ICCJ. Decizia nr. 3221/2009. Penal. Mandat european de arestare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3221/2009
Dosar nr. 7902/1/2009
Şedinţa publică din 12 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 9343/2/2009 (nr. 2353/2009) s-a dispus, printre altele, arestarea persoanei solicitate V.T.C. (fiul lui G. şi V., născut în Bucureşti, cetăţean român, domiciliat în Giurgiu, str. V., judeţul Giurgiu), pe o durată de 30 zile, cu începere de la 7 octombrie 2009 la 5 noiembrie 2009, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis împotriva acesteia de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Rotterdam - Regatul Olandei.
Totodată, judecarea cauzei a fost amânată pentru data de 14 octombrie 2009, pentru ca autorităţile emitente ale mandatului european de arestare să comunice relaţii, conform prevederilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, prin care să ofere garanţia transferului în România, în vederea executării pedepsei, a persoanei predate, în cazul în care se va pronunţa împotriva acesteia o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 7 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul din Rotterdam - Regatul Olandei a emis un mandat de arestare pe numele cetăţeanului român V.T.C.. Acesta, aflat în Penitenciarul Bucureşti - Jilava, în executarea unei pedepse cu închisoarea, a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, instanţei, care i-a adus la cunoştinţă existenţa mandatului european de arestare emis împotriva sa, posibilitatea de a consimţi la predare, cât şi drepturile sale procesuale.
Prima instanţă, constatând îndeplinite cerinţele Legii nr. 302/2004 referitoare la conţinutul mandatului european de arestare şi, verificând dispoziţiile care reglementează executarea acestuia, a stabilit că în cauză nu există motive de refuz, conform art. 88 din actul normativ indicat, astfel că a dispus arestarea persoanei solicitate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată V.T.C. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, să se constate că nu se justifică luarea unei măsuri de arestare preventivă împotriva sa, întrucât în prezent se află deja în România în executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare. A mai solicitat ca Înalta Curte să aibă în vedere refuzul cu privire la transferul în Olanda, cu atât mai mult cu cât a observat că la dosar nu există traducerea în limba română a mandatului european de arestare, Curtea de Apel Bucureşti având posibilitatea de a nu emite mandatul de arestare, cel puţin până la momentul când s-ar fi depus la dosar traducerea acestuia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 3856 C. proc. pen., constată că recursul declarat de persoana solicitată V.T.C. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin adresa cu nr. 1986/II-5/2009 din 7 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru desfăşurarea procedurilor de punere în executare a mandatului european de arestare, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Rotterdam - Regatul Olandei faţă de cetăţeanul V.T.C.
În cuprinsul sesizării s-a arătat că, autorităţile olandeze au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare, la data de 7 iulie 2009, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, falsificare de mijloace de plată şi spălare de bani, mandat ce a fost transmis de către Biroul Naţional Interpol.
Având în vedere că persoana solicitată se afla încarcerată în Penitenciarul Bucureşti Jilava, în executarea unei pedepse cu închisoare, împotriva persoanei solicitate nu s-a luat de către procuror măsura reţinerii.
A fost ataşată lucrarea înregistrată sub nr. 1986/II-5/2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ce conţine mandatul european de arestare transmis prin fax în limba engleză şi traducerea în limba română, adresele de verificare şi de depistare a persoanei solicitate în Penitenciarul Jilava, procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii, a dreptului de a fi asistat de apărător şi de comunicare a mandatului european.
În conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (1), (3) şi (7) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, la termenul din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european şi în urma verificărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, prima instanţă a verificat dacă persoana solicitată a primit un exemplar al mandatului, această împrejurare rezultând nu numai din confirmarea persoanei solicitate, ci şi din procesul-verbal întocmit de procuror. În continuare, s-a procedat la audierea persoanei solicitate, faţă de precizarea acesteia că nu este de acord să fie predată autorităţilor olandeze.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă, iar atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată.
În aceste condiţii, faţă de dispoziţiile legale mai sus invocate, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că, pentru continuarea procedurii de soluţionare a sesizării referitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare, este necesară arestarea persoanei solicitate V.T.C. Aceasta cu atât mai mult cu cât mandatul european de arestare se întemeiază pe un mandat de arestare emis de către un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul din Rotterdam - Regatul Olandei, pe numele lui V.T.C. - care nu a formulat obiecţiuni privind identitatea - pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, falsificare de mijloace de plată şi spălare de bani, infracţiuni ce se încadrează în dispoziţiile art. 310, art. 311 alin. (4) şi 5, art. 416, art. 420 bis şi art. 232 C. pen. olandez, reţinându-se în sarcina acestuia că, făcând parte dintr-o organizaţie criminală, în datele de 6, 17 şi 20 martie 2009 a sustras bani, folosindu-se de un card bancar furat, persoana solicitată fiind recunoscută pe imaginile camerei de luat vederi.
Înalta Curte constată, totodată, că nu sunt fondate susţinerile persoanei solicitate în sensul că la dosar nu există traducerea în limba română a mandatului european de arestare şi că, aflându-se deja în executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare nu s-ar mai justifica luarea măsurii arestării sale preventive, în vederea executării mandatului european de arestare emis de autorităţile olandeze.
La dosar se află traducerea în limba română a mandatului european de arestare, pe de o parte, iar pe de altă parte, emiterea mandatului de arestare de către prima instanţă este justificată, întrucât, deşi persoana solicitată se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de falsificare de monedă, aşa cum rezultă din adresele ataşate la dosar, există posibilitatea de a fi pusă în libertate, fiind propozabilă pentru liberare condiţionată la data de 24 octombrie 2009, astfel că pentru continuarea procedurii de soluţionare a sesizării referitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare, este necesară arestarea acesteia.
Împrejurarea că prima instanţă a solicitat relaţii de la autorităţile emitente ale mandatului european de arestare, prin care acestea să ofere garanţia transferului în România, în vederea executării pedepsei a persoanei solicitate, în cazul în care se va pronunţa împotriva acesteia o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, nu reprezintă un impediment legal pentru a nu se dispune arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, câtă vreme aceasta este justificată de actele existente la dosar şi la care s-a făcut referire anterior.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.T.C. împotriva încheierii din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 9343/2/2009 (nr. 2353/2009).
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.T.C. împotriva Încheierii din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 9343/2/2009 (nr. 2353/2009).
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 969/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 98/2009. Penal → |
|---|
