ICCJ. Decizia nr. 3228/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3228/200.
Dosar nr. 5766/110/2007
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 586/D din 10 noiembrie 2008, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul G.V., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
a) luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., faptă din 27 iulie 2007, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare;
b) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni prevăzute de art. 246, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., faptă din 27 iulie 2007, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) cu art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de mai sus, aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare.
Pedeapsa de executat: 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate.
În temeiul art. 82 C. pen., a stabilit termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, ce se calculează începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
A atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din nerespectarea condiţiilor suspendării, prevăzute de art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 109 alin. (1) C. proc. pen., a dispus păstrarea mijloacelor materiale de probă, respectiv a plicului ce conţine carnetul cu procesele-verbale de contravenţie ridicate la urmărirea penală şi aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în calitate de agent principal în cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, în noaptea de 26/27 iulie 2007, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, părăsind traseul obligatoriu de patrulare, le-a întocmit conducătorilor auto A.I.C. şi I.I. procesele-verbale de contravenţie seria AZ nr. 0476433 şi, respectiv, AZ nr. 0476434 în care a consemnat aspecte nereale, celui din urmă solicitându-i şi o sumă de bani cu titlu de mită, pentru a nu-i aplica o sancţiune mai severă.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: denunţurile formulate şi declaraţiile denunţătorilor S.F. şi I.I., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpat şi denunţător, copia fişei postului inculpatului şi adresa emisă de IPJ Bacău – Secţia I Poliţie privind atribuţiile de serviciu ale acestuia, procesul-verbal de reconstituire a traseului, declaraţiile martorilor L.F., F.I., B.S., C.V.F., P.D., C.T., M.N. şi D.I., precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, atât în timpul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a negat săvârşirea faptelor.
Prin Decizia penală nr. 37 din 3 martie 2009, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.V. împotriva sentinţei penale nr. 586/D din 10 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 5766/110/2007, însuşindu-şi argumentele instanţei de fond.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs inculpatul pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea, arătând că există numeroase contradicţii între probele aflate la dosar, iar hotărârea de condamnare enumeră probele şi nu face o analiză a acestora în funcţie de faptele reţinute în sarcina sa.
Astfel, pentru prima faptă de luare de mită, după momentul denunţului s-a încercat organizarea flagrantului, pe baza unei provocări evidente a sa de către denunţător, situaţie în care a refuzat să se mai întâlnească cu denunţătorul.
De asemenea, la momentul pretinderii au fost de faţă doar el cu denunţătorul, astfel că nu există probe în acest sens.
A mai susţinut că declaraţia denunţătorului nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar, apreciind că nu s-a evaluat corect probatoriul existent.
Cât priveşte cea de-a doua faptă, de abuz, a susţinut că nu există probe pentru dovedirea acesteia, că procesele-verbale nu au fost contestate, existând doar declaraţia şefului de schimb, care nu invocă nicio prevedere legală, faţă de împrejurarea că originalele nu au fost predate spre a fi comunicate contravenienţilor, susţinând că acestea se predau în termen de 48 de ore.
În acest sens, a arătat că martorul A. a fost sancţionat pentru nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers şi a semnat procesul-verbal fără niciun comentariu, iar în timp ce el îi completa procesul-verbal, acesta a stat de vorbă cu colegul său şi i-a dat nr. de telefon, la solicitarea acestuia pentru a plăti amenda.
A mai susţinut că s-a făcut o apreciere formală şi forţată a probelor pentru a se ajunge la condamnarea sa şi că nu s-a probat săvârşirea celor 2 fapte dincolo de orice dubiu, aşa încât se impune achitarea sa.
În motivele scrise, aflate la dosar, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. proc. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen.
Recursul este nefondat.
Analizând Decizia atacată, în raport de probele dosarului Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută, vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, fiind susţinută de ansamblul materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa rezultantă aplicată just individualizată.
Totodată, verificând hotărârile pronunţate prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că acestea sunt aceleaşi cu apărările pe care inculpatul le-a formulat în faţa instanţei de fond şi cu motivele de apel invocate în faţa instanţei de control judiciar. Ca atare, acestea au fost deja avute în vedere şi analizate de instanţe în fazele procesuale anterioare.
