ICCJ. Decizia nr. 3232/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3232/2009
Dosar nr. 5076/1/2009
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 114/PI din 15 aprilie 2009, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 198 alin. (4) lit. h) C. proc. pen. a aplicat petiţionarului S.R.A. amenda judiciară în sumă de 500 lei.
Cu drept, pentru persoana amendată, de a cere scutirea de amendă în termen de 10 zile de la comunicare.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului S.R.A. (cu domiciliul în municipiul Arad, jud. Arad) împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 503/P/2008 din 30 decembrie 2008 şi a rezoluţiei de respingere a plângerii nr. 97/II/2/2009 din 2 februarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
A reţinut prima instanţă că petiţionarul s-a adresat cu plângere împotriva rezoluţiei sus-menţionate, solicitând anularea tuturor actelor de cercetare efectuate până în prezent ca fiind netemeinice şi părtinitoare, reluarea cercetării penale în vederea stabilirii adevărului şi audierea martorilor indicaţi în cauză, arătând că făptuitoarele au autentificat declaraţii la notar ce au fost anexate cu titlu de probaţiune în dosarul său de divorţ, rezultând consecinţe juridice care îl afectează.
Totodată, s-a constatat că prin ordonanţa din 17 noiembrie 2008 dată în Dosarul nr. 631/P/2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara dată fiind calitatea de avocat în Baroul Arad a intimatei F.F.L.
Prin rezoluţia nr. 503/P/2008 din 31 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 228 cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatele avocat F.F.L. şi G.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 292 şi art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), precum şi faţă de intimata S.V.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), reţinându-se că susţinerile petiţionarului, oricât de argumentate teoretic, dar necoroborate cu alte date sau indicii, nu pot conduce prin ele însele la concluzia că intimatele se fac vinovate de comiterea faptelor pentru care sunt acuzate, faptele reclamate neexistând.
Împotriva acestei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale petiţionarul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care prin rezoluţia nr. 97/II/2/2009 din 2 februarie 2009 a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului constatând că instanţa, la pronunţarea hotărârii nu a avut în vedere acele declaraţii pretins false, de către petiţionar, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 292 şi nici dispoziţiile art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)
S-a mai reţinut de instanţa de fond că declaraţiile notariale ale intimatelor F.F.L. şi G.M. nu au putut servi la producerea de consecinţe juridice, astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, iar în privinţa infracţiunii de mărturie mincinoasă, acestea nu au fost ascultate ca martori în cauza civilă menţionată, astfel că fapta de mărturie mincinoasă reclamată nu există.
Referitor la intimata S.V.M., din materialul probator, nu a rezultat că aceasta ar fi instigat pe cineva să depună vreo mărturie mincinoasă, aşa încât nu poate fi reţinută nici existenţa vreunei instigări la mărturie mincinoasă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul S.R.A.
Instanţa din oficiu, în temeiul art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., combinat cu art. 3853 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 363 alin. (3) din acelaşi cod, a invocat tardivitatea declarării recursului.
Recurentul petiţionar a arătat că a primit în data de 5 mai 2009 o comunicare şi a solicitat să-i fie trimisă sentinţa pronunţată.
A mai susţinut că a fost prezent la pronunţare şi a solicitat să i se dea posibilitatea contestării amenzii aplicate, ceea ce i s-a aprobat.
În momentul în care a primit acasă sentinţa, a constatat că are 2 termene pentru exercitarea căii de atac şi a înţeles că poate exercita acest drept din momentul în care a luat la cunoştinţă de comunicarea respectivă.
Recursul este tardiv introdus.
Analizând excepţia invocată din oficiu, Curtea constată că sentinţa atacată a fost pronunţată, în şedinţă publică, la data de 15 aprilie 2009, menţionându-se în dispozitivul sentinţei că termenul de recurs pentru petiţionar este de 10 zile de la pronunţare, întrucât acesta a fost prezent la dezbateri, după cum este consemnat în partea introductivă a hotărârii.
Recursul declarat de petiţionar a fost trimis prin poştă, conform ştampilei poştei de pe plic, la data de 18 mai 2009 şi înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 19 mai 2009.
Aşa fiind, conform dispoziţiilor art. 186 C. proc. pen., la calcularea termenelor pe zile nu se socoteşte ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlineşte. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.
Se constată astfel, că nu are importanţă ziua din care începe să curgă termenul şi numai dacă ultima zi ar fi fost într-o zi nelucrătoare, acesta s-ar fi prelungit până la sfârşitul primei zile lucrătoare care ar fi urmat.
În speţa de faţă, rezultă faptul că termenul a început să curgă din data de 16 aprilie 2009, iar ultima zi în care petiţionarul se putea adresa instanţei fiind 25 aprilie 2009, zi de sâmbătă.
În atare situaţie, termenul se prelungeşte de drept până în ziua de luni, 27 aprilie 2009, prima zi lucrătoare.
Aşa fiind, faţă de cele menţionate, se constată că depunerea recursului de către petiţionar la data de 18 mai 2009 s-a făcut cu depăşirea termenului procedural de 10 zile.
Totodată, verificând actele dosarului, Curtea constată că petiţionarul a declarat recurs şi împotriva încheierii penale nr. 114/PI din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în Dosarul nr. 262/59/2009, prin care în baza art. 196 C. proc. pen. s-a înlăturat omisiunea vădită din sentinţa penală nr. 114/PI din 15 aprilie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 262/59/2009.
Or, încheierea sus-menţionată face parte integrantă din dosarul în care s-a pronunţat sentinţa recurată şi nu poate fi atacată decât odată cu fondul cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
Cum cele două dosare s-au conexat, iar excepţia invocată primează în soluţionarea cauzei, nu se va mai antama fondul acesteia.
Ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Curtea urmează a respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul S.R.A. împotriva sentinţei penale nr. 114/PI din 15 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3222/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3235/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
