ICCJ. Decizia nr. 353/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 353/2009
Dosar nr. 684/42/2008
Dosar nr. 974/42/2008
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 93 din 31 iunie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petenta V.S., plângere care viza desfiinţarea rezoluţiei nr. 448/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus, în temeiul art. 228 C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul A.A. (executor judecătoresc) sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În esenţă, prima instanţă a reţinut că pe parcursul desfăşurării activităţii sale, intimatul a acţionat cu respectarea dispoziţiilor legale care reglementează executarea silită.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta V.S. criticând-o pentru netemeinicie, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat, cu consecinţa anulării actelor de executare efectuate.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Persoana vătămată V.S., a formulat plângere împotriva făptuitorului A.A., executor judecătoresc în cadrul B.E.J. A.A. cu sediul în Buzău şi a solicitat să se facă cercetări faţă de acesta, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Se susţine în plângere că făptuitorul, în calitate de executor judecătoresc, cu ocazia efectuării actelor de executare în dosarul nr. 38/2006, în mod abuziv şi cu intenţie, a scos la vânzare cu ocazia executării silite şi bunuri imobile care îi aparţineau părţii vătămate, respectiv, nu erau supuse executării nefiind proprietatea exclusivă a debitorului V.C., soţul său.
Totodată, se reclamă faptul că, persoana vătămată a solicitat excluderea bunurilor proprii, dobândite înainte de căsătorie, din masa bunurilor urmărite şi să-i prezinte actele din dosarul de executare silită sus-menţionat, însă făptuitorul a refuzat.
Efectuându-se actele premergătoare începerii urmăririi penale, a rezultat că în sarcina executorului judecătoresc A.A., nu se pot reţine săvârşirea de acte sau fapte care să atrag răspunderea penală a acestuia, pentru următoarele motive:
La data de 17 februarie 2006, creditorii M.I. şi G.I., au depus la B.E.J. A.A. cerere de executare silită a titlului executoriu sentinţa penală nr. 186 din 25 martie 2005, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat, împotriva debitorului V.C., soţul persoanei vătămate, obligat la despăgubiri.
Cererea a fost înregistrată ca dosar de executare sub nr. 38/2006 şi s-a solicitat Judecătoriei Râmnicu Sărat, încuviinţarea începerii executării silite a titlului executoriu menţionat, încuviinţare care s-a admis prin încheierea din 22 februarie 2006 în dosarul nr. 506/2006.
În cadrul activităţilor de executare, făptuitorul a încheiat proces - verbal de cheltuieli de executare nr. 38 din 22 februarie 2006 şi a comunicat somaţia nr. 38 din 22 februarie 2006 debitorului V.C., dovada comunicării fiind ataşată la dosarul de executare.
La data de 06 aprilie 2006 a solicitat Primăriei comunei Puieşti, jud. Buzău, să comunice dacă debitorul deţine bunuri mobile sau imobile pe raza comunei şi să comunice eventualele acte de proprietate asupra acestor bunuri.
Acesta s-a deplasat personal la sediul Primăriei comunei Puieşti, jud. Buzău, unde agentul agricol a întocmit un referat din care rezultă că debitorul V.C. este posesorul mai multor suprafeţe de teren, primind copiile titlului de proprietate nr. 16340/85 din 28 martie 1994 pentru suprafaţa de 4,09 ha teren, sentinţa civilă nr. 1267 din 10 iunie 1994 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Sărat pentru suprafaţa de 3,7474 ha teren şi contractul de vânzare - cumpărare nr. 2 din 05 ianuarie 1999 întocmit de B.N.P. Ş.C. - Rm. Sărat pentru suprafaţa de 1,00 ha teren (2 x 5.000 m.p.), toate, terenurile fiind pe raza comunei Puieşti, jud. Buzău.
S-a întocmit proces - verbal de situaţie, iar la data de 10 aprilie 2006, a transcris somaţia nr. 38 din 06 aprilie 2006 la O.C.P.I. Buzău, somaţie ce a fost comunicată debitorului, dovada fiind ataşată la dosarul de executare.
În cauză s-a impus efectuarea unei expertize tehnice în vederea evaluării terenurilor urmărite.
La data de 09 octombrie 2006 făptuitorul a emis prima publicaţie de vânzare stabilind licitaţie pentru data de 15 noiembrie 2006, orele 10,00.
Înainte de prima licitaţie, făptuitorul observând că, din eroare, în cuprinsul publicaţiei de vânzare sunt menţionate şi cele două suprafeţe de câte 5.000 m.p. terenuri ce sunt bun comun al debitorului şi al soţiei sale, a întocmit proces-verbal. nr. 38/20 octombrie 2006, prin care terenurile în suprafaţă totală de 10.000 m.p. au fost scoase de la vânzare, procesul-verbal fiind comunicat părţilor, dovezile de comunicare fiind ataşate la dosarul de executare.
S-au efectuat mai multe licitaţii publice cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă, iar la data de 20 decembrie 2007 o parte din bunurile scoase la licitaţie au fost adjudecate, obţinându-se un preţ cu 5.843 lei mai mare decât preţul de pornire al licitaţiei.
Pe parcursul executării silite, numita V.S., soţia debitorului V.C., a depus contestaţie la executare solicitând desfiinţarea formelor de executare motivând că parte din terenuri sunt bunurile sale proprii dar, din lipsă de probe, Judecătoria Râmnicu Sărat, prin sentinţa civilă nr. 169 din 13 februarie 2007 a respins cererea.
Împotriva sentinţei menţionate V.S. a declarat recurs, Tribunalul Buzău pronunţându-se pentru respingerea acestuia prin Decizia civilă nr. 588 din 01 iunie 2007, decizie irevocabilă.
În cadrul contestaţiei la executare, Judecătoria Râmnicu Sărat, a solicitat la data de 05 februarie 2007 B.E.J. A.A., copiile mai multor acte din dosarul de executare, copii care au fost comunicate la data de 13 februarie 2007, conform dovezii de la dosar.
Din examinarea dosarului de executare nr. 38/2006 al B.E.J. A.A., cât şi din declaraţia făptuitorului a rezultat, că a fost respectată procedura civilă cu privire la executarea silită şi la vânzarea imobiliară, părţilor li s-au comunicat toate actele efectuate, dovadă că instanţele de judecată au validat actele de executare, respingând contestaţiile formulate de persoana vătămată.
V.S. nu a fost parte în dosarul de executare, astfel că în temeiul art. 41 din Legea nr. 188/2000 care obligă executorul judecătoresc să păstreze secretul profesional, B.E.J. A.A. nu i-a putut furniza copii ale actelor din dosar.
În concluzie s-a arătat, că executarea silită în cazul sus-menţionat s-a desfăşurat în baza dispoziţiilor art. 372 şi urm. C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiileart. 399 alin. (l) C. proc. civ., împotriva executării, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită, sau la efectuarea oricărui act de executare, atrage sancţiunea anulării actului nelegal [(art. 399 alin. (2) C. proc. civ.)].
Prin urmare, pentru eventuala nerespectare a dispoziţiilor procedurale privind executarea silită, legea a prevăzut remedii procesuale, prin anularea actelor întocmite nelegal. Pretinsele nereguli sesizate de persoanele vătămate, puteau constitui eventuale motive ale contestaţiilor la executare, cu consecinţa anulării actelor de executare nelegal efectuate, dar nu pot conduce la atragerea răspunderii penale a executorului judecătoresc sau a altor persoane. Am menţionat că persoana vătămată a uzat de căile legale prevăzute de legea în materie, rezultatul fiind că au fost respinse contestaţiile la executare, aşa cum am arătat mai sus.
Deşi a fost citată legal, persoana vătămată V.S. nu s-a prezentat la audiere. În locul acesteia s-a prezentat V.M., fiu, care a declarat că mama sa este bolnavă şi nu se poate prezenta la audiere, declarând că nu poate susţine acuzaţiile formulate de mama sa.
Constatându-se că, în cauză, executarea silită s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art. 372 şi urm. C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluţia nr. 448/P/2007 din 26 martie 2008 din Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Plângerea formulată în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluţia nr. 661/II/2/2008 din 17 aprilie 2008 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost menţinută prin sentinţa penală atacată.
Pentru eventuala nerespectare a dispoziţiilor procedurale privind executarea silită, legea a prevăzut remedii procedurale, cu consecinţa anulării actelor întocmite nelegal.
Pretinsele nereguli reclamate de petentă puteau constitui eventuale motive pentru formularea unor contestaţii la executare (de altfel, aceasta a uzat de căile legale în materie, după cum s-a menţionat anterior), însă nu pot atrage răspunderea penală a executorului judecătoresc.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie şi care îşi desfăşoară activitatea, cu respectarea dispoziţiilor legale se pot face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Înalta Curte apreciază că petenta, prin demersurile făcute în prezenta cauză, încearcă să obţină pe calea unor plângeri penale desfiinţarea actelor de executare, care au fost constatate, irevocabil, ca fiind legale de către o instanţă judecătorească.
În consecinţă, având în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat ca nefondat,
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara V.S. împotriva sentinţei penale nr. 93 din 30 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3512/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3554/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
