ICCJ. Decizia nr. 3031/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3031/2009
Dosar nr. 257/36/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 46/ P din 3 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanţa, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, plângerile formulate de petenţii M.G. şi M.M., C.I., C.V., C.C.A., C.M.D., C.A.C. formulate împotriva rezoluţiilor nr. 37/P/2005 şi nr. 707/P/2008 din 8 ianuarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, menţinând soluţiile atacate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 10 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele.
La data de 11 noiembrie 2003, petiţionarii C.I. şi C.V. au formulat plângere penală la Judecătoria Medgidia împotriva lui S.N. (executor judecătoresc), M.G. şi B.G. (agenţi de poliţie), I.F. şi I.F. pentru săvârşirea, la data de 6 martie 2003, a infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), constând în aceea că, la momentul punerii în executare a unei hotărâri civile, le-au ocupat nelegal o suprafaţă de teren din curte.
Cauza a cunoscut patru cicluri procesuale, până la Decizia penală nr. 1285 din 8 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a dispus trimiterea ei la procuror pentru a se efectua urmărirea penală şi sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de executorul judecătoresc şi agenţii de poliţie.
Prin rezoluţia nr. 707/P/2008 din 8 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii S.N., M.G. şi B.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar faţă de făptuitorii I.F. şi I.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
În fapt, s-a reţinut că executorul judecătoresc şi agenţii de poliţie au efectuat un act legal în virtutea atribuţiilor de serviciu cu care au fost investiţi, iar intimatul I.F. s-a deplasat la locuinţa părţilor vătămate însoţit de organele investite cu autoritate de stat pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti, în timp ce intimatul I.F. a avut calitatea de martor, asistând la efectuarea actelor de executare.
Prin rezoluţia nr. 43/II/2/2009 din 18 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a respins plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., de petenţii C.I., C.V., C.C.A., C.M.D. şi C.A.C., ca neîntemeiată.
Nemulţumiţi de soluţie, petenţii M.G., M.M., C.I., C.V., C.C.A., C.M.D., C.A.C. s-au adresat, în baza art. 2781 C. proc. pen., instanţei, motivând că nu s-au respectat dispoziţiile instanţelor, petenţii au formulat plângere şi împotriva rezoluţiei nr. 37/P/2005 din 25 octombrie 2007 a aceluiaşi parchet.
Curtea de Apel Constanţa a reţinut că făptuitorul S.N. şi-a îndeplinit obligaţiile legale de punere în executare silită a hotărârii judecătoreşti, activităţile sale de evacuare şi modificare a semnelor de hotar ţinând de esenţa executării. Agenţii de poliţie şi-au exercitat în mod corespunzător atribuţiile de a asigura ordinea şi liniştea şi de a preîntâmpina incidente, ca executarea să nu degenereze în conflicte violente, ca urmare a opoziţiei petiţionarilor.
Infracţiunea de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), constă în ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul celui ocupat.
Potrivit actelor dosarului, făptuitorul I.F. a avut un titlu de proprietate valabil, respectiv o sentinţă civilă definitivă şi irevocabilă pe care a solicitat a o pune în executare şi, cum neînţelegerile dintre părţi s-au născut ca urmare a existenţei litigiilor civile, a disputării unei alei, ambele părţi, crezându-se proprietari (statornicindu-se printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă cui aparţine de drept) este evident că nu a săvârşit acţiuni specifice laturii obiective a infracţiunii şi nici cu „intenţia" specifică laturii subiective.
Făptuitorul I.F. a asistat ca martor la întreaga desfăşurare a evenimentelor, neavând nici o contribuţie la punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, astfel că fapta sa nu se circumscrie vreunei activităţi de ocupare abuzivă a terenului în litigiu, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Referitor infracţiunile prevăzute de art. 248, 249, 289, 291, 264 şi 271 C. pen., reclamate împotriva poliţiştilor şi magistraţilor care au soluţionat cauzele civile, respectiv penale, B.A., B.V., N.S., P.Z., C.A., G.A., I.D., T.A., D.D., R.I., E.M.C.. în dosarul nr. 37/P/2005, instanţa a reţinut că nu s-au constatat indicii de săvârşire a faptelor penale sesizate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petiţionarii C.V., M.G., M.M., C.I., C.C., C.M.D. şi C.A.C., solicitând admiterea, casarea hotărârii şi desfiinţarea rezoluţiilor atacate ca fiind lovite de nulitate absolută.
Verificând hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este nelegală pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 lit. f) C. proc. pen., infracţiunile săvârşite de judecătorii de la curţile de apel se judecă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Urmărirea penală în cazul acestor infracţiuni se efectuează de către procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care, potrivit legii, judecă în primă instanţă cauza, potrivit dispoziţiilor articolului 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen.
Or, magistratul E.M.C. faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul penal nr. 37/P/2005 este judecător la Curtea de Apel Constanţa, astfel că efectuarea actelor de urmărire penală nu trebuia realizată de către Parchetul de pe lângă această curte de apel, ci de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Încălcarea normelor de procedură penală referitoare la competenţa materială fiind sancţionate cu nulitatea absolută, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., rezultă că nici Curtea de Apel Constanţa nu se putea pronunţa pe fondul cauzei, ci trebuia să trimită dosarul organului de urmărire penală competent potrivit legii pentru efectuarea cercetărilor penale.
În consecinţă, admiţând recursul, Înalta Curte va casa hotărârea instanţei de fond şi va trimite cauza organului de urmărire competent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării de cercetări penale.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de petiţionarii C.V., M.G., M.M., C.I., C.C., C.M.D. şi C.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 46/ P din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza pentru efectuarea de cercetări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3022/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2391/2009. Penal → |
|---|
