ICCJ. Decizia nr. 3020/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3020/2009
Dosar nr. 7585/1/2009
Şedinţa publică din 28 septembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă, din 18 septembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 5053.23/102/2006, al Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, printre altele, menţinerea măsuri arestării preventive a inculpatului S.J., în temeiul art. 3002, combinat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva încheierii de şedinţă a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate , întrucât nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, dar şi întreaga cauză potrivit disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin sentinţa penală nr. 97 din 31 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. 3053/102/2006, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului S.J., la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 189 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Hotărârea primei instanţe a fost atacată de către inculpat, apelul său făcând obiectul dosarului nr. 3053.23/102/2006, al Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La termenul din 18 septembrie 2009, instanţa de control judiciar, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a menţinut starea de arest a inculpatului , pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Aşa cum rezultă din art. 5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi din art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise, totodată, şi excepţii de la regula generală sus-arătată.
Astfel, art. 5, paragraful 1 lit. e) din Convenţie, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „ se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile române, au prioritate reglementările internaţionale".
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia prezentată de arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform Convenţiei, respectiv cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Reiese, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului S.J.
Infracţiunile săvârşite de inculpat aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii procesual penale şi ale Constituţiei României, fiind totodată în deplină concordanţă cu prevederile Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Toate aceste aspecte învederate justifică dispoziţia instanţei de apel, în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.J. împotriva încheierii din 18 septembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 3053.23/102/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3007/2009. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 3022/2009. Penal → |
---|