ICCJ. Decizia nr. 3433/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3433/2009
Dosar nr. 5174/1/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 106/F din data de 24 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, Secţia penală, s-au dispus următoarele:
În baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul V.B.A. împotriva Rezoluţiei nr. 150/P/2008 din data de 02 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pe care o menţine.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă petentul V.B.A. la plata sumei de 100 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
În baza art. 193 C. proc. pen., obligă petentul V.B.A. la plata sumei de 2.500 RON către făptuitoarea S.E., cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de această parte, onorariu avocat.
Recursul declarat de petiţionarul V.B.A. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca tardiv prin Decizia nr. 194 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La data de 28 martie 2009 (conform ştampilei de pe plic), petiţionarul V.B.A. a formulat prezentul recurs împotriva aceleiaşi sentinţe penale (Sentinţa penală nr. 106/F din data de 24 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală).
Recursul va fi respins ca inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta.
Sentinţele primei instanţe pronunţate în materia plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată sunt supuse numai recursului la instanţa ierarhic superioară.
Din actele care formează obiectul Dosarului nr. 918/64/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, anexat la prezenta cauză, rezultă că petiţionarul a exercitat calea de atac a recursului (Decizia nr. 194 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Spre deosebire de materia căilor extraordinare de atac, materia căilor ordinare de atac este caracterizată prin unicitatea căii de atac (apel şi recurs).
În consecinţă, în materia plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror recursul fiind o cale ordinară de atac, prin exercitarea şi soluţionarea acestuia (conform Deciziei nr. 194 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) petiţionarul a epuizat căile ordinare de atac împotriva Sentinţei penale nr. 106/F din data de 24 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în prezent nefiind admisibil un nou recurs împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.
Faţă de cele constatate, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. - va respinge ca inadmisibil noul recurs al petiţionarului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul V.B.A. împotriva Sentinţei penale nr. 106/F din 24 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3939/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3441/2009. Penal → |
---|