ICCJ. Decizia nr. 3554/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3554/2009
Dosar nr. 83/95/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30 martie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., S.C.I.C.I.C., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor C.D., P.S. şi alţii pentru infracţiuni prevăzute de C. pen. şi legi speciale şi scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de 1.000 lei amendă faţă de mai mulţi învinuiţi, printre care şi învinuita C.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 246 combinat cu art. 2481 cu aplicarea art. 146, art. 41 alin. (2) şi art. 258 C. pen., art. 290 C. pen., combinat cu art. 17 lit. c) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 323 alin. (1) şi (2) raportat la art. 17 lit. b) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 23 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a apreciat că faptele nu constituie infracţiuni, având în vedere atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege, fiind în mod vădit lipsite de importanţă şi cu un pericol social scăzut.
Astfel, s-a reţinut că în perioada ianuarie 2002 – aprilie 2003, în calitate de administrator de cont la B.C.R. – sucursala Novaci, a contribuit la activitatea de creditare ilegală a societăţilor din grupul M.L. asociindu-se cu funcţionarii bancari şi administratorii societăţilor comerciale, a efectuat operaţiuni de rambursare a creditelor, din credite noi, semnând notele contabile întocmite, a operat transferuri de credite către societăţile din grup în baza unor ordine de plată pe care le-a completat personal sau din dispoziţia sa de numita G.C.M. de la SC A. SRL, instrumentele de plată fiind lăsate în bancă de administratorii societăţilor comerciale implicate doar semnate şi ştampilate.
S-a mai reţinut că aceste operaţiuni au fost efectuate din dispoziţiile directorului P.S. şi cu aprobarea şefului biroului contabilitate.
Împotriva acestei soluţii, petiţionara C.C. a formulat plângere, care a fost respinsă prin ordonanţa nr. 426/II/2/2006 din 30 noiembrie 2006 a procurorului şef al S.C.I.C.I.C. din cadrul D.N.A.
La 22 iunie 2006, petiţionara a formulat plângere împotriva acestei soluţii, adresată procurorului şef al D.N.A., care a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj.
Prin sentinţa penală nr. 518 din 18 decembrie 2006, Tribunalul Gorj şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Sibiu.
La rândul său, acest tribunal şi-a declinat competenţa în favoarea instanţei mai întâi sesizate şi a trimis dosarul instanţei supreme în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit.
Prin încheierea nr. 3088 din 1 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a stabilit competenţa în favoarea Tribunalului Gorj.
Acest tribunal, prin încheierea din 21 decembrie 2007 a admis plângerea formulată de petiţionara C.C., a desfiinţat soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii şi a reţinut cauza spre judecare.
Instanţa a avut în vedere că modificările aduse textului articolului 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 69 din 26 martie 2006 şi ale articolelor 17 şi 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin OUG nr. 124 din 6 septembrie 2005 şi Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 se răsfrâng asupra încadrării juridice reţinute în sarcina petiţionarei, iar în interesul acesteia se impun a fi aplicate dispoziţiile legii penale mai favorabile.
S-a mai apreciat că la dosar sunt suficiente probe în vederea reţinerii cauzei spre judecare.
Prin sentinţa penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Gorj s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatei C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât fapta de acordare de credit cu încălcarea legii a fost dezincriminată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea pentru celelalte infracţiuni, reţinându-se că nu a comis aceste fapte.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 115 din 25 mai 2009 a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. – Biroul Teritorial Gorj împotriva sentinţei primei instanţe, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că, la dosar nu există actele administrate în faza urmăririi penale şi că în cauză nu au fost ascultaţi toţi martorii din Dosarul nr. 82/P/2004.
Împotriva acestei decizii şi a hotărârii primei instanţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Craiova, Biroul Teritorial Tg. Jiu, care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 17 C. proc. pen., a susţinut că instanţele nu s-au pronunţat cu privire la unele probe administrate de natură să influenţeze soluţia procesului şi că faptelor li s-a dat o greşită încadrare juridică.
Astfel, s-a menţionat că instanţele nu au ţinut seama de probele ştiinţifice administrate la urmărirea penală, respectiv procesul-verbal întocmit de organele B.N.R. ca urmare a controlului efectuat, notă de control a centralei B.C.R. şi raportul de constatare întocmit de specialiştii D.N.A.
De asemenea, s-a mai arătat că, instanţa nu a ataşat dosarul de urmărire penală şi nu a procedat la ascultarea martorilor audiaţi la urmărirea penală.
În sfârşit, s-a mai susţinut că argumentele instanţelor în sensul că prin modificarea dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 78/2000, celelalte infracţiuni de abuz în serviciu, fals şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi-ar fi pierdut individualitatea şi că nu ar mai putea exista ca infracţiuni de sine stătătoare, nu sunt corecte.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
Examinând hotărârile atacate, dar şi încheierea din 21 decembrie 2007, în baza motivelor de casare invocate, dar şi din oficiu, în baza art. 3859 alin. (3) cu referire la alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., Curtea constată întemeiat recursul declarat de procuror, aşa cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. împotriva soluţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu poate fi făcută plângere în faţa judecătorului.
Potrivit art. 2781 alin. (7) şi (8) lit. c) din acelaşi cod, judecătorul, verificând dispoziţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează dispoziţia atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecată în primă instanţă şi în căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
În acest caz, în baza art. 9 al aceluiaşi text, actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1).
Prin art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. s-a stabilit că titularii plângerii sunt persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
În înţelesul acestor dispoziţii legale şi persoana faţă de care s-a dispus prin rechizitoriu soluţia de netrimitere în judecată poate formula plângere, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. în faţa judecătorului.
Cu privire la soluţia ce poate fi pronunţată în respectivul caz, aceasta este cea prevăzută de dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. pen., în sensul în care acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, publicată în M. Of. Partea I nr. 423 din 22 iunie 2009, şi anume că persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată poate solicita schimbarea temeiului de drept al dispoziţiei cuprinse în rechizitoriu.
În legătură cu soluţia întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., aceasta nu poate fi pronunţată decât în situaţia sesizării instanţei cu plângerea persoanei vătămată nemijlocit prin fapta penală, aceasta constituind act de sesizare a instanţei.
Într-adevăr, aşa cum s-a statut prin Decizia în interesul legii, menţionată, în ipoteza în care persoana faţă de care prin rechizitoriu s-a dispus netrimiterea în judecată, ar fi inadmisibil ca tocmai plângerea ei să se constituie în act de sesizare a instanţei împotriva sa, cu încălcarea principiului procesual non reformatio in pejus.
Mai este de menţionat că o astfel de soluţie nu înfrânge principiul consfinţit de dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, referitoare la accesul liber la justiţie, ştiut fiind că plângerea reglementată de art. 2781 C. proc. pen. nu poate duce la agravarea situaţiei celui care apelează la justiţie.
Dacă instanţa ar reţine cauza spre judecare fără să ia în considerare principiul non reformatio in pejus ar însemna ca împotriva autorului plângerii, faţă de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală să se declanşeze acţiunea penală şi această persoană să-şi agraveze situaţia dobândind calitatea de inculpat, ceea ce nu este admisibil, în propria cale de atac.
Din examinarea datelor speţei, se constată că prin plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiţionara a susţinut că nu este vinovată de faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative.
Se mai constată că instanţa după admiterea plângerii, desfiinţarea dispoziţiei din rechizitoriu şi reţinerea cauzei spre judecare, prin încheierea din 21 decembrie 2007 a păşit la soluţionarea cauzei fără a avea la dispoziţie materialul de urmărire penală pe care şi-a fundamentat soluţia procurorul.
Aşa fiind, se impunea ca petiţionara să îşi precizeze poziţia în raport cu dispoziţiile legale evocate, respectiv dacă urmăreşte menţinerea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală şi schimbarea temeiului acesteia, în caz contrar dobândind calitate de inculpat, iar instanţa să treacă la pronunţarea unei soluţii numai după ataşarea lucrărilor şi materialului din dosarului cauzei, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Întrucât nu s-a procedat astfel, încheierea din 21 decembrie 2007 şi sentinţa pronunţate de Tribunalul Gorj, cât şi Decizia Curţii de Apel Craiova sunt supuse cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 2 şi 10 cu referire la art. 2781 alin. (1), (7) şi (8) C. proc. pen.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de procuror, a casa ambele hotărâri şi încheierea din 21 decembrie 2007 şi a trimite cauza spre rejudecare potrivit îndrumărilor ce se desprind din prezenta decizie, la Tribunalul Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova împotriva Deciziei penale nr. 115 din 25 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe inculpata C.C.
Casează Decizia atacată, sentinţa penală nr. 668 din 4 noiembrie 2008 şi încheierea din 21 decembrie 2007 ale Tribunalului Gorj, secţia penală şi ca urmare:
Trimite cauza la Tribunalul Gorj în vederea rejudecării plângerii petiţionarei C.C. împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rechizitoriul nr. 82/P/2004 din 30 martie 2006 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.C.I.C.I.C.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimată, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 2 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 353/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3590/2009. Penal → |
|---|
