ICCJ. Decizia nr. 3194/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3194/2009
Dosar nr. 5582/2/2009
Şedinţa publică din 9 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54 din data de 28 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:
A respins, ca nefondată, plângerea petentului M.N., în contradictoriu cu intimaţii Z.E., T.A.M. şi C.N. împotriva rezoluţiei nr. 1613/11-2/2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a respins - ca neîntemeiată - plângerea petentului împotriva soluţiei dispusă la data de 1 octombrie 2007 în Dosarul nr. 1.095/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A obligat petentul la 40 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată de petentul M.N., împotriva rezoluţiei nr. 1.613/II-2/2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a soluţiei dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 1.095/P/2007, s-a solicitat - în conformitate cu art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. – desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaţilor intimaţii Z.E., T.A.M. şi C.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petentul a arătat că este nemulţumit de rezoluţia dată de procuror, întrucât din probele existente rezultă vinovăţia intimaţilor în săvârşirea infracţiunii constând în faptul că aceştia (magistraţi), aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi-au îndeplinit defectuos sarcinile ce le reveneau, iar prin aceasta, petentul a suferit o vătămare a intereselor sale legale.
Prin rezoluţia din 1 octombrie 2007(Dosar nr. 1.095/P/2007) a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul Z.E., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) respectiv fapta nu există, iar faţă de judecătorii T.A.M. şi C.N. - s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală.
În cauză a fost depus Dosarul nr. 1.095/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în care s-a dat rezoluţia atacată.
Prin rezoluţia din 22 octombrie 2007, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 1.613/II-2/2007, s-a dispus respingerea - ca neîntemeiată - a plângerii petentului M.N. împotriva rezoluţiei din 1 octombrie 2007, (Dosar nr. 1.095/P/2007) a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând cauza în raport de motivele plângerii, cât şi în raport de conţinutul rezoluţiilor emise Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Curtea constată plângerea ca neîntemeiată, având în vedere următoarele motive:
Din analiza dosarului cauzei, rezultă că petentul are pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 şi al Tribunalului Bucureşti, în diverse etape procesuale, mai multe dosare, în unele dintre ele pronunţându-se hotărâri definitive, în altele formulându-se diverse căi de atac (ordinare sau extraordinare), acesta considerându-se nemulţumit de modul în care intimaţii (judecători) Z.E., T.A.M. şi C.N. şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, apreciind că, prin acest fapt, a fost vătămat în interesele sale legale.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, în mod corect s-a stabilit că intimata Z.E. nu a pronunţat nici o hotărâre cu privire la petentul M.N., astfel că fapta nu există.
Cu privire la intimatele T.A.M. şi C.N.(judecători), se constată că în sarcina acestora nu se poate reţine comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală, faţă de faptul că cenzurarea unei hotărâri judecătoreşti, inclusiv în ceea ce priveşte aprecierea probelor, se poate realiza doar prin exercitarea căilor de atac, orice alte modalităţi, între care şi formularea unor plângeri penale împotriva magistraţilor, reprezentând o încălcare a principiului independenţei judecătoreşti, consacrat în numeroase norme interne şi internaţionale.
Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţia României şi art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Conform pct. 2 al Principiilor fundamentale ale Naţiunilor Unite, privind independenţa judecătorilor, corpului judecătoresc va decide imparţial în cauzele care îi sunt prezentate spre rezolvare, în baza faptelor şi conform legii, fără restricţii, influenţe nedorite, persuasiune, ameninţări sau ingerinţe, directe sau indirecte, din partea oricui şi pentru orice motiv.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 2 lit. d) din Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. (94)12/1994, potrivit cărora, judecătorii trebuie să fie absolut liberi şi să decidă în mod imparţial asupra cazurilor cu care sunt sesizaţi, după propria convingere şi interpretare a faptelor, conform regulilor de drept în vigoare.
Faţă de aceste considerente, Curtea constată plângerea ca nelegală şi, drept consecinţă, în conformitate cu art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., o va respinge ca atare.
Împotriva sentinţei sus-amintite a declarat recurs M.N.
Prin Decizia penală nr. 3146 din 7 octombrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus următoarele:
A respins, ca tardiv, recursul declarat pe petiţionarul M.N. împotriva sentinţei penale nr. 54 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
A obligat recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Fiind legal citat, petentul nu s-a prezentat în faţa Curţii, solicitând însă judecarea cauzei în lipsă, pe baza probelor care se găsesc la dosar.
Curtea reţine că potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile şi curge de la data pronunţării hotărârii atacate, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, sau de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii recurate, în situaţia în care partea a lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare.
În speţă, întrucât petentul s-a aflat în ultima ipoteză, acestuia i s-a comunicat o copie de pe dispozitivul sentinţei instanţei de fond la data de 6 martie 2008 şi a atacat această hotărâre la data de 5 mai 2008, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de lege, situaţie în care recursul său este tardiv şi urmează a fi respins conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Deci, s-a constatat că această hotărâre a rămas definitivă.
Împotriva acestei decizii, petentul M.N. formulează recurs, înregistrat la data de 2 iunie 2009 la Curtea de Apel Bucureşti şi având un prim termen pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 septembrie 2009, dată la care se acordă un nou termen la data de 9 octombrie 2009.
În şedinţa din 9 octombrie 2009 se constată lipsa recurentului, procedura fiind legal îndeplinită.
Instanţa Înaltei Curţi, constatând existenţa Deciziei penale nr. 3146 a Înaltei Curţi din 7 octombrie 2008, respinge recursul formulat ca fiind inadmisibil, deoarece conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., petentul poate ataca cu recurs, iar dacă în recurs hotărârea a rămas definitivă, nu se mai poate face un alt recurs.
Urmează a se constata în cauză că recursul formulat de petiţionarul M.N. este inadmisibil.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.N. împotriva sentinţei penale nr. 146 din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3193/2009. Penal. Neglijenţa în serviciu... | ICCJ. Decizia nr. 3201/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
