ICCJ. Decizia nr. 3212/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3212/2009
Dosar nr. 707/39/200.
Şedinţa publică din 12 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 82 din 5 august 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 707/39/2009, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca neforrdată plângerea formulată de petiţionarii S.C. şi S.M. împotriva rezoluţiei nr. 325/P/2008 din 6 martie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi nr. 145/11/2/209 din 21 aprilie 2009 dată de procurorul general al aceleiaşi unităţi de parchet, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut că la data de 08 decembrie 2008, petiţionarii S.C. şi S.M. au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care au solicitat să se efectueze cercetări fată de S.D. - executor judecătoresc, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen., constând în aceea că, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu ocazia executării silite făcute în dosarul nr. 254/2005, cu ştiinţă, nu a îndeplinit acte ori Ie-a îndeplinit în mod defectuos, cauzându-le o vătămare intereselor legale, care vizează interese patrimoniale în această cauză.
S-a reţinut că prin rezoluţia nr. 325/P/2008 din 06 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul disp. art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.D. - executor judecătoresc în circumscripţia Judecătoriei Botoşani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2481 C. pen., apreciindu-se că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive pentru a fi infracţiune, şi anume intenţia.
Din actele premergătoare efectuate s-a reţinut de către procurorul de caz că la data de 08 septembrie 2004, soţii S. au încheiat contractul de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 1890 din 08 septembrie 2004 la B.N.P. L.B. din Botoşani cu L.P., în care se prevedea că aceştia garantează cu apartamentul lor din Botoşani pentru suma de 10.650 Euro, pe care au împrumutat-o de la L.P. şi pe care se obligau să o restituie până la data de 31 martie 2005, „iar în cazul nerespectării termenului, acesta să-şi satureze creanţa prin executarea silită asupra imobilului", înţelegând că respectivul contract este titlu executoriu.
Întrucât soţii S. nu au restituit creditorului, până la termenul indicat în act, suma datorată, la 18 iulie 2005, acesta a făcut cerere la B.EJ. S.D., înregistrată sub nr. 254/2005, solicitând executarea silită, actualizarea sumei, precum şi încasarea cheltuielilor de executare.
De asemenea, s-a mai reţinut că prin încheierea din 10 august 2005 a Judecătoriei Botoşani s-a investit cu formulă executorie contractul de garanţie imobiliară şi s-a stabilit onorariul executorului în cotă de 10% din valoarea imobilului supus executării silite, iar prin încheierea din 02 septembrie 2005 a Judecătoriei Botoşani (dosar nr. 9334/2005) s-a încuviinţat executarea silită.
Prin procesul-verbal din data de 29 septembrie 2005 s-a actualizat debitul care, împreună cu cheltuielile de executare, a ajuns la suma de 50.864,55 lei. S-au emis somaţii, s-a înscris somaţia de plată la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară şi s-au făcut publicaţii de vânzare la data de 28 octombrie2005 pentru 28 noiembrie 2005 - ora 10,00 la preţul evaluat de 50.900 lei. Primăria Botoşani s-a înscris şi ea cu o creanţă de 852,39 lei.
La data de 28 noiembrie 2005 s-au prezentat doar creditorul şi debitorii, fără nici un licitator, iar debitorii au plătit creditorului în numerar, suma de 10.000 lei din datorie, astfel că s-a fixat următoarea licitaţie pentru data de 28 decembrie 2005 ora 10,00, la un preţ de licitaţie de 40.900 lei (ce era mai mare decât 75% din preţul de evaluare). La data fixată, din nou, nu s-a prezentat nimeni să liciteze, iar debitorii au mai achitat creditorului suma de 9.600 lei din debit, fixându-se termen la 13 ianuarie 2006 pentru licitaţia următoare, cu acelaşi preţ de pornire de 40.900 lei.
La data de 13 ianuarie 2006 s-a înscris, ca licitator, tot creditorul şi constatându-se că din creditul total i-au fost achitate sumele de 10.000 lei+9.600 lei+5.000 lei (la 13 ianuarie 2006) = 24.600 lei, în contul creanţei rămânând de achitat suma de 26.264,46 lei, i s-a adjudecat apartamentul, întocmindu-se totodată şi actul de adjudecare, a cărei executare a fost cerută de L.P. la 13 februarie 2007 (dosar B.E.J nr. 22/2007). S-au emis somaţii, iar la data de 28 februarie 2007 au fost evacuaţi debitorii (fără ca petiţionarii să se opună) şi s-a predat apartamentul creditorului.
La data de 18 decembrie 2008, petiţionarii au formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2481 C. pen. În plângere petiţionarii au susţinut că, în mod abuziv, executorul judecătoresc a emis somaţii pentru întreaga sumă menţionată în titlul executoriu, deşi ei mai achitaseră între timp creditorului diverse sume de bani, în cursul cercetărilor procurorul a constatat că somaţiile au fost emise corect, atâta timp cât s-a cerut executarea silită a titlului executoriu şi nici creditorul, nici debitorii nu au făcut vorbire de sume achitate în prealabil.
Procurorul a mai reţinut, contrar susţinerilor petiţionarilor, care au pretins că apartamentul lor în mod abuziv, a fost subevaluat, că s-a demonstrat că evaluarea nu a fost făcută de executorul judecătoresc, ci de un expert şi ea nu a fost contestată de debitori în timpul executării.
S-a mai precizat că, în mod greşit, după prima licitaţie, preţul de pornire pentru celelalte licitaţii a fost stabilit de intimatul executor la suma de 40.900, care era mai mare decât 75% din preţul de evaluare al apartamentului de 50.900, care ar fi doar de 38.127 RON, însă acest fapt, deşi real, nu i-a prejudiciat pe debitori, ci era apt să-i avantajeze.
Petiţionarii au mai pretins că, în mod abuziv, executorul judecătoresc ar fi fixat pentru a treia licitaţie un termen de 16 zile de publicaţii, când conform art. 504 alin. (2) C. proc. civ., termenul nu putea fi mai mic de 30 de zile, aspect constatat nereal câtă vreme textul de lege invocat prevede că doar pentru prima licitaţie termenul trebuie fixat între 30 şi 60 de zile, în timp ce pentru următoarele licitaţii, termenul se stabileşte conform art. 509 alin. (5) C. proc. civ., adică nu poate fi mai mare de 60 de zile (deci nu era o limită minimă stabilită de lege) dispoziţiile civile anterior menţionate făcând trimiteri la alin. (3) din art. 504 C. proc. civ., referitor la locurile unde se afişează publicaţiile de vânzare.
S-a mai constatat că la a treia licitaţie de la termenul din 13 ianuarie 2006, nu se înscrisese, din nou, niciun licitator, s-a înscris creditorul şi i s-a adjudecat apartamentul în contul creanţei ce rămăsese la suma de 26.264,55 lei, căci între timp, debitorii mai achitaseră diverse sume de bani în contul debitului.
În cursul cercetărilor efectuate în cadrul actelor premergătoare s-a stabilit că, în mod greşit, executorul judecătoresc a adjudecat creditorului apartamentul în contul creanţei de doar 26.264,55 lei, în loc să-l adjudece la valoarea de 75% din preţul evaluat, deci la 38.127 RON, încălcând astfel prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ. şi nu l-a pus pe creditor ca, pe lângă depunerea creanţei în contul preţului, să mai depună diferenţa de preţ de 11.911,45 lei RON. S-a apreciat că acest fapt nu s-a datorat însă intenţiei executorului de a prejudicia pe debitor, ci eforturilor sale de a fi recuperat debitul a cărei executare silită se străduia să o facă din iulie 2005.
S-a mai stabilit de procuror că, în mod greşit, executorul judecătoresc a întocmit actul de adjudecare pe 13 ianuarie 2006, în aceeaşi zi când a avut loc licitaţia, în loc să lase să treacă 15 zile, timpul de contestaţie prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., astfel cum prevede art. 516 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005. Fiind întrebat despre această situaţie, executorul judecătoresc a motivat că el încă nu îşi însuşise modificările Codului de procedură civilă şi că a acţionat conform vechii reglementări a art. 516 alin. (1) C. proc. civ., în care se menţiona că „după plata integrală a preţului, executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare."
În cursul cercetărilor s-a stabilit că prin întocmirea actului de adjudecare înaintea termenului de 15 zile de contestaţie, debitorii nu au fost prejudiciaţi, căci ei, pe tot parcursul executării silite (aproape doi ani de zile) nu au formulat niciun fel de contestaţie la procesul-verbal de adjudecare, reţinându-se că aceştia, nu au făcut contestaţii nici după ce data de 07 februarie 2008 ( când au fost evacuaţi din apartament şi a fost pus în posesie creditorul, în baza actului de adjudecare.
S-a mai relevat că abia în luna decembrie 2008, debitorii au formulat plângerea penală ce face obiectul prezentului dosar şi au declarat că ar fi introdus la Judecătoria Botoşani o acţiune de constatare a nulităţii actului de adjudecare.
Faţă de cele de mai sus, s-a apreciat că nu se poate reţine existenţa intenţiei executorului judecătoresc de a întocmi în mod defectuos adjudecarea din 13 ianuarie 2006 şi respectiv reaua credinţă în finalizarea executării silite prin punerea în posesie a creditorului şi evacuarea debitorilor din imobilul în litigiu.
Împotriva rezoluţiei procurorului din 06 martie 2009 petiţionarii au formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care prin rezoluţia nr. 145/11/2/2009 din 21 aprilie 2009, a respins-o, ca neîntemeiată.
S-a arătat că, din analizarea actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat existenta laturii subiective sub forma intenţiei, cu privire la infracţiunea sub aspectul căreia s-au efectuat verificări - în sensul că intimatul executor judecătoresc, prin nesocotirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., aşa cum prevede art. 516 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 219/2005 şi prin încălcarea disp. art. 510 alin. (2) C. proc. civ. - a adjudecat creditorului apartamentul în contul creanţei de 26.264,55 lei, în loc să-l adjudece la valoarea de 75% din preţul evaluat şi, de asemenea, prin aceea că, nu l-a obligat pe creditor ca, pe lângă depunerea creanţei în contul preţului, să mai depună şi diferenţa de preţ de 11.911,45 lei - nu a urmărit să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale petenţilor, ci doar executarea unui debit pe care îl avea pe rol din iulie 2005.
S-a conchis că, pe de o parte, fapta nu întrunea elementele constitutive pentru a constitui infracţiune, iar pe de altă parte, petiţionarii nu au considerat că ar fi suferit, prin executarea silită, o vătămare a vreunui interes legal, întrucât aceştia, nici după încheierea licitaţiei, prin adjudecarea apartamentului (13 ianuarie 2006) şi nici după evacuarea din apartament (07 februarie 2008), nu au formulat vreo plângere penală, iar celelalte susţineri din plângerea analizată nu erau întemeiate neavând nici suport probator.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe art. 2781 C. proc. pen., petiţionarii S.C. şi S.M. au formulat plângere, solicitând desfiinţarea şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 rap. la art. 2481 C. pen., cu indicarea faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă, conform art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., întrucât din prezentarea în fapt a situaţiei, din punct de vedere al laturii obiective materiale, cât şi al laturii subiective, sunt îndeplinite toate condiţiile infracţiunii de abuz in serviciu în formă calificată.
S-a arătat atât în motivarea plângerii, cât şi în concluziile scrise că abuzul comis de executor constă, în esenţă, în faptul că în cadrul procedurii de licitaţie acesta, prin întocmirea actului de adjudecare în aceeaşi zi, în virtutea vechilor reglementări, nu a respectat dispoziţiile art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. şi ale art. 516 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 291/2005, că a încălcat prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., prin adjudecarea apartamentului creditorului în contul creanţei de doar 26.264,55 lei, în loc să-l adjudece la valoarea de 75%din preţul evaluat şi nu l-a pus pe creditor ca, pe lângă depunerea creanţei în contul preţului, să mai depună diferenţa de preţ de 11.911,45 lei, şi că sumele achitate au fost avute în vedere la diminuarea valorii imobilului licitat şi nu la diminuarea valorii debitului, cum era corect. Au mai considerat că activitatea desfăşurată de executor, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale le-au produs prejudicii grave sub aspect patrimonial.
Prima instanţă, examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, şi-a însuşit situaţia de fapt reţinută de procuror şi a constatat, în esenţă, că este real că potrivit dispoziţiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ. „... creditorii urmăritori nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat", iar conform art. 516 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, actul de adjudecare va fi întocmit executor, pe baza procesului-verbal de licitaţie după plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut la art. 515 şi după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. potrivit căruia contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a îndeplini un act de executare.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat că niciunul din actele de executare şi nici actul de adjudecare, întocmite de executorul judecătoresc, nu a fost desfiinţat ori contestat în condiţiile art. 516 şi art. 401 C. proc. civ., deşi petiţionarii au avut cunoştinţă de existenţa şi conţinutul lor şi că doar în cadrul procedurii contestaţiei la executare puteau fi dezbătute astfel de chestiuni, cale pe care petenţii nu au ales-o.
Totodată, s-a mai relevat că cenzura asupra legalităţii actelor de executare, inclusiv a actului de adjudecare, nu aparţine instanţei penale, ci instanţei civile, investită conform procedurii civile, instanţa penală având competenţa de a stabili, în speţă, dacă există sau nu indiciile comiterii de către intimat a unor fapte de natură penală pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale, situaţie ce nu se regăseşte în cazul dat, câtă vreme toate activităţile desfăşurate şi actele întocmite s-au efectuat în cadrul procedurii executării silite declanşate oficial la cererea creditorului.
S-a apreciat, analizând lucrările dosarului, că în cadrul acestei proceduri cu care a fost investit, executorul judecătoresc a întocmit actele de executare şi a făcut demersurile necesare în vederea recuperării debitului de către creditorul L.P., conform titlului executoriu, neputându-se reţine că aceasta a dat dovadă de rea credinţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, care îi reveneau.
S-a mai relevat că, în acest context, nemulţumirea petiţionarilor cu referire la modul concret în care s-a desfăşurat executarea silită încheiată cu întocmirea actului de adjudecare din 13 ianuarie 2006 trebuia să îmbrace forma căi de atac în limitele recunoscute de lege - contestaţia la executare - neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri de natura celei de faţă.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat că formularea unor plângeri penale împotriva executorului judecătoresc pentru actele întocmite în cadrul procedurii executării silite nu poate determina trimiterea în judecată penală, în absenţa unor probe din care să rezulte că fapta respectivă a fost comisă cu forma de vinovăţie cerută de lege şi anume intenţia.
Totodată s-a mai apreciat că procedura plângerii penale prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., la care au recurs petiţionarii, nu a fost instituită de legiuitor pentru a se ocoli sau pentru a fi ignorate mijloacele de contestare prevăzute de lege împotriva fiecărui act de executare sau împotriva actului de adjudecare, dar nici nu a fost elaborată pentru a determina declanşarea abuzivă de litigii penale ori pentru a se institui o nouă cale de atac ordinară.
S-a conchis că din verificările efectuate în etapa actelor premergătoare nu s-a demonstrat încălcarea de către intimatul executor judecătoresc S.D., în efectuarea activităţilor anterior amintite, a obligaţiilor sale profesionale în raport cu petiţionarii şi care să se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii pentru care s-a formulat plângere, astfel că, în mod corect, prin rezoluţia atacată, s-a reţinut că presupusa faptă penală nu a fost săvârşită cu forma cerută de lege pentru a putea fi antrenată răspunderea penală a intimatului, plângerea penală fiind respinsă ca nefondată, iar rezoluţiile procurorului fiind menţinute ca legale şi temeinice.
Împotriva sentinţei penate au formulat plângere, petiţionarii S.C. şi S.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând, prin memoriul depus la dosar motivele arătate în faţa primei instanţe .
Astfel aceştia, prin memoriul depus la dosar, în esenţă, au apreciat soluţiile procurorului ca fiind nelegale şi a susţinut că executorul judecătoresc S.D. a săvârşit infracţiunea prev. de art. 2481 C. pen., deoarece, acesta a trecut la executarea silită împotriva petiţionarilor debitori asupra imobilului proprietatea lor, (depus drept garanţie printr-un contract de împrumut încheiat cu creditorul L.P.), acţionând cu rea-credinţă si încălcându-si grav atribuţiile de serviciu, dar şi dispoziţiile Codului de procedură civilă vizând executarea silită.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 707/39/2009, iar recurenţii petiţionari, deşi au fost legal citaţi, nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-şi susţine personal apărările, justificându-şi absenţa printr-o cerere depusă la dosar si anexând un memoriu în susţinerea recursurilor formulate.
Examinând recursurile declarate de petiţionari, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. având, printre altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizând controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod corect plângerea formulată de petiţionari, apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 325/P/2008 din 6 martie 2009, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului executor judecătoresc S.D. pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 2481 C. pen., reţinându-se justificat că, în cauză, lipseşte unul din elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv latura subiectivă.
De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 145/11/2/2009 dată la 21 aprilie 2009 în dosarul nr. 325 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a confirmat soluţia dispusă de procuror, faţă de intimatul S.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2481 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, în urma actelor premergătoare efectuate, că faptei, presupusă a fi săvârşită de intimat, îi lipseşte unul din elementele constitutive, respectiv intenţia.
În acelaşi sens, Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a mai reţinut de către prima instanţă şi împrejurarea că executorul judecătoresc S.D., conform atribuţiilor de serviciu, fiind investit cu executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. 254/2005, a pus în executare, la cererea creditorului L.P. contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, (aşa cum a fost el formulat şi semnat de către creditorul L.P. şi debitorii petiţionari S.C. şi S.M.), act investit cu formulă executorie la 10 august 2005 de către Judecătoria Botoşani, iar eventualele nemulţumiri ale petiţionarilor (exprimate abia în data de 18 decembrie 2008) faţă de modul în care s-a desfăşurat executarea silită (încheiată la 28 februarie 2007, data evacuării petiţionarilor din imobilul adjudecat în favoarea creditorului) nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru tragerea la răspundere penală a intimatului executor judecătoresc.
De asemenea, se mai reţine că atâta timp cât executarea silită a fost încuviinţată de instanţa de judecată prin încheierea din 2 septembrie 2005 a Judecătoriei Botoşani dată în dosarul nr. 9334/2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită şi să o continue până la recuperarea integrală a debitului de către creditor, iar în cazul în care acest lucru nu s-a putut realiza, s-a procedat la adjudecarea imobilului proprietatea petiţionarilor debitori în favoarea creditorului (unic licitator), imobil depus drept garanţie la momentul perfectării contractului de împrumut.
De altfel, Înalta Curte apreciază că petiţionarii, în situaţia în care ar fi apreciat că au fost vătămaţi prin executarea silită sau prin orice act de executare silită, aveau deschisă calea formulării unei eventuale contestaţii la executare, potrivit dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ., dacă existau nelămuriri cu privire la înţelesul sau întinderea dispozitivului hotărârii investită cu titlul executoriu, cale de atac pe care petiţionarii nu au înţeles să o valorifice niciodată pe parcursul executării silite, începută la 18 iulie 2005 şi încheiată la 28 februarie 2007, aşa cum s-a menţionat mai sus.
Aşadar, plângerea penală îndreptată împotriva executorului judecătoresc care, în virtutea atributiunilor sale, pune în executare o hotărâre, nu poate constitui o nouă cale de atac, faţă de modul în care s-a desfăşurat executarea silită.
De asemenea Înalta Curte constată că plîngerea penală împotriva executorului judecătoresc, referitor la modalitatea in care a efectuat executarea silită, nu poate constitui automat temei pentru a se ajunge la concluzia săvârşirii de către acesta a infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, deoarece legiuitorul, având în vedere importanţa punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, stabileşte în cazul executării silite o procedură specială, în care partea a căror interese au fost lezate cu ocazia executării silite, are la dispoziţie căi legale, prevăzute de Codul de procedură civilă, pentru a le îndrepta.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii S.C. şi S.M. împotriva sentinţei penale nr. 82 din 5 august 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii S.C. şi S.M. împotriva sentinţei penale nr. 82 din 5 august 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3207/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3222/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