Astfel, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs şi anume că nu există probe concludente pentru condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, întrucât sunt numeroase contradicţii între probele aflate la dosar şi că după momentul denunţului s-a încercat organizarea flagrantului, pe baza unei provocări evidente a sa de către denunţător, situaţie în care a refuzat să se mai întâlnească cu denunţătorul, iar la momentul pretinderii au fost de faţă doar el cu denunţătorul, astfel că nu există probe în acest sens, declaraţia denunţătorului fără a se corobora cu nicio altă probă din dosar, Curtea constată că nu poate fi primită.
În această ordine de idei, se reţine că este întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită astfel incriminat de dispoziţiile art. 254 C. pen., potrivit cu care constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
În situaţia în care un funcţionar, cum este cazul în speţa de faţă, pretinde ori primeşte bani ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri comite infracţiunea de luare de mită.
Mai mult, practica judiciară a decis în sensul că, consumarea faptei este pe deplin înfăptuită o dată cu realizarea oricărei din cele 4 modalităţi normative ale elementului material. Intrarea autorului în posesia folosului necuvenit are relevanţă, din punct de vedere al consumării faptei, numai în ceea ce priveşte modalitatea „primirii". Înţelegerea funcţionarului cu mituitorul în sensul unei ulterioare obţineri a folosului material, efectuată înaintea sau în timpul realizării actului de serviciu, face să existe luarea de mită în forma consumată.
Faptul că inculpatul, sosind la locul de întâlnire stabilit telefonic cu denunţătorul, a observat echipele care asigurau supravegherea, schimbându-şi atitudinea şi refuzând întâlnirea cu martorul, astfel că nu s-a mai realizat flagrantul, nu face ca infracţiunea de luare de mită să nu existe şi nici să îi lipsească vreunul din elementele constitutive.
În combaterea susţinerilor inculpatului sunt şi declaraţiile martorului D.I., colegul de patrulă al inculpatului, care a confirmat împrejurarea că inculpatul i-a dat martorului I.I. numărul de telefon pentru a-l contacta ulterior (fila 143, 144 dos. inst. fond), precum şi transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpat şi martorul denunţător (filele 21-27 dos. urm. pen.).
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, respectiv acela că procesele-verbale nu au fost contestate, existând doar declaraţia şefului de schimb, care nu invocă nicio prevedere legală, faţă de împrejurarea că originalele nu au fost predate spre a fi comunicate contravenienţilor, susţinând că acestea se predau în termen de 48 de ore şi că martorul A. a fost sancţionat pentru nesemnalizarea la schimbarea direcţiei de mers şi a semnat procesul-verbal fără niciun comentariu, iar în timp ce el îi completa procesul-verbal, acesta a stat de vorbă cu colegul său şi i-a dat nr. de telefon la solicitarea acestuia pentru a plăti amenda, de asemenea nu poate fi primit.
În acest sens, ambele instanţe au reţinut că declaraţiile martorilor A.I.C. şi I.I. confirmă faptul că, consemnările din procesele-verbale întocmite de inculpat nu corespund realităţii.
Aceste susţineri se coroborează cu declaraţiile martorilor C.V. şi D.I.
Nu în ultimul rând, de necontestat este şi faptul că inculpatul a părăsit traseul obligatoriu de patrulare, fără a mai comunica acest lucru şefului de schimb, încălcând astfel atribuţiile de serviciu, cu scopul de a intimida participanţii la trafic pentru ca aceştia să-i remită anumite sume de bani sau alte valori.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului în sensul achitării în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen. şi art. 91 lit. c) C. pen., Curtea constată că şi aceasta este nefondată, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului şi pentru care acesta a fost condamnat fiind infracţiuni de corupţie şi cu un pericol social deosebit, cu atât mai mult cu cât inculpatul, prin funcţia şi atribuţiile pe care le deţinea trebuia să vegheze la apărarea ordinii şi liniştii publice şi, mai ales, la respectarea legii.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul nefiind fondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 37 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3196/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3242/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
