ICCJ. Decizia nr. 3182/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3182/2009
Dosar nr. 1087/120/2008
Şedinţa publică din 9 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 613 din 5 decembrie 2008, Tribunalul Dâmboviţa, secţia penală, a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu art. 175 lit. i) C. pen., cu art. 174 lit. a) C. pen. - art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.G.M. la 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 C. pen. a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În temeiul dispoziţiilor art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 999 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de despăgubiri civile materiale şi 3.600 RON cu titlu de daune morale către partea civilă I.I.C. - (luându-se act că inculpatul a fost de acord cu achitarea despăgubirilor civile cu titlu de despăgubiri materiale în limita sumei dovedite, iar în ceea ce priveşte despăgubirile cu titlu de daune morale cu suma de 3.000 RON solicitată de partea vătămată constituită parte civilă).
A obligat inculpatul la 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (în această sumă a fost inclusă şi contravaloarea expertizei medico-legale efectuată).
Din considerentele sentinţei penale rezultă că partea vătămată I.I.C. în vârstă de 17 ani a formulat plângere împotriva lui B.M. susţinând că la data de 4 septembrie 2006 în timp ce se deplasa spre domiciliu, la intersecţia cu satul Niculeşti Vale a fost tăiată cu cuţitul de consăteanul său B.M.
Partea vătămată a arătat că organele de poliţie i-au cerut inculpatului datele de stare civilă însă acesta a refuzat şi întrebat fiind dacă îl cunoaşte pe inculpat, partea vătămată le-a spus poliţiştilor datele privitoare la acesta.
Inculpatul B.M. a fost deranjat de faptul că partea vătămată le-a spus organelor de poliţie numele său de poreclă.
Partea vătămată a explicat că leziunile produse au fost cauzate de inculpat prin folosirea directă a unui corp ascuţit, fapt confirmat şi de concubina acestuia, Ţ.I.V. care a fost de faţă la incident.
Agenţii de poliţie din Periş au luat cunoştinţă de la partea vătămată că a fost înjunghiată de inculpatul B.M. în momentul în care au văzut sânge pe pieptul părţii vătămate şi, în consecinţă, au luat măsura transportării acesteia la spital.
Din actele medicale existente la dosar rezultă diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă” în zona toracică faţă cu leziuni de lob mediu pulmonar, precum şi două leziuni punctiforme pe umărul stâng care au pus în primejdie viaţa victimei şi au necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.
Se menţionează că leziunile s-au produs prin folosirea unui corp tăietor-înţepător.
Fiind audiat, inculpatul a declarat că a fost deranjat de faptul că partea vătămată le-a spus poliţiştilor porecla sa, motiv pentru care au început să se certe şi să se lovească reciproc.
Arată inculpatul că între ei a intervenit martorul E.F. şi atunci a început să dea cu rucsacul pe care îl avea asupra sa în stânga şi în dreapta şi probabil în aceste împrejurări a fost lovită partea vătămată cu cuţitul pe care îl avea în rucsac.
Situaţia de fapt a fost dovedită cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, actele medicale, raportul de expertiză şi supliment de expertiză, raportul întocmit de agenţii de poliţie, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpatul - B.M.
În apelul Parchetului este criticată sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate şi neteminicie considerând că pedeapsa aplicată inculpatului nu este corect dozată, în mod greşit reţinându-se în favoarea acestuia circumstanţe atenuante.
Se critică sentinţa primei instanţe sub aspectul soluţionării laturii civile arătându-se că instanţa de fond a omis să ia act de faptul că Spitalul de Urgenţă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul B.M. a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă.
Solicită de asemenea inculpatul reţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi ca modalitate de executare a pedepsei să se reţină dispoziţiile art. 81 C. pen.
În subsidiar solicită inculpatul reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. ca modalitate de executare.
Prin Decizia penală nr. 48 din 13 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa împotriva Sentinţei penale nr. 613 din 5 decembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi în consecinţă.
A înlăturat disp. art. 74 lit. a) şi b) - art. 76 lit. b) C. pen. şi a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
S-a luat act că Spitalul de urgenţă Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul B.M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale şi l-a obligat la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel instanţa de prim control judiciar a reţinut că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante personale având în vedere natura infracţiunii care prezintă un grad înalt de pericol social, faptul că inculpatul a avut o poziţie de negare a modalităţii de comitere a faptei prezentând o altă versiune cu privire la leziunile produse părţii vătămate.
Cu privire la apelul inculpatului instanţa de fond a reţinut că nu este întemeiat, încadrarea judiciară a faptei fiind corect stabilită, din probele administrate în cauză rezultând că leziunile s-au putut produce numai printr-o aplicare cu intensitate a loviturilor.
De asemenea se reţine că, în raport de situaţia de fapt stabilită nu rezultă că inculpatul ar fi comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări determinate de o provocare a părţii vătămate.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei s-a apreciat că nu se impune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi nici suspendarea sub supraveghere pentru motivele expuse cu ocazia analizării apelului Parchetului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.M. invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 teza a III-a în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui motiv de apel, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei.
În subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. în sensul că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică apreciind că fapta reţinută în sarcina sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
Inculpatul invocă şi motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. apreciind că pedeapsa aplicată este prea mare, sens în care solicită reducerea acesteia urmând a se stabili ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma motivelor de casare invocate în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul inculpatului nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie opinează că nu este fondat, susţinerea inculpatului în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice nefiind reală cât timp din considerentele deciziei atacate cu ocazia analizării apelului declarat de inculpat, instanţa de apel a motivat care sunt motivele pentru care nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că aceasta este justă, corespunzând situaţiei de fapt stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, împrejurare în raport de care apreciază că nu este incident în cauză cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Faţă de zona vizată, intensitatea loviturilor ca şi obiectul folosit în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Chiar dacă inculpatul nu a urmărit suprimarea vieţii victimei el a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat, forma vinovăţiei fiind cea a intenţiei indirecte.
Decizia atacată nu este susceptibilă de casare nici prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (14) C. pen.
Pedeapsa aplicată de instanţa de apel a fost bine dozată în raport de toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei consacrate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei respectiv inculpatul lovind-o pe partea vătămată cu cuţitul, în mod nejustificat, în repetate rânduri, în plină stradă, într-un loc public, chiar şi în prezenţa unor martori, împrejurări ce denotă o agresivitate deosebită a acestuia.
Instanţa de apel a avut în vedere şi poziţia total nesinceră adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, el încercând să denatureze adevărul în încercarea sa de a-şi diminua activitatea infracţională cu consecinţa reducerii semnificative a pedepsei.
De asemenea şi modalitatea de executare a pedepsei a fost just stabilită de instanţa de apel, scopul educativ şi preventiv al pedepsei prev. de art. 52 C. pen. putând fi atins doar prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de apel atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.
Faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală a fost avut în vedere de instanţa de apel care a orientat pedeapsa spre limita minimă prevăzută de lege, lipsa antecedentelor penale fiind o stare de normalitate pentru fiecare individ, această împrejurare nefiind în măsură să conducă la reţinerea unei circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu este justificată solicitarea recurentului inculpat de reducere a pedepsei aplicate de instanţa de apel aspectele invocate de aceasta în favoarea sa rămânând la aprecierea instanţei de a le califica sau nu ca circumstanţe atenuante în funcţie de specificul cauzei, de natura şi gravitatea faptei comise, de rezultatul produs.
Faţă de considerentele arătate, Curtea urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul inculpatului ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.M. împotriva Deciziei penale nr. 48 din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3153/2009. Penal. Contestaţie (Plângere) cu... | ICCJ. Decizia nr. 4152/2009. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... → |
|---|
