Bacău, la data de 17 august 2009, a pretins de la P.M.I. suma de 500 Euro pentru a propune o soluţie favorabilă într-un dosar penal, sumă ce i-a fost remisă de denunţător în ziua de 19 august, dată la care a fost surprins în flagrant şi reţinut de organele de urmărire penală.
Prima instanţă, examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a constatat că aceasta este admisibilă în principiu, fiind însuşită de inculpat şi având conţinutul prevăzut de dispoziţiile art. 1606 alin. (2) C. proc. pen. şi că infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, a apreciat-o ca întemeiată, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., considerând că la acel moment nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţare unor părţi, martori, experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a mai reţinut că inculpatul era suspendat din funcţie şi că a recunoscut săvârşirea faptei comise, obligându-se să coopereze cu organele judiciare pe parcursul procesului penal, iar de la momentul arestării a trecut deja o perioadă de timp în care s-a estompat rezonanţa, pe plan social, a faptei care constituie obiectul acuzaţiei, apreciind că, în speţă, organele judiciare au reacţionat ferm.
Prima instanţă interpretând că dispoziţiile art. 1608a alin. (2) C. proc. pen. sunt în acord cu jurisprudenţa CEDO ( cauzele Smirnova c. Rusiei din 25 iulie 2003 şi SBA c. Regatului Unit al Marii Britanii) şi constatând că instanţa europeană a reţinut patru motive de refuz al eliberării pe cauţiune: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării acesta să împiedice desfăşurarea procesului, să comită o altă infracţiune ori să tulbure ordinea publică, a conchis apreciind că astfel de motive de refuz nu se regăsesc în speţa de faţă, considerând, în consecinţă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar întemeiată, admiţând-o ca atare şi fixând obligaţiile impuse acestuia pe perioada liberării, potrivit dispoziţiilor art. 1608a alin. (3) C. proc. pen. coroborat cu art. 1602 alin. (3) şi alin. (31) din acelaşi cod.
Împotriva încheierii sus-menţionată, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Bacău, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele detaliate în memoriul depus la dosar şi susţinute oral de reprezentantul parchetului, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, reprezentantul parchetului, în esenţă, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate judiciar, arătând că şi în prezent subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de aceasta.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Bacău, este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1491 alin. (1) C. proc. pen., procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia, în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.
Liberarea provizorie este o instituţie destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenţiei) şi protecţia socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin impunerea de obligaţii sau de restricţii ale libertăţii).
Articolul 1601 C. proc. pen. reglementează, cu titlu de principiu, cele două modalităţi ale liberării provizorii, arătând că „în cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertatea provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune."
În speţa dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la data de 20 august 2009, prin încheierea din aceeaşi dată, la propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Bacău, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.C.V. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 20 august 2009 până la 17 septembrie 2009, întrucât a constatat că inculpatul, pe de o parte, este cercetat pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, iar pe de altă parte, că acesta se află în situaţia prev. de art. 136, art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
S-a reţinut că inculpatul M.C.V., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, mai concret, subinspector în cadrul I.P.J. Bacău, a pretins şi primit suma de 500 Euro, de la martorul denunţător P.M.I., căruia i-a promis că va întocmi un referat cu propunerea de netrimitere în judecată a acestuia, într-un dosar pe care îl avea spre instrumentare:
Înalta Curte constată că, în mod nejustificat, prima instanţă a apreciat că lăsarea în libertate, chiar şi sub control judiciar, a acestui inculpat, nu ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, neraportându-se nici la gravitatea faptei pentru care a fost cercetat inculpatul, ce făcea parte din organele autorităţii statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, şi nici la faptul că acesta, la momentul surprinderii sale în flagrant, a încercat să distrugă probele înghiţind bancnotele primite ca mită.
De altfel, se mai reţine că prin modul în care a procedat prima instanţă, pe de o parte, s-ar putea induce în comunitatea locală o stare de temere şi de neîncredere a cetăţenilor, în general, şi a celor implicaţi în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiţie, iar, pe de altă parte, s-ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influenţa depoziţiile unor martori ori cursul normal al procesului, dosarul aflându-se abia în faza iniţială a cercetării judecătoreşti.
