ICCJ. Decizia nr. 3531/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3531/2009
Dosar nr. 28395/3/200.
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 682 din 24 iulie 2009 a Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 1457 din 14 decembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, formulată de condamnatul P.I.N.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat condamnatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu, potrivit art. 2 alin. (1) lit. d) din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală nr. 61573/2008, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 30 iunie 2009, petentul condamnat P.I.N. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 1457 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Din referatul nr. 842/111-6/2009 din data de 25 iunie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, rezultă că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 3804/P/2004 din 09 februarie 2006, au fost trimişi în judecată, arestaţi în altă cauză, inculpaţii M.M., S.T. şi P.I.N. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 269 alin. (1) şi (2) C. pen., iar faţă de inculpatul P.I.N. s-a reţinut şi starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 10/11 iulie 2004, cei 4 inculpaţi, fiind încarceraţi în arestul Secţiei 19 Poliţie, au hotărât să evadeze, la iniţiativa inculpaţilor M.M. şi S.T., fapta rămânând în faza de tentativă.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.I.N., instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1457 din 14 decembrie 2006 (dosar nr. 6045/3/2006), în baza art. 20 raportat la art. 260 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I.N. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
În baza art. 39 C. pen., au fost descontopite pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 696 din 24 februarie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 726 din 03 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti (dosar nr. 415/2004), le-a repus în individualitatea lor în pedepsele de: 4 ani şi 6 luni închisoare; 5 ani şi 6 luni închisoare şi 6 ani închisoare. Conform art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată în speţa respectivă, cu pedepsele de mai sus, pedeapsa rezultantă fiind cea mai mare, de 6 ani închisoare.
În baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată cu pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 699 din 24 februarie 2004 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în baza căreia a fost emis MEPI nr. 1191 din 06 mai 2004, în executarea căreia se află, pedeapsa finală dată spre executare inculpatului fiind de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la câte 3.000.000 lei (vechi), fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 314 din 28 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi apelanţii - inculpaţi M.M., S.T. şi P.I.N., a fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond.
În baza art. 269 alin. (3) C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată în prezenta cauză, la pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 699 din 24 februarie 2004, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 - în executarea căreia se află, urmând să execute 10 ani Închisoare.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Hotărârea pronunţată în apel a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1533 din 05 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Audiat fiind revizuientul în procedura de cercetare prevăzută de art. 397 -399 C. proc. pen. a declarat că înţelege să se prevaleze de art. 394 alin. (1) lit. a C. proc. pen. - respectiv o împrejurare de care nu a avut cunoştinţă instanţa la soluţionarea cauzei. Această împrejurare nouă ar consta în solicitarea de a fi audiaţi supraveghetorii de tură precum şi un "băiat de la camera 1" - al cărui nume nu-I cunoaşte, dar despre care ştie că este trecut în Rechizitoriu.
Spune însă doctrina juridică, ca şi în practică judiciară în materie că nu pot fi considerate "probe noi" în sensul cerut de lege mijloacele de probă propuse în completarea probelor administrate - bunăoară, propunerea unor martori noi, care ar cunoaşte un fapt discutat în faţa instanţei de fond" (Ion Neagu - Tratat de Drept Procesual Penal Bucureşti, ed. Global Lex 2002, pag.758).
Prin urmare, susţinerile condamnatului revizuient, deşi formal, fac referire în mod expres la prevederile art. 394 alin. (1) lit. 3) C. proc. pen. - în realitate, tind spre prelungirea şi reaprecierea probatoriului - ceea ce excede motivelor de revizuire limitativ expuse în cod, la art. 394 alin. (1) lit. a)-e).
Revizuientul a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., audierea supraveghetorilor şi a unui băiat de la camera 1 al cărui nume nu-I ştie.
Prima instanţa, în considerentele sentinţei a cărei revizuire s-a solicitat, a avut în vedere rapoartele întocmite de agenţii de pază a Arestului Secţiei 19 Politie - A.V. (f.17 dup), C.G. (f. 19 dup), I.N. (f.21 dup) şi C.M. (f.23 dup), privind incidentul din noaptea de 10/11 iulie 2004 (f. 89 d. instanţa fond), analizând amănunţit relatările cuprinse în acestea.
