ICCJ. Decizia nr. 3411/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3411/2009
Dosar nr. 8188/1/2009
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin încheierea din 5 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a menţinut starea de arest a inculpaţilor P.N.A., S.A. şi G.C., apreciind că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor se menţin şi impun în continuare privarea de libertate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs inculpaţii G.C. şi S.A., solicitând punerea în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu există temerea că în stare de libertate ar putea influenţa bunul mers al procesului penal.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Inculpatul G.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001, iar inculpata S.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi constituire a unui grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41, art. 42 C. pen. şi art. 7 alin. (1) şi (3) cu referire la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv la data de 23 octombrie 2008, în baza dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 697 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnată inculpata S.A. la 3 ani şi 3 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) raportat la art. 2 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar inculpatul G.C. a fost condamnat la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
În fapt, s-a reţinut că inculpata S.A. şi concubinul său, inculpatul P.A., în perioada 2004 – octombrie 2008, au racolat părţile vătămate minore P.I., C.D., A.D.D., U.F.L. şi L.I., exploatându-le prin constrângere, precum şi prin modalităţi de captare nonagresivă, profitând de imposibilitatea de a se apăra.
Inculpatul G.C. a indus-o în eroare pe partea vătămată minoră C.D., determinând-o să locuiască împreună cu el, în scopul exploatării acesteia.
Conform art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa de apel sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Dispoziţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen., prevăd că dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În speţă, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura şi gravitatea faptelor comise, modalitatea de săvârşire a acestora, riscul de a se repeta astfel de fapte.
Se asemenea, în cauză a fost deja pronunţată o hotărâre de condamnare, inculpaţii fiind legal deţinuţi în baza acesteia, chiar dacă împotriva hotărârii a fost exercitată calea de atac.
În raport de cele expuse, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate de inculpaţi sunt nefondate, astfel că în raport de art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.C. şi S.A. împotriva încheierii din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 5907/372009 (2012/2009).
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4055/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3451/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
