ICCJ. Decizia nr. 3413/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3413/2009
Dosar nr. 8244/1/2009
Şedinţa publică din 23 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 august 2006, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, s-a înregistrat dosarul nr. 3900/2006, având ca obiect apelurile declarate de inculpatul F.M. şi partea vătămată M.M. împotriva sentinţei penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi.
La termenul din 7 octombrie 2009, inculpatul F.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 264 alin. (3) C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, petentul F.M. a susţinut că dispoziţiile art. 264 alin. (3) C. pen. sunt neconstituţionale, în măsura în care nu prevăd că învinuitul este parte în procesul penal şi nu beneficiază de drepturile procesuale, creând posibilitatea de arbitrariu şi subiectivism şi dând posibilitatea procurorului, în cursul urmăririi penale, să nu dea prin rechizitoriu soluţie cu privire la toate plângerile, la toate infracţiunile şi cu privire la toţi făptuitorii. În concret, a susţinut că în cauza de faţă rechizitoriul s-a dat înainte ca procurorul să soluţioneze plângerile nr. 319.168 din 22 octombrie 2000, aflată la fila 34 din dosarul nr. 1397/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, plângere prin care a solicitat să se efectueze cercetări penale faţă de numitele M.M. şi M.G. pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere, ameninţare şi lovire.
A susţinut că disp. art. 264 alin. (3) C. pen. sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd ca nulitate absolută faptul că învinuitul trebuie asistat de un apărător pe tot parcursul urmăririi penale şi sunt neconstituţionale deoarece nu garantează îndeplinirea de către organele judiciare a obligaţiei de a-i aduce la cunoştinţă acest drept.
De asemenea, a susţinut că procurorul nu s-a pronunţat asupra plângerii înregistrată sub nr. 319/VIII/2001 din 9 aprilie 2001, prin care a susţinut că nu au fost administrate toate probele şi a solicitat să-i fie desemnat un apărător din oficiu.
A mai subliniat că disp. art. 264 alin. (3) C. proc. pen. sunt neconstituţionale deoarece încalcă o serie de drepturi şi principii prev. de art. 24, art. 1, art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 124, art. 126 şi art. 148 din Constituţie, raportate la art. 1, art. 6, art. 14 şi art. 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1-30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte disp. art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a susţinut că sunt neconstituţionale deoarece dau posibilitatea instanţei de judecată să se pronunţe asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate, încălcând competenţa Curţii Constituţionale.
Prin încheierea din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. 3900/44/2006, a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 264 alin. (3) C. proc. pen., excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţii invocate de inculpatul F.M.
În motivarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 303 alin. (6) C. proc. pen., aceasta a fost invocată din oficiu de instanţă, la termenul din 21 februarie 2008, fiind ulterior, respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 a Curţii Constituţionale. Tot cu privire la dispoziţiile aceluiaşi articol, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă prin încheierea din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, iar recursul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat prin Decizia penală nr. 4194 din 17 decembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 10453/1/2008.
Instanţa a mai reţinut că aceeaşi cerere a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 13 ianuarie 2009, recursul declarat de inculpatul F.M. fiind respins, ca nefondat prin Decizia nr. 291 din 28 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a mai reţinut şi faptul că aceeaşi excepţie a fost invocată la termenele din 13 ianuarie 2009 şi 6 martie 2009, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale, fiind respinse, ca inadmisibile, ulterior recursurile declarate de petentul F.M., fiind respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondate.
A fost avut în vedere şi aspectul că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă şi, prin încheierile de şedinţă din 6 aprilie 2009 şi din 18 iunie 2009, hotărâri rămase definitive , ca urmare a respingerii, recursurilor declarate de inculpat.
În privinţa disp. art. 264 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a reţinut că textul reglementează obligaţia prim – procurorului sau, după caz, a procurorului general de a verifica rechizitoriul sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, neavând legătură cu dreptul la apărare al învinuitului şi nici nu soluţionarea cauzei în apel.
În legătură cu disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa a reţinut că textul de lege reglementează competenţa Curţii Constituţionale de a decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, neavând legătură cu soluţionarea cauzei în apel, posibilitatea instanţei de a aprecia asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii de a sesiza Curtea Constituţională, fiind reglementată de alin. (6) din acelaşi articol şi cu privire la care instanţa s-a pronunţat prin încheierile din 6 aprilie 2009 şi din 18 iunie 2009.
Împotriva încheierii din 8 octombrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a declarat recurs inculpatul F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că în mod greşit i-au fost respinse excepţiile invocate, neexistând vreo cauză de inadmisibilitate dintre cele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
A arătat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 303 alin. (6) C. proc. pen. este admisibilă, precum şi că excepţia de neconstituţionalitate invocată are legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece s-a invocat neconstituţionalitatea textului de lege a disp. art. 263 alin. (4) C. proc. pen., care reglementează forma şi cuprinsul rechizitoriului, nelegala sesizare a instanţei, nulitatea rechizitoriului, încălcarea dreptului la apărare, care au constituit motive de apel.
A mai arătat că asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate invocate competentă să se pronunţe este numai Curtea Constituţională care nu a mai pronunţat nici o decizie prin care să constate neconstituţionalitatea textului de lege criticat.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Recursul petiţionarului F.M. este tardiv.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia. Conform alin. (6) al aceluiaşi articol, dacă excepţia este inadmisibilă, instanţa urmează să respingă printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheiere ce poate fi atacată doar cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului se constată că termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea inculpatului F.M. de sesizare a Curţii Constituţionale cu o serie de excepţii de neconstituţionalitate, nu a fost respectat, deoarece plângerea a fost soluţionată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin încheierea din data de 8 octombrie 2009, iar recursul a fost formulat şi introdus la data de 12 octombrie 2009, aşadar peste termenul prevăzut de lege, de 48 de ore de la pronunţare, nesocotindu-se astfel disp. art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul F.M. este tardiv şi, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul F.M. împotriva încheierii din 8 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3900/44/2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3392/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3417/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
