ICCJ. Decizia nr. 3183/2009. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3183/2009
Dosar nr. 1328/98/2008
Şedinţa publică din 9 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 936 din data de 18 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa s-au dispus următoarele:
În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) - 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.V.N., fiul lui Ş. şi O., născut la data de 19 mai 1972 în municipiul Slobozia, jud. Ialomiţa, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În baza art. 861 - 862 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi încredinţează Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa supravegherea respectării măsurilor şi executării obligaţiilor impuse inculpatului.
A pus în vedere inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 lit. a) - d) C. pen., şi anume:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
A obligat inculpatul ca, pe aceeaşi perioadă să desfăşoare o activitate utilă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Face aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) - cu excepţia dreptului de a alege şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
A obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti la plata sumei de 3622,27 RON despăgubiri civile, cu dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ziua de 6 martie 2004, în jurul orelor 1200 - 1300, la domiciliul lui O.Ş. şi O. au sosit finii acestora D.V. şi soţia sa D.I., aceştia fiind primiţi în camera din spate, unde ei locuiau, în apropierea atelierului.
Cei patru au servit împreună masa de prânz, după care victima şi martorul D.V. s-au deplasat în atelierul de tâmplărie pentru a ascuţi nişte burghie, însă nu au reuşit să facă acest lucru, întrucât după pornirea polizorului, acesta s-a oprit datorită întreruperii furnizării energiei electrice.
Victima i-a relatat martorului că fiul său O.V.N. le-a întrerupt curentul, spunându-i şi că aceste fapte se repetă destul de des.
În atare situaţie, martorul D.V. împreună cu soţia au plecat de la domiciliul soţilor O., asigurându-l pe O.Ş. că va încerca să-l ajute în rezolvarea acestor neînţelegeri cu fiul său, informându-i pe fiica şi ginerele victimei (soţii D.M. şi I.).
După plecarea familiei D., este posibil ca, iniţial, să fi fost linişte, întrucât soţia O.O. a rămas în casă la televizor, victima în curte sau în atelier iar inculpatul O.V.N., care fusese la biserică, a stat în camera sa.
La un moment dat, înainte de orele 1700 (când a fost sesizat Serviciul de Ambulanţă) între victimă şi inculpat a avut loc o discuţie, probabil în contradictoriu, legată chiar de întreruperea energiei electrice, discuţie care a degenerat spontan în cele din urmă, întrucât inculpatul l-a agresat pe tatăl său aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona facială şi nu numai.
În urma unei lovituri aplicate de inculpat victimei în zona ochiului drept, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se iniţial cu capul de doi „dulapi” (bucăţi de lemn) rezemaţi de perete, după care şi de aleea cimentuită care se afla în acea zonă, ca urmare a căderii din picioare.
Victima a fost internată de urgenţă la Spitalul Slobozia - Secţia UPU la ora 1745, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral deschis comă grad I-II, fiind în aceea zi transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, secţia neurochirurgie.
La data de 10 martie 2004, victima a decedat în spital după ce a suferit mai multe intervenţii chirurgicale.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul O.V.N.
În motivele de apel, sentinţa a fost criticată sub următoarele aspecte:
Astfel, prima instanţă a stabilit exact că între tată şi fiu, conflictele se năşteau datorită stării de irascibilitate în care ajungea primul ca urmare a consumului excesiv de alcool. În cursul acestor scene, victima se manifesta printr-o atitudine zgomotoasă, asiduitate în tracasarea psihică şi violentarea fizică a inculpatului. Datorită „circului"; făcut de victimă cu aceste ocazii, scandalurile din această familiei nu puteau scăpa atenţiei vecinilor lor.
În contrast cu această constatare corectă a primei instanţe, faptul că în data de 6 martie 2004, în curtea familiei O. nu se percepe nici un zgomot, rămâne fără relevanţă în opinia instanţei fondului, care ar fi trebuit să se îndoiască de existenţa unui conflict care să se fi terminat cu moartea violentă a victimei.
Deja convinsă că apelantul inculpat O.V.N. şi-a ucis tatăl, Tribunalul Ialomiţa trece peste altă contradicţie logică cuprinsă în motivarea soluţiei.
În concluzie: deşi victima aflată în abstinenţă alcoolică nu mai genera certuri cu fiul său, că în data de 6 martie 2004 nu s-a auzit nici un scandal din curtea acestei familii, că inculpatul nefiind stângaci nu putea lovi victima în ochiul drept, că aceasta a căzut lângă atelierul în care ţinea sticle de băutură aduse de unii clienţi, că toţi martorii afirmă că inculpatul se izolase de tatăl său, tocmai pentru a evita conflicte cu acesta, că un frate al său, la fel ca şi victima din cauză, alcoolic cronic, a murit căzând în urma unei sincope, că însăşi victima a mai căzut în câteva rânduri, rămâne aservită părerii preconcepute că dacă între cei doi a existat o relaţie violentă, atunci cauza morţii nu poate reprezenta decât deznodământul acesteia.
Prin Decizia penală nr. 44 din data de 3 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.V.N. împotriva Sentinţei penale nr. 936 din 18 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală, în Dosarul nr. 1328/98/2008.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut că inculpatul O.V.N. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. şi ped. de disp. art. 183 C. pen.
Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiilor primei instanţe şi ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, atât prin prisma motivului de recurs invocat, prev. de disp. art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o gravă eroare, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri de condamnare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
În cauza dedusă judecăţii, după efectuarea cercetării judecătoreşti, pe baza analizei coroborate a probatoriilor administrate, instanţa a ajuns la concluzia că, deşi nu recunoaşte, inculpatul este autorul faptei fiind vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Sunt certe o serie de date relevante privind activitatea victimei în ziua de 6 martie 2004, starea sănătăţii sale şi relaţia cu inculpatul.
Astfel:
1. Este cert că victima se afla într-o perioadă de abstinenţă, că nu mai bea de circa trei săptămâni şi cu toate acestea nu era încurajat în demersul său de către inculpat, care a recunoscut că relaţiile dintre el şi tatăl său nu se schimbaseră.
2. În ziua respectivă, victima nu avea pe faţă urme de lovituri aplicate anterior, avea mersul echilibrat, situaţie confirmată de martorii O.O., D.V., Z.D., C.I.
3. Singurele persoane care i-au vizitat pe victimă şi soţia O.O. au fost martorul D.V. şi soţia sa, alte persoane nefiind posibil să pătrundă în curtea familiei O., poarta fiind tot timpul încuiată.
În legătură cu acest aspect sunt probe la dosar (declaraţia inculpatului, a martorilor O.O. D.M., A.A., O.N.) care susţin că inculpatul încuia poarta tocmai în scopul monitorizării activităţii tatălui, respectiv pentru a nu ajunge la atelier clienţi cu care acesta să bea.
4. Este reală discuţia dintre victimă şi martorul D.V., în atelierul de tâmplărie în sensul că victima i s-a plâns că fiul său îi întrerupe curentul electric la atelier, O.Ş. fiind convins că inculpatul este cel care în acel moment întrerupsese energia electrică, situaţie confirmată în declaraţia dată de martor la urmărirea penală.
Revenirile martorului D.V. asupra declaraţiei dată iniţial legat de acest aspect, nu sunt justificate încât nu vor fi luate în seamă.
Indiferent dacă martorul a constatat sau nu întreruperea energiei electrice, este cert că O.Ş. s-a plâns martorului despre acest aspect, fiind convins că inculpatul îl şicanează prin această manevră în acel moment deşi nu mai băuse de mai mult timp.
5. Este relevantă declaraţia martorei I.D., vecină cu familia O., care în ziua respectivă aflându-se în grădină, în apropierea gardului, ar fi auzit o bufnitură şi imediat după aceea strigătul martorei O.O. ţipând ";Aoleu, Viorele”.
Această martoră a povestit cele auzite fiului său D.G., precum martorei A.A., aceasta din urmă înţelegând de la I.D. că numita O.O. a fost de faţă la incidentul dintre cei doi cerându-i inculpatului să nu-şi mai lovească tatăl că-l omoară.
Toate aceste aspecte, combat susţinerile apărării în sensul că nu sunt dovezi certe că în data de 6 martie 2004 ar fi avut loc un incident între cei doi.
Referirile apărării la faptul că inculpatul nu este stângaci pentru a lovi zona ochiului drept al victimei sunt irelevante, atât cât timp cât nu se cunoaşte în ce poziţii s-au aflat cei doi în momentul agresiunii, singura certitudine fiind lovirea în figură şi în alte zone ale corpului (cum rezultă din examinarea cadavrului victimei), dezechilibrarea victimei, urmată de lovirea de dulapii de lemn şi apoi de aleea cimentată de jos.
Nici scenariul apărării în sensul că, în ipoteza declanşării unui conflict între cei doi, acesta s-ar fi putut petrece doar în uşa camerei inculpatului, unde trebuia să fi căzut victima nu-şi găseşte raţiunea. Apărarea omite faptul că, în acea perioadă inculpatul nu mai consuma băuturi alcoolice de mai mult timp şi nu mai era violent ca altădată, încât să pătrundă în camera inculpatului, astfel de incidente petrecându-se anterior doar pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice, ceea ce nu mai era cazul la acea dată.
