ICCJ. Decizia nr. 3134/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3134/2009

Dosar nr. 7734/1/2009

Şedinţa publică din 6 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea din 25 septembrie 2009, în dosarul nr. 2481.2/102/2008, a menţinut în cauză arestarea preventivă în conformitate cu prevederile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel, instanţa de control judiciar a constatat că inculpatul, recurent în prezenta cauză şi coinculpatul M.A. au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 182 din 22 iunie 2009 de Tribunalul Mureş pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174, 175 lit. i) şi art. 176 lit. b) C. pen., art. 197 alin. (1) şi (2) şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) cu reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., pentru inculpatul M.A. şi a dispoziţiilor art. 99 şi urm pentru inculpatul minor la data săvârşirii faptelor, T.V.I., la o pedeapsă rezultantă de 21 ani de închisoare inculpatul M.A. şi respectiv 10 ani închisoare inculpatul T.V.I. în regim de detenţie, situaţie juridică în baza căreia s-a apreciat că se menţin nemodificate temeiurile iniţiale ce au dus la arestarea preventivă în cauză a inculpaţilor potrivit art. 143 raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., impunându-se în continuare privarea de libertate.

Recursul în termen declarat împotriva încheierii amintite de către inculpatul T.V.I. cu solicitarea de a se reaprecia situaţia juridică actuală în sensul revocării arestării preventive şi punerii în libertate a acestuia prin aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., sau înlocuirea măsurii arestării cu măsura de a nu părăsi localitatea este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare.

Conform art. 160b C. proc. pen. (având titlul marginal „Verificări privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii"), instanţa este obligată să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive [(alin. (1)] putând dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive şi punerea de îndată a inculpatului în libertate „dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate" [(alin. (2)] ori menţinerea arestării preventive „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate" [(alin. (3)].

Din examinarea lucrărilor dosarului şi a încheierii atacate rezultă că instanţa de apel a făcut în mod justificat aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen., întrucât arestarea preventivă a inculpatului cu începere de la 16 martie 2008 a fost luată/prelungită pentru cazul legal prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi cu respectarea garanţiilor procesuale din art. 1491, 150 şi 159 C. proc. pen., iar temeiurile iniţiale de bănuială legitimă privind săvârşirea de către inculpaţi a unor infracţiuni grave pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, au fost confirmate ulterior prin condamnarea acestuia în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 182/2009 la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi respectiv 21 ani închisoare coinculpatul M.A.

În plus, condamnarea în primă instanţă, chiar nedefinitivă, justifică menţinerea arestării preventive a inculpatului pentru temeiul nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din C.E.A.D.O.L.F., ratificată şi de statul român prin Legea nr. 30/1994, respectiv „dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent".

Ca atare, solicitarea inculpatului de aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., este lipsită de temeiuri justificative în fapt, ca de altfel şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura de a nu părăsi localitatea, urmând a se menţine încheierea atacată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V.I. împotriva încheierii din 25 septembrie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2481.2/102/2008.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3134/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs