ICCJ. Decizia nr. 3201/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3201/2009
Dosar nr. 7900/1/2009
Şedinţa publică din 9 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea de la 1 octombrie 2009, Curtea de Apel Constanţa a dispus, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei B.N. cu măsura preventivă a obligării acesteia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviinţarea instanţei, prevăzută de art. 145 alin. (1) C. proc. pen., respectiv, comuna Topraisar.
S-a dispus ca inculpata, pe timpul măsurii, să respecte obligaţiile prevăzute de art. 145 alin. (11) şi (12) C. proc. pen., respectiv:
- să se prezinte în instanţă de câte ori este chemată;
- să se prezinte la formaţiunea de poliţie de la locul de domiciliu (organ desemnat cu supravegherea) conform programului de supraveghere, sau ori de câte ori este chemată;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
- să nu deţină şi să folosească sau să poarte nici o categorie de arme;
- să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, coinculpat şi numitul D.M. şi de martori, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
S-a făcut comunicarea conform dispoziţiilor legale.
S-a dispus punerea, la rămânerea definitivă a încheierii atacate, în libertate a inculpatei B.N., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 84 din 27 septembrie 2007, emis de Tribunalul Constanţa, dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză.
S-a făcut comunicarea la locul de deţinere.
S-a atras atenţia asupra inculpatei asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen., privind înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii aplicate şi a obligaţiilor dispuse.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt întrunite dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că la acest moment procesual temeiurile reţinute cu ocazia arestării preventive a inculpatei s-au modificat, fiind puternic atenuat pericolul pentru ordinea publică generat de o eventuală lăsare în libertate a inculpatei.
S-a avut în vedere faptul că durata arestării preventive a inculpatei a depăşit 2 ani, cauza aflându-se în soluţionare în calea de atac a apelului în care s-au administrat o parte din probele apreciat ca necesare urmând a se completa probatoriul cu audierea nemijlocită de către instanţa de apel a părţilor vătămate.
Se apreciază că înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu nu poate influenţa negativ buna desfăşurare a procesului penal, inculpata urmând a fi obligată să respecte mai multe măsuri restrictive a dreptului la libera circulaţie.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa solicitând admiterea recursului şi menţinerea stării de arest a inculpatei, având în vedere că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Critica adusă este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, Curtea apreciază că recursul Parchetului este fondat, urmând a fi admis, ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Din actele existente la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că B.N. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Se reţine că, începând cu primăvara anului 2005, învinuitul D.M. a luat hotărârea infracţională de a se ocupa cu racolarea şi ademenirea mai multor minore provenind din familii defavorizate sau dezorganizate şi, sub pretextul oferirii unei vieţi mai uşoare, le-a găzduit în mai multe locaţii din Constanţa, unde acestea au fost lipsite de libertate în mod ilegal şi obligate să practice prostituţia, cu ajutorul învinuitului A.C. şi a inculpaţilor G.E.M. şi B.N.
Contribuţia inculpatei B.N. la comiterea faptelor a fost permanentă, întrucât aceasta supraveghea părţile vătămate, împiedicându-le să părăsească locaţiile în care se aflau, iar atunci când acestea se opuneau, erau reclamate învinuitului D.M. care le lovea, menţinându-le, astfel, într-o stare de temere continuă şi înfrângându-le posibilitatea de a fi libere.
Având în vedere gravitatea faptelor comise, modalitatea de comitere a faptelor respective prin ademenirea părţilor vătămate, minore, sub pretextul oferirii unei vieţi îndestulate, după care le lipseau de libertate şi le obligau să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, inculpata B.N. având un rol important în cadrul activităţii infracţionale, în sensul că le păzea pe părţile vătămate pentru a le împiedica să fugă din locurile unde se aflau. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă şi fac necesară în continuarea privarea de libertate a inculpatei.
Perioada de 2 ani de când inculpata se află în stare de arest preventiv nu încalcă termenul rezonabil consacrat de dispoziţiile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., acest termen fiind analizat în raport de circumstanţele specifice cauzei, numărul mare de persoane implicate în activitatea infracţională.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că inculpata a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 227 din 9 mai 2008 a Tribunalului Constanţa la pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenţie cauza aflându-se în prezent pe rolul Curţii de Apel Constanţa, pentru soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatei existând pericolul ca aceasta să influenţeze bunul mers al procesului penal, în condiţiile în care instanţa de apel urmează să procedeze la audierea părţilor vătămate.
Faţă de considerentele arătate, Curtea urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursul Parchetului, să caseze în parte încheierea recurată şi, rejudecând în fond, să respingă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Va menţine starea de arest a inculpatei.
Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva încheierii din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 973/36/2008, privind pe inculpata B.N.
Casează în parte încheierea atacată şi rejudecând în fond, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Menţine starea de arest a inculpatei.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3194/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3203/2009. Penal → |
|---|
