ICCJ. Decizia nr. 3191/2009. Penal. Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3191/2009
Dosar nr. 3643/1/2009
Şedinţa publică din 9 octombrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
La data de 24 aprilie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva Deciziei nr. 1485 din 22 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată de către contestator că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) – i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar, respectiv starea de necesitate, ce înlătură răspunderea penală.
În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 1485 din 22 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Încheierii de şedinţă din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minor şi de familie, încheiere prin care s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia la un alt complet învestit cu soluţionarea recursului pe fond.
Contestaţia în anulare formulată este inadmisibilă.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., contestaţia în anulare se formulează împotriva hotărârilor penale definitive în cazurile prevăzute la lit. a) - e).
Deşi contestatorul a invocat dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., respectiv că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar, din examinarea dosarului cauzei, rezultă că cererea de contestaţie nu a fost formulată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Dimpotrivă, prin încheierea recurată s-a dispus trimiterea cauzei la completul de judecată învestit cu soluţionarea recursului.
Or, în această ipoteză, contestaţia în anulare este inadmisibilă, Înalta Curte urmând să o respingă, iar contestatorul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 1485 din 22 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3189/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 881/2009. Penal → |
---|