ICCJ. Decizia nr. 3119/2009. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3119/2009
Dosar nr. 7678/1/2009
Şedinţa publică din 2 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 24 septembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus, printre altele, în baza art. 139 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului G.D., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, judeţul Iaşi, fără încuviinţarea Curţii de Apel Iaşi.
În baza art. 145 alin. (11) C. proc. pen., instanţa a dispus ca pe durata obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul G.D. să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – Poliţia comunei Româneşti, judeţul Iaşi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie şi ori de câte ori este chemat;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Curţii de Apel Iaşi;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Conform art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul G.D. este obligat să respecte următoarele obligaţii:
- să nu se apropie de partea civilă C.E., de membrii familiei acesteia, de martora U.M. şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
- să nu se afle în locuinţa victimei B.M.
Conform art. 145 alin. (22) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor stabilite se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
Instanţa a dispus punerea în libertate a inculpatului G.D. la rămânerea definitivă a încheierii, dacă nu este arestat în altă cauză.
Analizând lucrările dosarului, instanţa a concluzionat că temeiul de arestare prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sub aspectul pericolului pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului s-a modificat, raportat la probatoriul asupra căruia instanţa urmează a se pronunţa şi administra, pentru a nu se depăşi termenii unei detenţii rezonabile. Curtea a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 139 C. proc. pen. în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu impunerea obligaţiilor concretizate prin dispozitivul prezentei încheieri, conform dispoziţiilor art. 145 C. proc. pen. pentru buna desfăşurare în continuare a procesului penal.
Împotriva încheierii de şedinţă din 24 septembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 9617/99/2008 de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs Parchetul de pe lângă curtea de Apel Iaşi.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond, în mod greşit, a înlocuit măsura preventivă luată cu o altă măsură preventivă, deoarece se impunea menţinerea măsurii arestării preventive.
Recurentul menţionează că probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond şi chiar în faţa instanţei de apel până la data de 28 septembrie 2009 confirmă îndeplinirea cumulată a condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru inculpat. Astfel, se apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din analiza coroborată a următoarelor elemente: gravitatea deosebită a faptei pentru care inculpatul este cercetat; natura şi importanţa deosebită a valorilor sociale lezate (dreptul la viaţă); urmarea produsă şi, nu în ultimul rând, sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează în societate săvârşirea faptelor de genul celei comise de inculpat.
Recursul nu este fondat.
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 11 octombrie 2008 în cursul urmăririi penale în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura fiind prelungită şi menţinută succesiv în condiţii legale pe parcursul procedurii penale a urmăririi penale, a judecăţii în primă instanţă şi în apel.
Cauza se află în faza procesuală a judecării apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei de condamnare, cercetarea judecătorească nefiind finalizată.
Instanţa de apel a reţinut corect că în cauză continuă să existe indicii temeinice care justifică bănuiala că inculpatul a comis infracţiunea pentru care este judecat în cauză, condiţie impusă de art. 136 C. proc. pen. pentru luarea măsurilor preventive.
Curtea a reţinut că martora U.M., concubina victimei şi-a modificat declaraţia în apel, în sensul că nu a existat nici un conflict între inculpat şi victimă în seara respectivă şi că nu a văzut când inculpatul a lovit cu cuţitul victima, care dormea.
Raportându-se la criteriile de evaluare conform art. 6 paragraf 1 din CEDO şi art. 5 paragraful 3 CEDO, instanţa a apreciat, în mod corect, că durata arestării preventive a inculpatului de la data de 10, respectiv, 11 octombrie 2008 până în prezent este o durată rezonabilă care nu se impunea însă a fi menţinută. O bănuială legitimă privind comiterea de către inculpat a unei infracţiuni grave poate justifica iniţial detenţia, însă după o anumită perioadă de timp ea nu mai este suficientă, fiind necesar să existe noi motive care să justifice continuarea privării de libertate.
Inculpatul nu are antecedente penale, este caracterizat pozitiv în declaraţiile de martori audiaţi în cauză, aşa încât se poate concluziona că lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică sub aspectul posibilităţii şi aptitudinii de comitere de noi infracţiuni sau a posibilităţii interferării acestuia cu actele şi probele cauzei în sensul influenţării lor.
Instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 139 C. proc. pen. şi, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva încheierii din 24 septembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. 9617/99/2008, privind pe inculpatul G.D.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3122/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
