ICCJ. Decizia nr. 3392/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3392/200.
Dosar nr. 9292/2/200.
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 248 de la 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 9292/2/2009 (2342/2009) a fost admisă sesizarea autorităţilor italiene.
S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul din Bologna Italia, la 10 septembrie 2009 privind pe cetăţeanul român T.L.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate T.L., în vederea predării către autorităţile italiene, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 5 octombrie 2009 până la 3 noiembrie 2009 inclusiv.
S-a dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile italiene, cu condiţia respectării regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, de 200 lei, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Executorie în ceea ce priveşte arestarea persoanei solicitate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin adresa nr. 2314/11-5/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 9292/2 din 05 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul din Bologna, Italia, faţă de numitul T.L.
În cuprinsul sesizării s-a arătat că autorităţile italiene au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 10 septembrie 2009 pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
S-a ataşat la dosar mandatul european de arestare, atât în limba italiană, cât şi tradus în limba română, procesul-verbal de depistare a persoanei solicitate, copia cărţii de identitate a acestuia, procesul-verbal întocmit de procuror conform art. 882 din Legea nr. 302/2004, ordonanţa de reţinere nr. 49/2009, precum şi procesul-verbal întocmit de procuror prin care a fost încunoştinţată soţia persoanei solicitate cu privire la măsura reţinerii dispusă în cauză.
Potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, după primirea mandatului european de arestare, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 91, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare, iar persoana solicitată a declarat că nu consimte la predare, aşa încât s-a procedat la audierea acesteia cu privire la motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare.
Persoana solicitată nu a contestat identitatea sa, arătând că nu a mai fost cercetat sau condamnat în România sau în altă ţară pentru aceeaşi faptă, refuzul de a consimţi la predare, datorându-se faptului că se consideră nevinovat, că are o stare de sănătate precară şi în raport de poziţia autorităţilor din Italia faţă de cetăţenii români.
Analizând actele dosarului, curtea de apel a constatat că faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare fac parte din cele prevăzute de art. 85 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008. Astfel, s-a reţinut în sarcina persoanei solicitate săvârşirea infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 3, art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 75/58 şi art. 110 şi art. 81 C. pen. italian, constând în aceea că, împreună cu alte persoane, favorizau şi exploatau activitatea de prostituţie a mai multor femei, respectiv O.V., S.A.M., R.G., E.M.P., M.S., P.V., I.V.G., C.C., N.A.E., M.E.R., P.I.V., C.S.L.
Aceste fapte, astfel cum au fost descrise mai sus dau loc de predare, conform art. 85 din Legea nr. 302/2004, în condiţiile alin. (2), proxenetismul fiind incriminat în dispoziţiile art. 329 C. pen.
Totodată, curtea de apel a constatat că motivele de refuz invocate de către persoana solicitată nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004. Susţinerile acesteia cu privire la nevinovăţia sa în săvârşirea faptelor pentru care este anchetat de autorităţile judiciare din Italia sunt lipsite de relevanţă sub aspectul arestării şi predării sale în această procedură, atâta timp cât autoritatea română de executare nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt reţinută de autorităţi au probele administrate, atribuţiile sale fiind limitate la examinarea conformităţii mandatului european cu dispoziţiile legale incidente în această procedură.
Având în vedere că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 88 din Legea nr. 302/2004 modificată, în raport cu cele anterior reţinute, curtea de apel a apreciat îndeplinite toate condiţiile legale pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, aşa încât, în temeiul art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 a admis sesizarea autorităţilor italiene şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul din Bologna, Italia.
Conform art. 90 alin. (1)1 din aceeaşi lege a dispus arestarea persoanei solicitate T.L. în vederea predării către autorităţile din Italia, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, respectiv de la 5 octombrie 2009 până la 3 noiembrie 2009, inclusiv.
Conform art. 90 alin. (1)3 din legea de mai sus, a fost emis de îndată mandatul de arestare.
A dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile italiene, cu condiţia respectării regulii specialităţii, precum şi, în conformitate cu art. 87 alin. (2) din aceeaşi lege, cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Conform art. 80 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului din oficiu de 200 lei, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Hotărârea este executorie în ceea ce priveşte arestarea persoanei solicitate, conform art. 941 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008.
Împotriva acestei sentinţe a declarat oral, recurs persoana solicitată T.L., aşa cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila 8 din dosarul curţii de apel nr. 9292/2/2009 ( 2342/2009 ).
La termenul de astăzi, apărătorul recurentului persoană solicitată, în dezbateri, în dezvoltarea orală a motivelor scrise de recurs, pe care Ie-a depus la termenul de astăzi, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi verificarea motivelor de neexecutare şi suplimentarea informaţiilor în legătură cu încadrarea juridică dată faptei. în acest sens, a susţinut că este incident art. 88 lit. c) din Legea nr. 302/2004, conform căruia persoana solicitată a refuzat să execute mandatul european de arestare în scopul executării unei măsuri de siguranţă sau privative de libertate, deoarece a fost discriminat, încălcându-se dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 4 din Decizia cadru, prin faptul că, deşi nu există rubrică pentru etnie în formularul mandatului de arestare, s-a menţionat că este rrom, ţigan. Or, recurentul este cetăţean român, iar statul român are dreptul de a verifica motivele refuzului mandatului de arestare, mai ales dacă există disproporţii vădite între încadrarea juridică şi fapta reţinută. De asemenea a mai invocat mai multe articole discriminatoare din presa italiană, pe care Ie-a depus la dosar, alături de copia mandatului european.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de recurentul persoană solicitată, precum şi poziţia recurentului persoană solicitată, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
În motivele de recurs formulate în scris, aflate la fila 10 dosarul Înaltei Curţi, apărătorul recurentului persoană solicitată a arătat că potrivit art. 88 lit. c) din Legea nr. 302/2004 când mandatul european a fost emis în scopul executării unei măsuri de siguranţă privative de libertate dacă persoana solicitată este cetăţean român şi acesta declară că refuză să execute pedeapsa sau măsura de siguranţă în statul emitent.
Potrivit art. 14 din CEDO privind interzicerea discriminării, bazându-se şi pe faptul că inclusiv în mandatul european de arestare preventivă se specifică etnia, fapt ce nu are legătură cu actul de justiţie privind accesul la un proces echitabil, demonstrează cu documente justificative că statul italian discriminează rromii, specificând statul prin instituţiile sale şi nu populaţia, a anexat cazuri şi exemple, potrivit constituţiei române, statul român are obligaţia să îşi apere cetăţenii români indiferent de etnie.
De asemenea, a mai arătat din practica judiciară internaţională europeană că peste 90 % din ţările europene art. 4 alin. (6) din Decizia cadru reprezintă motiv de neexecutare obligatorie, în Estonia, Grecia, Cipru, Luxemburg, Ungaria, Austria, Suedia, Letonia, Belgia, Danemarca, Germania, Spania, Franţa, Portugalia, Slovenia, Cehia, Olanda, chiar dacă unele din acestea legislaţia nu obligă statul să asigure executarea hotărârii, este valabilă inclusiv dacă persoana în cauză este resortisant sau rezident, iar în speţă este vorba de un cetăţean român, precum şi faptul că anexează dovezile discriminatorii din presa italiană referitoare la cetăţenii români de etnie rromă, solicitând admiterea recursului.
Examinând recursul declarat de recurentul persoana solicitată T.L. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, atât în raport cu motivele invocate, cât şi din oficiu potrivit art. 3856 alin. (3) cu referire la art. 941 alin. (2)-4 din Legea nr. 302/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008, Înalta Curte constată recursul persoanei solicitate ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conţinutul art. 77 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 222/2008, legiuitorul român a statuat că „ (1) Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.
Dispoziţiile alin. (2) al art. 77, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 224/2006 au următorul conţinut: „ (2) Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002".
Totodată, în prevederile art. 79 din Legea nr. 302/2004, ce nu a fost modificat prin Legea nr. 224/2006 este reglementat conţinutul mandatului european de arestare, respectiv „ (1) Mandatul european de arestare va conţine următoarele informaţii: a) identitatea şi cetăţenia persoanei solicitate; b) denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale autorităţii judiciare emitente; c) indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătoreşti executorii având acelaşi efect, care se încadrează în dispoziţiile art. 81 şi art. 85 din prezenta lege; d) natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile art. 85; e) o descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate; f) pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită; g) dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii.
Prevederile alin. (2) al art. 79 din Legea nr. 302/2004 au fost modificate prin Legea nr. 222/2008 şi au următorul conţinut: „(2) Mandatul european de arestare este întocmit în conformitate cu formularul din anexa nr. 1."
Dispoziţiile alin. (3) şi (4) ale art. 79 din Legea nr. 302/2004 nu au fost modificate şi prevăd că: „ (3) Mandatul european de arestare transmis autorităţii competente a unui alt stat membru trebuie tradus în limba oficială sau în limbile oficiale ale statului de executare sau în una ori mai multe alte limbi oficiale ale Instituţiilor Comunităţilor Europene, pe care acest stat le acceptă, conform declaraţiei depuse la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene. (4) Mandatul european de arestare transmis spre executare autorităţilor române trebuie tradus în limba română sau în una din limbile engleză şi franceză."
De asemenea, în conţinutul art. 88 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 302/2004 care a fost modificat, atât prin Legea nr. 224/2006, cât şi prin Legea nr. 222/2008 au fost prevăzute motivele de refuz obligatorii şi facultative ale executării astfel: „(1) Autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare; b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune; c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română. (2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri; a) în situaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepţional, în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislaţia română nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite sau nu conţine acelaşi tip de reglementări în materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar ca legislaţia statului membru emitent; b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeaşi faptă care a motivat mandatul european de arestare; c) abrogată; c1) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent; d) când persoana care face obiectul mandatul european a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte într-un alt stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiţia ca, în caz de condamnare, sancţiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost graţiată potrivit legii statului de condamnare; e) când mandatul european de arestare se referă la infracţiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României; f) când mandatul european cuprinde infracţiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent şi legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român; g) când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţilor române; h) când o autoritate judiciară română a decis fie să nu înceapă urmărirea penală, fie încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau clasarea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare, sau a pronunţat, faţă de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleaşi fapte, care împiedică viitoare proceduri."
Potrivit art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 222/2008 „(1) Consimţământul pentru urmărirea, judecarea, condamnarea sau deţinerea unei persoane de către autorităţile române pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare se prezumă că a fost dat de către acele state membre care au transmis o notificare în acest sens Secretariatului general al Consiliului Uniunii Europene, dacă autoritatea judiciară de executare nu dispune altfel prin hotărârea de predare."
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi temeinic motivat prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de formă ale mandatului european de arestare prevăzute de art. 79 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu referire la art. 85 alin. (2) din aceeaşi lege, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 222/2008, în ceea ce priveşte mandatul de arestare emis de autorităţile italiene privind persoana solicitată T.L.
Astfel, rezultă că mandatul european de arestare a fost emis de Biroul Judecătorului pentru Anchete Preliminare de pe lângă Tribunalul Bologna - Judecătorul pentru Anchete Preliminare, cu datele de contact arătate, privind pe T.L., născut la 17 martie 1970 în România, de naţionalitate română, fiind un ordin de arest preventiv în închisoare nr. 7859/09 reg. Gen. G.I.P. nr. 2317/09 R.N.R. emis la 24 iunie 2009, în baza art. 3 nr. 8 şi art. 4 nr. 1 şi 7 din Legea nr. 75 din 20 februarie 1958 pentru concurs în favorizarea şi exploatarea prostituţiei mai multor femei cu violenţă şi ameninţări şi art. 110 şi art. 81 C. pen. italian.
În mandatul european de arestare emis de autorităţile italiene s-a reţinut că T.L. împreună cu alte persoane, favorizau şi activitatea de prostituţie a mai multor femei, respectiv O.V., S.A.M., R.G., E.M.P., M.S., P.V., I.V.G., C.C., N.A.E., M.E.R., P.I.V., C.S.L.
Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că faptele descrise mai sus dau loc la predare, conform art. 85 din Legea nr. 302/2004, în condiţiile alin. (2), proxenetismul fiind incriminat în dispoziţiile art. 329 C. pen.
Totodată, în mod corect prima instanţă a constatat că motivele de refuz la predare către autorităţile italiene invocate de către persoana solicitată T.L., în declaraţia dată, aflată la fila 4 dosarul curţii de apel, şi anume faţă de poziţia autorităţilor din Italia faţă de cetăţenii români, are probleme de sănătate, în sensul că suferă de diabet şi de hepatită B, în prezent aflându-se sub tratament, nu cunoaşte faptele pentru care este cercetat, luând cunoştinţă despre acestea azi, cu ocazia reţinerii, nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, în mod legal prima instanţă a dispus predarea persoanei solicitate T.L., către autorităţile italiene, cu condiţia respectării regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
Înalta Curte consideră că nu sunt fondate nici motivele de recurs invocate personal de recurent, în ultimul cuvânt, respectiv că este nevinovat, că multe persoane au fost condamnate pe nedrept în Italia, că are probe că a fost în ţară de doi ani, este diabetic şi nici cele invocate de către apărătorul recurentului persoană solicitată, în sensul incidenţei art. 88 lit. c) din Legea nr. 302/2004, conform căruia persoana solicitată a refuzat să execute mandatul european de arestare în scopul executării unei măsuri de siguranţă sau privative de libertate, deoarece a fost discriminat, încălcându-se dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 4 din Decizia cadru, prin faptul că, deşi nu există rubrică pentru etnie în formularul mandatului de arestare, s-a menţionat că este rrom, ţigan, deoarece acestea, pe de-o parte nu se înscriu în motivele obligatorii de refuz, iar pe de altă parte nici în cele cu caracter facultativ.
Înalta Curte constată că motivul de refuz cu caracter facultativ invocat şi anume cel prevăzut la art. 88 alin. (2) lit. c1 aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 222/2008, nu este aplicabil în cauză, având în vedere că mandatul european de arestare emis de autorităţile italiene se referă la un ordin de arest preventiv în închisoare emis de un judecător pentru anchete preliminare din cadrul Biroului Judecătorului pentru Anchete Preliminare de pe lângă Tribunalul Bologna şi nu se înscrie în ipotezele vizate de motivul de refuz facultativ invocat şi anume mandatul să fie emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privativă de libertate.
De altfel, chiar dacă s-ar aprecia că măsura de siguranţă privativă de libertate este de fapt o măsură preventivă de libertate, motivul de refuz are caracter facultativ, în sensul că este lăsat la aprecierea instanţei, iar în contextul concret al cauzei, prima instanţă a verificat toate condiţiile prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004 aşa cum a fost modificată, menţionând în mod expres că nu este incident niciunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004, aşa cum a fost modificată, deci inclusiv şi a celui prevăzut la alin. (2) lit. c1.
De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere aspectele de nevinovăţie invocate de recurentul persoană "solicitată, deoarece în procedura de executare şi predare privind mandatul european de arestare, autoritatea română de executare nu are competenţa de a verifica situaţia de fapt reţinută de autorităţile emitente sau probele administrate, rezumându-se doar la examinarea conformităţii mandatului european cu dispoziţiile legale incidente în această procedură.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră sentinţa pronunţată de prima instanţă ca fiind legală şi temeinică sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoana solicitată T.L. împotriva sentinţei penale nr. 248 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, ca urmare a desemnării pentru asigurarea asistenţei obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 22 octombrie 2009 şi prezenţei la termen a doamnei avocat P.A., cu împuternicirea avocaţială nr. 031378 emisă la 19 octombrie ( fila 7 dosarul nr. 9292/2/2009 al Înaltei Curţi ), potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoana solicitată T.L. împotriva sentinţei penale nr. 248 din 5 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 338/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3413/2009. Penal → |
|---|