Este posibil ca martora O.O., în calitate de mamă a inculpatului, deşi a fost de faţă la incident, cum susţine martora I.D., să nu accepte situaţia de a declara împotriva fiului său.
De altfel, testată la poligraf, s-a dovedit că aceasta nu a răspuns sincer la întrebările relevante puse, rezultând reacţii specifice comportamentului simulat.
Poziţia subiectivă a membrilor familiei (martorii O.O., D.M., D.I.) este evidentă mai ales în declaraţiile date la instanţă, când aduc pentru prima dată în discuţie (după ce la urmărirea penală nu au relatat) faptul că ar fi găsit în atelierul de tâmplărie o sticlă cu băutură golită mai mult de 1/2, acreditând astfel ideea că în ziua respectivă victima ar fi consumat alcool, deşi era sub tratament.
Aceste declaraţii vin în contradicţie cu declaraţia martorului D.V., care a relatat că victima nu a băut la masă ori în atelier şi nu a văzut nicio sticlă de băutură în atelier.
Pe declaraţiile date de rudele mai sus-menţionate (mamă, soră, cumnat) şi de martora O.N. se bazează apărarea inculpatului în sensul că, în ziua respectivă, după consumarea de băuturi alcoolice, victima ar fi putut face o sincopă, s-a dezechilibrat cu consecinţa lovirii de dulapii de lemn şi apoi a căderii cu capul de ciment.
Nici această apărare a inculpatului nu poate fi primită fiind combătută de probe ştiinţifice, respectiv de constatările medico-legale şi avizele Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. Bucureşti.
Astfel, raportul medico-legal de necropsie relevă multiple echimoze faciale şi pe membre, infiltrate sanguine mandibulare în ţesutul subcutanat, leziuni pe care inculpatul nu le poate explica, în condiţiile în care, martorul D.V. a declarat că, la ora 1500 când el a plecat de la locuinţa victimei, aceasta nu avea nici o leziune în zona feţei.
De asemenea, completarea la raportul medico-legal de necropsie întocmit de I.N.M.L. la 5 noiembrie 2007, concluzionează că:
- este exclus ca leziunile traumatice faciale să fi fost produse în urmă cu trei săptămâni anterior datei de 6 martie 2004;
- este exclusă apariţia echimozei periorbitare drepte ca efect secundar al intervenţiilor chirurgicale, şi nu se poate exclude producerea leziunilor traumatice prezentate de O.Ş. în două momente diferite, respectiv lovirea activă în regiunea facială şi apoi - prin cădere simplă cu impact cranian occipital drept, după circa 10 - 12 ore de la momentul lovirii active.
Din oficiu, instanţa constatând că ultimul raport completator din 6 noiembrie 2007 nu este avizat, a solicitat punctul de vedere al Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. în răspunsul acesteia, făcându-se următoarele precizări:
- leziunile traumatice cranio-cerebrale care au dus la deces sunt cu cea mai mare probabilitate consecinţa căderii heteropropulsate rezultate din lovirea regiunii faciale. Amploarea şi gravitatea leziunilor cranio-cerebrale tanatogeneratoare nu se puteau produce printr-o cădere simplă ci numai printr-o cădere propulsată.
Aceste precizări sunt mai mult decât lămuritoare sub aspectul modului de producere al leziunilor; în cauză, căderea heteropropulsată presupune lovirea victimei în zona feţei şi în alte zone ale corpului, dezechilibrarea acesteia şi lovirea de dulapii de lemn, urmată de lovirea de plan dur cu impact cranian occipital drept, ce a condus la fractură craniană şi în final la decesul victimei.
Acest raţionament exclude apărarea inculpatului privind căderea simplă urmare a sincopei datorată consumului de băuturi alcoolice, dezechilibrarea victimei urmată de lovire şi cădere de plan dur.
În contextul probator administrat mai sus, dacă ţinem seama de faptul că este exclusă prezenţa vreunei alte persoane în curtea victimei, de declaraţiile martorilor care au prezentat situaţia conflictuală existentă între inculpat şi victimă, ce s-a manifestat inclusiv în data de 6 martie 2004, precum şi de rezultatul constatărilor medico-legale efectuate de I.N.M.L. şi avizelor Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L., ajungem la concluzia că inculpatul este autorul agresiunii asupra victimei, care a condus la dezechilibrarea acesteia şi lovirea cu capul, atât de dulapii de lemn rezemaţi de peretele atelierului cât şi de aleea de ciment.
Pentru aceste motiv, urmează ca în baza disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul O.V.N.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.V.N. împotriva Deciziei penale nr. 44 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4156/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3188/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