Astfel, s-a considerat că se solicită o nouă apreciere a probatoriului administrat şi care a stat la baza sentinţei penale a cărei revizuire se solicită, ceea ce este inadmisibil şi care nu se încadrează în prev. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind împrejurări, fapte ce nu au fost cunoscute de instanţa în soluţionarea cauzei. Cu privire la celalalt martor, de care face vorbire revizuientul, deşi, susţine acesta, numele lui este inclus în citativul rechizitoriului, nu-I poate indica. Singurul martor audiat şi de instanţa din cuprinsul citativului rechizitoriului este T.I.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel condamnatul revizuient, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că atunci când au fost constatate faptele (inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de evadare) era în pat şi dormea aşa cum au constatat atât supraveghetorii cât şi cei aflaţi în arest în camera 1.
Prin Decizia penală nr. 189 din 26 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins ca nefondat apelul condamnatului.
A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Analizând hotărârea apelată, Curtea de Apel a reţinut că hotărârile judecătoreşti pot fi supuse revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.
Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire conform art. 403 C. proc. pen., instanţa constată că potrivit textului de lege se cer a fi verificate două aspecte.
l. dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile prevăzute de lege.
Il. dacă din admiterea în principiu probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.
Astfel.
I. Cu privire la condiţiile prevăzute de lege.
a) Hotărârea supusă revizuirii: hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă. Cerinţa legii are în vedere ca o condiţie prealabilă existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză a fost formulată cererea de revizuire cu privire la sentinţa penală nr. 1457 din 14 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1533 din 5 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel încât condiţia prevăzută de art. 393 C. proc. pen. este îndeplinită.
b) Calitatea procesuală activă: poate cere revizuirea oricare dintre părţile din proces, în limitele calităţii sale procesuale. În cauza pendinte cererea a fost formulată de P.I.N., inculpat în dosarul nr. 6045/3/2006 împotriva căruia s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1457/2006 de condamnare, astfel încât cerinţa prevăzută de art. 396 C. proc. pen., este îndeplinită.
c) Cererea de revizuire. Cererea de revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestora. Cererea de revizuire a avut în vedere nevinovătia condamnatului cu indicarea mijloacelor de probă noi, respectiv audierea ca martori a supraveghetorilor si a celor încarceraţi în camera nr. 1.
Având în vedere natura cererii, Curtea de Apel a constatat că soluţia pronunţată de instanţe este corectă. La dosarul de urmărire penală există declaraţiile şi rapoartele întocmite de supraveghetorii care au constatat deplasarea unei gratii la camera de arest fila 5-9, 17-18, 19-20, 21-22, 23, 24, 25, 26. Cazul de revizuire bazat pe reaudierea martorilor nu se încadrează între cele prevăzute de lege. De asemenea, criticile privind greşita apreciere a probelor din cererea condamnatului nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire enumerat de art. 394 C. proc. pen. acestea putând fi invocate în căile ordinare de atac.
Revizuirea este o cale de atac extraordinară, astfel încât apreciind că cererile condamnatului transformă revizuirea într-un alt recurs, în mod corect instanţele au respins cererea condamnatului, ca nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul care, fără a indica vreun caz de casare, a solicitat admiterea recursului casarea ambelor hotărâri şi pe fond admiterea cererii de revizuire întrucât s-au descoperit fapte care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticii formulate şi a cazului de casare în care formal aceasta se încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) şi (2) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fapte sau împrejurări pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru a fi incident acest caz de revizuire, cu referire la existenţa unei hotărâri de condamnare, este necesar ca după rămânerea definitivă a acesteia să se fi descoperit elemente noi, de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului, în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluţie diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.
În speţă, Curtea constată că pe parcursul soluţionării cauzei finalizate cu condamnarea definitivă a revizuientului, instanţele de fond, apel şi recurs au analizat principala apărare a acestuia, potrivit căreia el ar fi dormit şi nu ar fi comis infracţiunea pentru care a fost găsit vinovat.
Această susţinere a fost reiterată de către condamnat în motivarea cererii de revizuire, solicitându-se practic o prelungire a probatoriului (prin audierea supraveghetorilor din secţia de poliţie-ale căror rapoarte se află în dosarul de urmărire penală şi au întemeiat soluţia de condamnare, a altor persoane în calitate de martori-inclusiv a numitului T.I., care a fost citat de către instanţa de fond, dar nu s-a prezentat) cu privire la o împrejurare cunoscută de instanţele care au hotărât în mod definitiv asupra vinovăţiei inculpatulu.
Or, acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca şi cale extraordinară de atac, astfel încât în mod legal şi temeinic cererea condamnatului a fost respinsă.
În consecinţă, recursul condamnatului este nefondat şi va fi respins conform art. 385/15 pct. 1lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.I.N. împotriva deciziei penale nr. 189 din 26 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3515/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3567/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
