ICCJ. Decizia nr. 3606/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3606/2009

Dosar nr. 209/57/2009

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin sentinţa penală nr. 43 din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul G.P. împotriva rezoluţiei nr. 607/P/2008 din data de 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cu obligarea petentului la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 607/P/2008 din data de 29

decembrie 2008 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.F.D., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 247 C. pen., deoarece fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reclamate nici sub aspect obiectiv şi nici subiectiv.

Soluţia procurorului a fost menţinută prin rezoluţia nr. 85/II/2/2009 din 3 februarie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia iar soluţia instanţei a confirmat cele reţinute de procuror în motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul G.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând recursul declarat de petent, Înalta Curte constată că excepţia invocată din oficiu privind tardivitatea recursului este întemeiată întrucât potrivit dispoziţiilor art. 385/3 rap. la art. 363 alin. (3) C. proc. pen. pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare, iar pentru părţile lipsă de la comunicarea copiei după dispozitiv. Cum petentul a fost prezent la dezbaterile ce au avut loc la data de 26 martie 2009 iar recursul a fost declarat la 7 iulie 2009, Curtea constată că acesta este tardiv, fiind depăşit termenul de 10 zile prevăzut de dispoziţiile art. 385/3 rap. la art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., ultima zi în care petentul putea declara în termen recursul fiind 6 aprilie 2009.

În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga petentul la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul G.P. împotriva sentinţei penale nr. 43 din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3606/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs