ICCJ. Decizia nr. 3599/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3599/2009
Dosar nr. 572/59/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 175/PI din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea petentei C.M. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 87/P/2009 din 31 martie 2009 şi a rezoluţiei de respingere a plângerii nr. 475/II/2/2009 din 20 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei hotărâri s-au reţinut următoarele :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală sub nr. 572/59/2009 petenta C.M. a atacat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 87/P/2009 din 31 martie 2009 şi rezoluţia de respingere a plângerii nr. 475/II/2/2009 din 20 mai 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, solicitând a se constata că intimatul procuror M.S. a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 247, art. 249 alin. (1) şi (2) C. pen.
Intimatul procuror a fost acuzat de petiţionara C.M. pentru fapta de a fi soluţionat în mod abuziv la data de 12 noiembrie 2001 lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 1543/II/2/2001 având ca obiect plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptată la 6 octombrie 1999 în dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad nr. 2782/P/1999.
Prin rezoluţia dată la 31 martie 2009 în dosarul nr. 87/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul M.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale s-a arătat că :
- pe lângă faptul că în cazul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., sesizarea este neîntemeiată şi pe fond;
- prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad menţionată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc P.H. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pe motiv că nu erau întrunite din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive prevăzute de lege, respectiv că a întârziat demolarea unui garaj, aşa cum se prevedea în titlul executoriu, din cauza lipsei certificatului de urbanism şi a personalului necesar pentru demolare iar apoi a constatat că garajul a fost mutat de pe proprietatea reclamantei şi reconstruit în condiţiile legii;
- soluţionând lucrarea nr. 1543/II/2/2001, magistratul M.S. şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la soluţia adoptată de procuror şi, atâta timp cât acuzele aduse, prin ele însele, nu se coroborează cu alte probe sau indicii, este evident că sesizarea este neîntemeiată şi că, deci, infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) nu există.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta C.M. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, respinsă prin rezoluţia nr. 475/II/2/2009 din 20 mai 2009.
Pentru a da această soluţie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a arătat că fostul procuror general s-a pronunţat conform dispoziţiilor legale asupra unei soluţii adoptate de o unitate de parchet din subordine.
Împotriva sentinţei penale mai sus-menţionate petiţionara a formulat recurs.
Totodată petiţionara a formulat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 iunie 2009 pronunţată în dosarul nr. 572/59/2009 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, recurs ce face obiectul dosarului nr. 5995/1/2009, dosar conexat la dosarul nr. 572/59/2009.
Ambele recursuri declarate de petiţionară sunt nefondate pentru următoarele considerente .
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Instanţele judecătoreşti ca şi parchetele de pe lângă acestea sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii magistraţilor şi prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Examinând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că în cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, urmare a plângerii formulate de petentă.
Din conţinutul acestor acte rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva intimatului M.S. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen.
În speţă, petiţionara este nemulţumită de modul în care magistratul procuror intimat a instrumentat un dosar în care ea a fost parte, invocând greşita aplicare a unor dispoziţii legale, în opinia sa aceasta constituind infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Atâta timp cât nu există indicii, respectiv elemente care să genereze cel puţin suspiciuni în sensul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală de către intimat, în mod corect s-a apreciat că în speţă nu se justifică începerea urmăririi penale faţă de acesta.
Aşa fiind, hotărârea primei instanţe de respingere a plângerii formulată de petentă în temeiul art. 2781 C. proc. pen. este corectă ca şi menţinerea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale atacate, astfel că recursurile declarate în cauză apar ca nefondate şi vor fi respinse ca atare conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Dispune conexarea dosarului nr. 5995/1/2009 la dosarul nr. 572/59/2009.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.M. împotriva încheierii din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 572/59/2009 precum şi împotriva sentinţei penale nr. 175/PI din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3570/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4069/2009. Penal → |
|---|