Totodată, dacă s-ar trece cu uşurinţă peste faptul, deloc de neglijat, că acest inculpat provenea din rândurile celor chemaţi să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege şi special formaţi să aplice legea - ofiţer de poliţie judiciară - şi s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesinguranţă în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
Se mai constată că justeţea aprecierilor primei instanţe prin raportare la jurisprudenţa CEDO menţionată în considerente, s-ar fi confirmat, probabil, într-o speţă ce avea drept obiect dedus judecăţii o cerere de liberare provizorie pe cauţiune, situaţie care nu se poate însă, aplica acestei cauze, ce are spre examinare cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.C.V.
Astfel, chiar dacă prima instanţă a luat în considerare elemente de circumstanţiere, relevante pentru inculpat, trebuia să acorde însă, o pondere mai semnificativă naturii activităţii infracţionale desfăşurată de acesta, condiţiilor concrete în care acesta a acţionat, gradului ridicat de pericol social al faptei ilegale comisă, astfel cum a fost ea expusă în încheierea recurată, atitudinii avute la momentul surprinderii sale în flagrant, precum şi prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
De asemenea, se mai constată că, deşi prima instanţă, admiţând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul M.C.V. a analizat incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. totuşi nu au examinat aceste aspecte şi prin raportare la dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi alin. (8) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că deşi inculpatul M.C.V., are vocaţia liberării provizorii sub control judiciar, totuşi raportat la acuzaţia formulată împotriva sa în cuprinsul mandatului de arestare preventivă, la ansamblul probator deja administrat, precum şi la faptul că în speţă, la 9 septembrie 2009 s-a emis rechizitoriul nr. 87/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, în mod netemeinic a fost dispusă punerea sa în libertate sub control judiciar, această măsură nefiind oportună în această fază procesuală.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de 38 de zile nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere şi stadiul procesual al cauzei, aflată în faza incipientă a cercetării judecătoreşti, rechizitoriul fiind emis la 9 septembrie 2009.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptei şi de gravitatea acesteia, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării în libertate a inculpatului, constată că prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât faza de urmărire penală abia s-a finalizat prin emiterea rechizitoriului în cauză.
De asemenea şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracţiunea pentru care acesta a fost surprins în flagrant, cercetat şi dedus judecăţii, este, prin ea însăşi, o faptă gravă ce a adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege, nefiind lipsit de relevanţă şi faptul că inculpatul a încercat să distrugă probele incriminatoare prin înghiţirea banilor oferiţi drept mită.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat eronat atunci când a admis, nejustificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului M.C.V., constatând cu uşurinţă, că lăsarea acestuia în libertate chiar si sub control judiciar, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De altfel, Înalta Curte constată că în speţa dedusă judecăţii există indicii temeinice că acesta a săvârşit fapta pentru care este cercetat, faptă care, prin modalitatea prin care s-a comis, conduce la concluzia Existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică, în cazul în care s-ar dispune lăsarea inculpatului în libertate, fie chiar şi sub control judiciar.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului M.C.V. exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală, chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, constatând, în urma examinării încheierii recurate, în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., că, pe de o parte, judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puţin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal şi că, pe de altă parte, temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu s-au modificat într-un interval atât de scurt de timp astfel încât să justifice liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva încheierii din 25 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 505/32/2009, privind pe inculpatul M.C.V., va casa încheierea atacată şi pe fond, în rejudecare, va respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.V.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe intimatul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, ocazionate de soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în primă instanţă, iar în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în recurs vor rămâne în sarcina statului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, împotriva încheierii din 25 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 505/32/2009, privind pe inculpatul M.C.V.
Casează încheierea atacată şi, în rejudecare:
Respinge, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.C.V.
Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, ocazionate de soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în primă instanţă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2009.
Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău împotriva încheierii din 25 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 505/32/2009, privind pe inculpatul M.C.V.
Soluţionând favorabil cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prima instanţă a constatat că în cauză erau îndeplinite toate condiţiile legale cerute pentru eliberarea provizorie a inculpatului şi că nu existau motive serioase, care să justifice continuarea detenţiei.
A fost menţionată în acest sens absenţa unor date relevante pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, presupunerea că, lăsat în libertate, inculpatul ar comite noi fapte prevăzute de legea penală ori că va încerca influenţarea cursului anchetei.
