ICCJ. Decizia nr. 338/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 338/2009

Dosar nr. 633/45/2008

Şedinţa publică din 30 ianuarie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

La data de 24 martie 2008, petiţionarul C.N. a formulat plângere împotriva prim procurorului B.N. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În motivarea plângerii petiţionarul a arătat că intimata interpretând greşit probele administrate privind pe numiţii B.J. şi G.A. a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate împotriva soluţiilor de neînceperea urmăririi penale adoptate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi.

Prin rezoluţia din 20 mai 2008, dată în dosarul nr. 107/P/2008, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul B.N. prim procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Huşi sub aspectul săvârşirii a 6 infracţiuni de abuz în serviciu.

Prin rezoluţia din 24 iunie 2008 dată în dosarul nr. 543/II/2/2008 s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului.

În cadrul procedurii instituită de art. 2781 C. proc. pen., petentul C.N. s-a adresat instanţei.

Prin sentinţa penală nr. 104 din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.N. împotriva rezoluţiei dată în dosarul nr. 107/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Împotriva hotărârii sus-menţionată petiţionarul C.N. a declarat recurs.

În motivele de recurs petiţionarul susţine că procurorul nu i-a verificat plângerea şi nu a analizat actele din dosar, a căror analiză ar duce la admiterea plângerii sale şi desfiinţarea rezoluţiei procurorului de neînceperea urmăririi penale faţă de intimată.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul de faţă este nefondat.

În cauză au fost efectuate acte premergătoare din analiza cărora nu rezultă nici un indiciu sau măcar bănuiala că intimata prin acţiuni sau inacţiuni, a încălcat atribuţiile de serviciu, sau normele legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii în care petiţionarul a fost parte.

Cum în urma examinării cauzei sub toate aspectele nu au fost identificate motive care să ducă la casarea hotărârii primei instanţe, Înalta Curte constată că aceasta este temeinică şi legală urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul petiţionarului C.N. ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar C.N. împotriva sentinţei penale nr. 104 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 338/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs