ICCJ. Decizia nr. 3567/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3567/2009

Dosar nr. 8472/1/2009

Şedinţa publică din 2 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, investită cu judecarea recursului declarat de inculpatul C.A. împotriva deciziei penale nr. 54 din 4 iunie 2009 a Tribunalului Dolj, a menţinut ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a motivat că nu au dispărut temeiurile de fapt şi de drept ce au impus luarea măsurii preventive, că inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3038 din 22 decembrie 2008 a Judecătoriei Craiova la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi lipsire de libertate, soluţia menţinută de Tribunalul Dolj prin Decizia nr. 54 din 4 iunie 2009.

Împotriva încheierii, inculpatul a declarat recurs, solicitând revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul este inadmisibil, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit textului menţionat, pot fi atacate cu recurs încheierile pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind menţinerea stării de arestare preventivă numai în primă instanţă şi în apel, nu şi în recurs , iar cauza în care este inculpat C.A. se afla în recurs pe rolul Curţii de Apel Craiova.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 26 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 4293/215/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 2 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3567/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs