ICCJ. Decizia nr. 3146/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3146/2009
Dosar nr. 227/42/2009
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 94 din 3 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins plângerea formulată de petenta B.R. împotriva Rezoluţiilor nr. 609/P/2008 din 3 februarie 2009 şi nr. 235/II/2/2009 din 27 februarie 2009, date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind pe intimata D.N. ca nefondată.
S-au menţinut rezoluţiile atacate ca fiind legale şi temeinice.
A fost obligată petenta la 40 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin plângerea înregistrată sub nr. 227/42/2009, petiţionara B.R.M. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 3 februarie 2009, dată în Dosarul nr. 609/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi confirmată de procurorul general al aceluiaşi parchet prin Rezoluţia nr. 235/II/2/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata D.N., fost judecător la Tribunalul Dâmboviţa, în prezent pensionară, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 250 C. pen. şi art. 266 C. pen.
În esenţă, s-a motivat că soluţia adoptată în cauză este nelegală şi netemeinică, întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 161 C. proc. pen., precum şi a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Se susţine că intimata cunoştea că petenta are în întreţinerea sa 2 copii minori, fiind unica întreţinătoare a acestora. De asemenea, se susţine că mama petentei a formulat cerere de revocare a mandatului de arestare preventivă emis pe numele petentei, tocmai pe motivul că nu putea asigura creşterea minorilor, fiind lipsită de mijloacele materiale necesare, precum şi vârsta şi starea sănătăţii.
Cererea a fost judecată de intimată, soluţia fiind de respingere, aspect faţă de care procurorul general nu face referire.
Apreciază că intimata trebuia să încunoştinţeze Direcţia pentru Protecţia Copilului.
Petenta mai susţine că intimata nu a cunoscut şi a aplicat greşit prevederile Legii nr. 79/2007, fapt ce a dus la condamnarea sa la 11 ani închisoare, de către intimată care nu a respectat legea sus-menţionată privind competenţa.
Ca urmare s-ar impune admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, cel puţin pentru încălcarea dispoziţiilor art. 161 C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut că prin plângerea formulată de B.R.M., care a făcut obiectul Dosarului nr. 609/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a solicitat efectuarea de cercetări faţă de D.N. - fost judecător la Tribunalul Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, art. 247. art. 248, art. 249, art. 250 şi art. 266 C. pen.
S-a susţinut că făptuitoarea, în calitate de judecător la Tribunalul Dâmboviţa, cu prilejul efectuării cercetării judecătoreşti în Dosarul penal nr. 8402/120/2006 a încălcat dispoziţiile legale aplicabile în speţa dedusă judecăţii, pronunţând o hotărâre de condamnare nelegală şi netemeinică.
Petenta a motivat plângerea susţinând că făptuitoarea a continuat să judece cauza, deşi competenţa sa fusese limitată ca urmare a modificării dispoziţiilor art. 281 C. proc. pen. prin Legea nr. 79/2007 făcând trimitere la Sentinţa penală nr. 532 din 24 octombrie 2008, prin care Tribunalul Dâmboviţa declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
S-a mai susţinut că făptuitoarea i-a încălcat dreptul la apărare, a încălcat prezumţia de nevinovăţie, a adus atingere dreptului la un proces echitabil, a procedat la menţinerea stării de arest preventiv în mod nelegal, a încălcat dispoziţiile art. 161 C. proc. pen., i-a îngrădit dreptul la muncă prin menţinerea nelegală a stării de arest preventiv, nu i-a dat voie să-şi formuleze apărările necesare.
Prin Rezoluţia nr. 609/P/2008 din 3 februarie 2009 în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitoarea D.N. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 248 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 250 C. pen. şi art. 266 C. pen., întrucât aceste fapte nu există.
Soluţia a fost confirmată în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., respingându-se ca nefondată plângerea petentei, prin Rezoluţia nr. 235/II/2/2009 din 27 februarie 2009.
Pentru a dispune astfel, cei doi procurori au concluzionat că din probele administrate rezultă că făptuitoarea D.N. în soluţionarea cauzei a desfăşurat o activitate în concordanţă cu prevederile C. proc. pen. şi a pronunţat o hotărâre pe care ea a considerat-o legală şi temeinică, după interpretarea probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cea a cercetării judecătoreşti.
Nemulţumită de modul de soluţionare al plângerii sale, petenta s-a adresat în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată care din examinarea lucrărilor de la dosar, a reţinut că motivele invocate de aceasta sunt nefondate, neidentificându-se existenţa unor elemente de rea-credinţă sau alte acte materiale specifice laturii obiective din conţinutul acestor infracţiuni.
S-a considerat că cele învederate de către petentă sunt de fapt aspecte ce au făcut obiectul controlului judiciar, Curtea de Apel Ploieşti, pronunţând o hotărâre în acest sens, în cauză neexistând indicii întemeiate care să susţină presupunerea rezonabilă că intimata ar fi comis vreo faptă penală, rezoluţiile atacate, fiind corecte şi conforme cu legea.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petenta B.R., prin care a solicitat desfiinţarea celor două rezoluţii, şi trimiterea cauzei la parchet, în vederea începerii urmăririi penale, în special pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.
Recurenta învederează că intimata nu a dispus măsuri de ocrotire legale ce se impuneau, având în vedere faptul că era unica întreţinătoare a doi copii minori, încălcând prevederile art. 161 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul petentei prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., îl constată nefondat pentru următoarele considerente:
Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petentă, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate şi în concluziile stabilite de organele de urmărire penală.
Începerea urmăririi penale este condiţionată de existenţa unor temeiuri suficiente care să confirme că o anume persoană se face culpabilă de săvârşirea unei infracţiuni. Totodată, trebuie să se constate că nu există vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
Soluţiile adoptate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sunt legale şi temeinice, în cauză neexistând date care să justifice începerea urmăririi penale împotriva judecătorului D.N.
Soluţiile adoptate de către judecător, s-au făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc că magistratul D.N. a acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind nicio faptă cu conotaţie penală, Înalta Curte, constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea soluţiei dispuse.
Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de hotărârile date de instanţă, nu poate conduce, în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea formulată.
Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluţii ori hotărâri considerate nelegale şi netemeinice, atât prevederile constituţionale, cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completului de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă aceasta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii, el înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi ori soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Hotărârile judecătoreşti pot fi reformate numai urmare a controlului ierarhic şi jurisdicţional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a magistratului. Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor, de rea-credinţă, precum şi o reală insecuritate juridică.
Îndeplinirea de către instanţă, în cadrul atribuţiilor de serviciu a actelor procedurale, cenzurate în căile de atac prevăzute de lege în lipsa unor elemente de natură a-i pune la îndoială buna-credinţă nu poate constitui temei pentru începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor sesizate.
Aspectele invocate de către petiţionara recurentă (încălcarea art. 161 C. proc. pen., necunoaşterea dispoziţiilor Legii nr. 79/2007 ce a dus la o condamnare nelegală şi netemeinică, încălcarea drepturilor la apărare, ca şi prezumţia de nevinovăţie) pot face obiectul motivelor de apel sau de recurs, căi promovate de aceasta, motivele de nelegalitate şi netemeinicie putând fi analizate cu această ocazie şi nu pot constitui o bază pentru tragerea la răspundere penală a intimaţilor.
Pentru aceste considerente conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul petiţionarei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara B.R., împotriva Sentinţei penale nr. 94 din 03 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3977/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3148/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
