ICCJ. Decizia nr. 3439/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3439/2009
Dosar nr. 8285/1/200.
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol soluţionarea cauzei penale vizând mandatul european de arestare privind pe persoana solicitată B.H.C., în prezent deţinut în Spitalul Penitenciarului Jilava la termenul din 19 octombrie 2009 a luat în examinare, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării în vederea extrădării către autorităţile judiciare spaniole, luată faţă de persoana solicitată B.H.C.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a menţinut măsura arestării luată faţă de persoana solicitată B.H.C., reţinând că în cauză nu se justifică înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, astfel cum au solicitat apărătorii aleşi ai acestuia. S-a apreciat că, în mod corect prima instanţă a constatat că măsura arestării dispusă anterior este legală şi temeinică, fiind luată cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă şi în prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluţii.
Prin aceeaşi încheiere, prima instanţă a mai constatat că se impune menţinerea în continuare a măsurii arestării şi motivat de necesitatea de a împiedica persoana solicitată să se sustragă desfăşurării ulterioare a procedurii.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs persoana solicitată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, recurentul persoană solicitată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, revocarea măsurii arestării şi înlocuirea acesteia cu una din măsurile prevăzute la art. 136 C. proc. pen., arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea acestei măsuri faţă de persoana solicitată.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de persoana solicitată este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (9) din Legea nr. 222/2008 ce reglementează procedura de executare a mandatului european de arestare : „instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. în acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 95.
De asemenea, dispoziţiile alin. (10) ale aceluiaşi articol din legea mai sus menţionată stipulează că „ în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului, iar durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.
În speţa dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că recurentul persoană solicitată B.H.C. a fost reţinut timp de 24 de ore, la 6 august 2009, prin ordonanţa nr. 16 din aceeaşi dată emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, urmare semnalării de către autorităţile judiciare spaniole prin Interpol Madrid, la data de 15 iulie 2009 că, faţă de sus-numitul s-a dispus arestarea şi predarea în vederea extrădării către Spania pentru infracţiunile de asociere ilegală de infractori, fals de monedă şi fals în înscrisuri oficiale, prev. de art. 515,art. 517,art. 387 şi art. 392 din Codul penal spaniol, infracţiuni ce pot da loc la predare, conform art. 85 alin. (1) pct. 1, 10, 23, 2 4 din Legea nr. 302/2004.
Prin încheierea de şedinţă din 7 august 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, având pe rol dosarul ce viza procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Secţiunea 1 A.N. Madrid fată de B.H.C., a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi a dispus arestarea persoanei solicitate B.H.C. pe o perioadă de 4 zile - 7 august până la 10 august 2009 inclusiv, în cauză, emiţându-se mandat de arestare pe numele acestuia, iar ulterior s-a menţinut succesiv această măsură.
În esenţă s-a reţinut că faptele pentru care s-a emis mandatul de arestare în Spania au fost comise în grup organizat în luna august 2005 prin falsificarea unor card-uri de credit şi de debit, folosite ulterior la bancomate şi în magazine, în scopul obţinerii ilegale de beneficii economice.
Prin încheierea din 19 octombrie 2009 prima instanţă a menţinut din nou măsura arestării luată faţă de persoana solicitată B.H.C., apreciind că astfel se înlătură posibilitatea ca persoana solicitată să se sustragă desfăşurării ulterioare a procedurii.
Înalta Curte constată că în mod corect a procedat prima instanţă, întrucât potrivit art. 661 alin. (4) coroborat cu art. 765 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008, privind cooperarea internaţională în materie penală, semnalarea echivalează cu un mandat de urmărire internaţională în vederea executării mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării, în sensul art. 16 din Convenţia europeană de extrădare, încheiată la Paris la 13 decembrie 1957.
S-a constatat că în temeiul dispoziţiilor art. 883 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificat prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus reţinerea persoanei solicitate pe o durată de 24 de ore, începând de la 6 august 2009, ora 10,45 până la data de 7 august 2009, ora 10,45 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi apoi prezentată în faţa instanţei, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.
Persoana solicitată, B.H.C., în şedinţă publică din 6 august 2009 nu a consimţit la predarea sa în stare de deţinere către autorităţile judiciare spaniole.
În cauza supusă analizei, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost investită cu solicitarea autorităţilor judiciare spaniole de predare a numitului B.H.C. în vederea executării unui mandat european de arestare, cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea conţinutului său şi, astfel prima instanţă a constatat că acesta cuprinde toate informaţiile necesare potrivit dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare.
În speţă, Înalta Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată de autorităţile judiciare spaniole, care au emis mandat european de arestare la 18 iunie 2009, pe numele aceleiaşi persoane, în vederea cercetării sale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de asociere ilegală de infractori, fals de monedă şi fals în înscrisuri oficiale, prevăzute şi pedepsite de art. 515, art. 517, art. 387 şi art. 392 din Codul penal spaniol, faptele fiind săvârşite pe teritoriul regatului Spaniei.
Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că instanţa de fond, deşi a reţinut, în mod justificat, că persoana solicitată B.H.C. nu a consimţit la predare, totuşi a procedat în mod corect, atunci când a apreciat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie se impune predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare spaniole, asigurându-se astfel, condiţii mai bune pentru exercitarea urmăririi penale şi pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată nu a recunoscut învinuirile aduse, iar conform declaraţiei date în fata instanţei, cu ocazia reţinerii sale din 6 august 2009, acesta a fost anterior arestat 7 luni în Spania, ulterior, în cursul lunii martie 2006, fiind liberat pe cauţiune, astfel că a revenit în România, promiţând, totodată, că se va prezenta în faţa autorităţilor judiciare spaniole ori de câte ori i se va solicita acest lucru.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L.190/1 din 18 iulie 2002.
Cât priveşte respectarea dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO, Înalta Curte reţine că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Prin dispoziţiile anterior invocate, se recunoaşte dreptul de a reţine o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracţiune recunoscută ca atare de legea internă.
Nu există însă, o definiţie a noţiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naţionale în raport de circumstanţele fiecărui caz în parte.
În atare condiţii, existând un mandat european de arestare instanţa de fond a procedat corect conformându-se dispoziţiilor art. 89 şi urm. din Legea nr. 302/2004, procedând în consecinţă şi luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, fără a se fi depăşi termenul de 180 de zile, prevăzut de art. 90 alin. (10) din Legea nr. 222/2008.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinerea apărătorului recurentului persoană solicitată că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată şi nici că, eventual, s-ar impune, în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri fie cu cea a liberării provizorii sub control judiciar, fie cu cea a a obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, din actele şi lucrările dosarului nerezultând indicii sau elemente care să justifice admiterea uneia sau alteia din solicitările formulate.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că persistenţa şi suficienţa acestor motive urmează a fi apreciate în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfăşurare a procesului penal; se impune, în continuare, privarea de libertate a persoanei solicitate.
Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puţin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.H.C. împotriva încheierii din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 2233/54/2009.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.H.C. împotriva încheierii din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 2233/54/2009.
Obligă recurentul persoana solicitată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.
7
| ← ICCJ. Decizia nr. 3417/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3469/2009. Penal → |
|---|