Inexistenţa pericolului de repetare a infracţiunii şi riscul de obstrucţionarea a anchetei penale au fost analizate de instanţă şi în raport de situaţia personală actuală a inculpatului - suspendat din funcţia de ofiţer de poliţie judiciară, cu atitudine sinceră şi cooperantă faţă de organele judiciare.
În considerentele încheierii pronunţate, prima instanţă a făcut referire şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene care expune patru motive fundamentale acceptabile pentru refuzul de eliberare provizorie din detenţie a unui acuzat.
Aplicând principiile jurisprudenţiale la cazul în speţă, instanţa a apreciat că inculpatul îndeplinea toate condiţiile cerute pentru eliberarea sa, neputându-se prezuma existenţa unui risc real de repetare a infracţiunii, de neprezentare la proces ori de împiedicare a cercetării judecătoreşti.
De asemenea, s-a apreciat că nici ordinea publică nu ar fi afectată prin lăsarea inculpatului în libertate, întrucât timpul scurs de la data arestării până în prezent estompase rezonanţa socială a faptei ce constituie obiectul acuzaţiei, iar detenţia deja efectuată demonstrase reacţia fermă a organelor judiciare.
Opinia minoritară subscrie în totalitate argumentelor prezentate de prima instanţă în analiza efectuată asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului M.C.V.
Potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În cauză, nu există astfel de impedimente, prima instanţă făcând o corectă evaluare în ceea ce priveşte absenţa oricăror date relevante din care să rezulte presupunerea că inculpatul ar săvârşi alte fapte prevăzute de legea penală.
Tot astfel, circumstanţele cazului nu oferă nici indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influenţa cursul anchetei.
De altfel, aceste aspecte, cu relevanţă deosebită în examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, nu au fot contestate de acuzare şi nici interpretate în sens diferit prin Decizia instanţei de recurs.
Acuzarea a susţinut, prin intermediul motivelor de recurs, că eliberarea provizorie a inculpatului nu se justifica a fi acordată având în vedere natura şi gravitatea faptei ce constituie obiectul acuzaţiei.
S-a arătat că măsura arestării preventive s-a dispus faţă de inculpat pe temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi că interesul în raport de gravitatea infracţiunii, faptul că fost săvârşită de un ofiţer de poliţie judiciară în cadrul atribuţiilor de serviciu implicând exerciţiul autorităţii de stat şi aplicarea legii, durata redusă a detenţiei provizorii de până în prezent, stadiul incipient al cercetării judecătoreşti şi impactul negativ asupra comunităţii din care face parte inculpatul, în situaţia în care ar fi cercetat în libertate, prin acreditarea ideii că nu toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii.
Ca răspuns la aspectele invocate este de menţionat că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză, menţinerea temeiurilor arestării preventive, întrucât pentru situaţiile în care se constată încetarea sau modificarea temeiurilor iniţiale, devin incidente instituţiile procesuale prevăzute de art. 139 C. proc. pen. care reglementează revocarea şi înlocuirea măsurilor preventive.
Din acest motiv, nici dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen. nu conţin o referire explicită la inaplicabilitatea instituţiei liberării provizorii sub control judiciar în cazul menţinerii temeiurilor arestării preventive.
Pe de altă parte, regula respectării libertăţii individuale stabilită la art. (5) din Convenţie, consacrată şi de legislaţia internă, inclusiv la nivel constituţional, permite derogări numai în cazuri excepţionale care reclamă protejarea interesului public.
Tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracţiuni nu poate constitui un motiv pertinent şi suficient pentru refuzul de eliberare din detenţie provizorie decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea acuzatului în libertate ordinea publică ar fi realmente ameninţată.
Ori de câte ori acest risc nu poate fi în mod rezonabil stabilit, persoana acuzată este îndreptăţită să obţină punerea sa în libertate, înainte de a fi judecată.
Natura faptei, gravitatea şi efectele ei nu justifică, în sine, necesitatea continuării prevenţiei în lipsa unor fapte capabile să demonstreze că eliberarea acuzatului ar aduce cu adevărat prejudicii ordinii publice.
În speţă, acuzarea nu a indicat asemenea fapte, iar existenţa lor nu este susţinută nici de actele dosarului.
Pentru aceste motive, în opinie minoritară, s-a considerat că, pe baza profilului personal al inculpatului şi a situaţiei sale actuale, scopul măsurii preventive luate în cauză putea fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3020/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3031/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
