ICCJ. Decizia nr. 3032/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3032/2009

Dosar nr. 295/44/2009

Şedinţa publică din 29 septembrie 2009

Asupra recursului penal de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 67/F din 10 aprilie 2009, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.F. (domiciliată în Bucureşti str. Ş.N., sector 1) împotriva Rezoluţiei nr. 245/P/2008 din 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

A fost obligată petenta să plătească 25 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

Prin Rezoluţia nr. 245/P/2008 din 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 10 lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc Ţ.V.M., cercetat sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) combinat cu art. 2481 C. pen., art. 288 C. pen., art. 291 C. pen., art. 271 C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Procurorul a dispus această măsură în urma actelor premergătoare efectuate privind plângerile penale formulate de partea vătămată P.R.F. la 23 iunie 2008, 27 iunie 2008, 05 septembrie 2008, înregistrate sub numerele 245/P/2008, 246/P/2008 şi 352/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, dosare care prin ordonanţele din 23 septembrie 2008 au fost conexate.

Prin plângerile înregistrate partea vătămată a susţinut că:

- făptuitorul Ţ.M.V., deşi a încheiat Dosarele de executare silită nr. 111/2002, nr. 52/2002, nr. 112/2002, 46/2003 şi 211/2005, nu a informat Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi - Biroul de Carte Funciară pentru ridicarea comandamentelor şi somaţiilor transcrise în cartea funciară, cauzându-i un prejudiciu de 200.000 RON;

- făptuitorul a întocmit cele 5 dosare de executare silită - mai sus arătate - însă a încheiat contracte de executare silită numai pentru două dintre acestea (Dosar nr. 111/2002 şi nr. 46/2003).

- prin încheierea de şedinţă din 15 martie 2002 pronunţată de Judecătoria Tecuci în Dosarul nr. 1394/2002 s-a constatat că dreptul creditoarei C.B. de a cere executarea silită s-a prescris şi, cu toate acestea, făptuitorul nu a respectat hotărârea instanţei şi a închis Dosarul nr. 112/2002 cu menţiunea nereală a perimării executării silite.

Procurorul l-a audiat pe făptuitor, a verificat şi Rezoluţiile nr. 11/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi 315/P/2008 din 17 septembrie 2008 a aceluiaşi parchet prin care, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a), b), d) şi f) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul Ţ.V.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246, 323 C. pen., 271 C. pen., 220 C. pen., 246 raportat la art. 2481 C. pen., în plângeri repetate formulate de petentă în legătură cu dosarul de executare silită întocmite de făptuitor, a analizat actele depuse de petentă şi făptuitor şi a constatat că executorul judecătoresc Ţ.V.M. nu a săvârşit nicio faptă prevăzută de legea penală cu ocazia efectuării actelor de executare silită în Dosarele nr. 111/2002; nr. 112/2002, nr. 52/2003, nr. 46/2003 şi nr. 211/2005.

Împotriva rezoluţiei a făcut plângere în temeiul art. 278 C. proc. pen., partea vătămată P.R.F., plângere care a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 121/II/2/2009 din 20 februarie 2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Nemulţumită şi de această soluţie, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., petenta a formulat plângere în faţa judecătorului.

Prin plângerea formulată petenta a susţinut că executorul Ţ.V.M. a comis fapte penale şi a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale şi trimiterii în judecată.

Instanţa, procedând conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluţia pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a constatat că materialul probator administrat este complet, iar soluţia dispusă de procuror este legală şi temeinică.

A motivat că din materialul probator rezultă că executorul judecătoresc Ţ.V.M. a acţionat cu respectarea dispoziţiilor C. proc. civ., care reglementează materia executării silite, în cauză nefiind obligatorie încheierea contractelor de executare silită, aşa după cum rezultă şi din conţinutul adresei nr. 88674/1205/E/2008 din 04 august 2008 emisă de Ministerul Justiţiei.

Somaţia emisă la 23 decembrie 2003 în Dosarul de executare silită nr. 52/2003 nu a fost transcrisă în cartea funciară deoarece procedura de executare silită a fost continuată în Dosarul de executare silită nr. 46/2003.

Radierea somaţiilor imobiliare emise în Dosarele de executare silită nr. 46/2003 şi nr. 211/2005 şi transcrise în cartea funciară trebuiau solicitate de persoana vătămată, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 371 alin. (6) C. proc. civ., persoana vătămată care trebuia să prezinte dovada achitării debitului sau prescripţia titlului executoriu şi să achite taxa de radiere la Biroul de Carte Funciară Tecuci.

Pe de altă parte, se constată că în Dosarul de executare nr. 67/F din 10 aprilie 2009 plângerea a fost respinsă, în temeiul art. 2781 lit. a) C. proc. pen., ca nefondată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, petenta care nu şi-a motivat recursul şi, deşi legal citată, nu s-a prezentat ca să-l susţină.

Intimatul a trimis la dosar două memorii prin care a solicitat respingerea recursului, hotărârea şi rezoluţiile fiind legale şi temeinice.

Recursul este nefondat.

Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţa a verificat rezoluţia atacată, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi a reţinut şi motivat că în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc, care, contrar susţinerilor petentei, nu a săvârşit infracţiunile reclamate.

Din actele dosarului rezultă că nemulţumirile petentei au la bază contractele de credit nr. A şi B din anul 1996 când între SC I.P. SRL Matca şi B.R.C.R. - Sucursala Vrancea s-au acordat de ultima primei, împrumuturile de 300.000.000 RON şi 60.000.000 RON, garantate de R.P.I. SRL cu ipotecă pe imobilul societăţii garantului.

Contractele de ipotecă de rangul I şi II s-au încheiat între bancă şi garantul SC R.I. SRL reprezentată de R.P.F. şi deoarece debitorii nu au restituit băncii sumele împrumutate, aceasta a cerut executarea silită a debitorilor şi garanţilor, executarea fiind începută de făptuitorul Ţ.V. în Dosarul nr. 46/2003.

Analizate actele prealabile, s-a constatat că în mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale, executorul acţionând în limitele competenţelor ce-i reveneau.

Hotărârea supusă recursului este legală şi temeinică şi, în consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.R.F. împotriva Sentinţei penale nr. 67/F din 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3032/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs