ICCJ. Decizia nr. 3148/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3148/2009
Dosar nr. 469/46/2009
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 73/F din 10 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionarul M.G. împotriva Rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti nr. 8/P/2009 din 29 decembrie 2008.
A menţinut rezoluţia atacată.
A obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Petiţionarul M.G. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, solicitând tragerea la răspundere penală a făptuitorului C.A. - anterior ocupând funcţia de şef al I.P.J. Vâlcea - pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În conţinutul plângerii petiţionarul a invocat împrejurarea că nu a primit cele două dispoziţii prin care a fost sancţionat şi mutat la Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Susţine că făptuitorul, dispunând astfel, şi-a exercitat abuziv funcţia, în condiţiile în care la controlul efectuat nu s-a ţinut seama de rezultatele obţinute, de indicatorii de evaluare, de calificativele anterioare precum şi de faptul că dispoziţia din 6 iulie 2005, prin care s-a dispus mutarea sa, a fost dată în perioada în care se afla în concediu de odihnă.
Urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a dispus, conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale, plângerea împotriva acestei rezoluţii fiind respinsă prin Rezoluţia nr. 87/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Procurorul a reţinut, în esenţă, că nu sunt indicii de natură a contura săvârşirea de către făptuitor a infracţiunilor de abuz în serviciu, respectiv fals intelectual.
Împotriva rezoluţiei procurorului petiţionarul a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen. la instanţa competentă, respectiv Curtea de Apel Piteşti.
Examinând plângerea, Curtea a reţinut că actele existente la dosarul cauzei nu relevă elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.
Astfel, intimatul a respectat dispoziţiile art. 15 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, fiind obligat să ia măsurile care se impun pentru sancţionarea disciplinară.
Sancţionarea disciplinară a petiţionarului cu „mustrare scrisă” a fost consecinţa abaterilor constatate şi nu a vreunui abuz din partea făptuitorului.
De asemenea, reţine Curtea, prin adresa nr. 50911 din 4 iulie 2007 petiţionarul a fost informat cu privire la sancţiunea aplicată.
Referitor la infracţiunea de fals intelectual se arată că nu există nicio probă care să reflecte întrunirea elementelor constitutive ale acesteia.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul M.G. solicitând casarea acesteia şi, în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul formulat în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. cu referire la art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei rezultă că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele premergătoare dispuse şi efectuate în cauză rezultă că la data de 21 iunie 2005, intimatul îndeplinea funcţia de comisar şef al formaţiunii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Călimăneşti, astfel că, din dispoziţia acestuia, s-a dispus efectuarea unui control al activităţii petiţionarului.
Urmare a deficienţelor constatate petiţionarul a fost sancţionat disciplinar cu „mustrare scrisă”, fiind mutat, în interesul serviciului la Biroul de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea.
Dispoziţia dată de intimat s-a realizat cu respectarea prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, iar prin adresa nr. 50911 din 4 iulie 2007, petiţionarul a fost informat despre sancţionarea sa - art. 58 lit. a) din O.U.G. nr. 89/2003 şi art. 17 lit. a) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 cu posibilitatea de a contesta măsura dispusă în termenul prevăzut de lege.
În atare condiţii, Înalta Curte constată că nu există indicii din care să rezulte existenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Astfel, sub aspectul elementului material, abuzul în serviciu constă fie într-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie într-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act.
Omisiunea sau acţiunea făptuitorului trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Sub aspect subiectiv infracţiunea se săvârşeşte sub forma de vinovăţie a intenţiei.
În cauză, rezultă că efectuarea controlului asupra activităţii petiţionarului s-a dispus în condiţiile legii, rezultatul acestuia fiindu-i adus la cunoştinţă.
În atare condiţii petiţionarul avea posibilitatea să formuleze contestaţie în termenul prevăzut de lege şi să indice care sunt, din punctul său de vedere, aspectele de nelegalitate ori de netemeinicie a actului emis în cauză.
Cât privesc actele premergătoare efectuate de procuror se impune a fi reţinut faptul că legea procesual penală nu stabileşte o limită sau o întindere a acestora fiind atributul exclusiv al organului de urmărire penală.
Ca atare, superficialitatea invocată de petiţionar în administrarea actelor premergătoare nu poate fi însuşită, în condiţiile în care procurorul a solicitat actele care au stat la baza sancţionării disciplinare, apreciind, din examinarea acestora, că nu sunt indicii privind comiterea vreunei fapte penale.
Nu rezultă, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, indicii nici sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.G., menţinând sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.G., împotriva Sentinţei penale nr. 73/F din 10 iulie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3146/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4024/2009. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
