ICCJ. Decizia nr. 3611/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3611/200.
Dosar nr. 499/46/2009
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71/F din 07 iulie 2009 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta,R.M.A.,împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, din data de 4 februarie 2009, dată în dosarul nr. 452/P/2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2009 la Curtea de Apel Piteşti care a format obiectul dosarului nr. 499/46/2009, petiţionara R.A., în contradictoriu cu magistratul C.I.E. - judecător la Judecătoria Piteşti, a formulat plângere împotriva ordonanţei dată la 4 februarie 2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 452/P/2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de respectivul magistrat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
O plângere identică a formulat petiţionara şi la data de 21 mai 2009, la Curtea de Apel Piteşti, care a format obiectul dosarului nr. 671/46/2009.
S-a constatat că în cauză sunt întrunite dispoziţiile art. 32, art. 34, art. 35 şi art. 36 C. proc. pen., instanţa de fond, în şedinţa de judecată din data de 7 iulie 2009, a dispus reunirea cauzelor spre a fi judecate împreună, din moment ce vizau, de fapt, aceeaşi plângere penală formulată împotriva ordonanţei dată în dosarul nr. 452/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
În plângerea sa, petiţionara a invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, susţinând că magistratul, cu ocazia soluţionării dosarului în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 5312 din 4 decembrie 2006 a Judecătoriei Piteşti, a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în sensul că a admis excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 415/2004 a Judecătoriei Piteşti, deşi această sentinţă fusese desfiinţată.
Verificând ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond a constatat că plângerea este nefondată şi a respins-o ca atare.
S-a reţinut că pe rolul Judecătoriei Piteşti s-a aflat dosarul nr. 4073/2006, în care magistratul E.I.C. a pronunţat sentinţa civilă nr. 5312 din 4 decembrie 2006 (f. 16-17), prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale şi a lipsei de interes, ridicată de reclamanta F.E., admiţând, în acelaşi timp, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul D.G., fiind astfel respinsă acţiunea formulată de reclamantele R.A. şi F.E., împotriva pârâţilor D.G. şi Comisia locală de fond funciar Mărăcineni, judeţul Argeş, constatându-se faptul că în mod corect organul de urmărire penala, a reţinut că în cauză, chiar dacă, a fost pronunţată o sentinţă nefavorabilă petiţionarei R.A., atât timp cât nu au fost relevate aspecte de natură infracţională, în sensul disp. art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), magistratului nu-i poate fi imputată soluţia pronunţată nici chiar în situaţia în care hotărârea a fost desfiinţată în căile de atac prevăzute de lege.
Aceasta, întrucât numai instanţa de control judiciar are competenţa să analizeze legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti.
Tot astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, în exercitarea funcţiei sale magistratul este independent şi se supune numai legii. O atare dispoziţie se regăseşte şi în legea fundamentală, respectiv Constituţia României, care consacră in terminis principiul dependenţei judecătorului.
A proceda altfel, în sensul antamării răspunderii magistratului de fiecare dată când acesta pronunţă o hotărâre defavorabilă uneia dintre părţi ar însemna o gravă atingere adusă principiilor enunţate anterior.
În raport de aceste considerente, a fost respinsă ca nefondată plângerea, în temeiul dispoziţiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., petiţionara fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat recurs petiţionara R.A.
Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aceasta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare sau, pe fond admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistratei C.I.E., judecătoare la Judecătoria Piteşti şi trimiterea cauza procurorului în vederea efectuării urmăririi penale cu acţiunea penală pusă în mişcare şi obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.
Examinând recursul declarat de petiţionară sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat în mod corect că ordonanţa contestată este legală şi temeinică, intimata magistrat judecător C.I.E. şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale.
Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reţine în sarcina magistratului judecător C.I.E., săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât magistratului nu-i poate fi imputată soluţia pronunţată nici chiar în situaţia în care hotărârea a fost desfiinţată în căile de atac prevăzute de lege.
Pe de altă parte, deşi petiţionara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice încălcare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia desfăşurării activităţii de judecată a magistratului judecător, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedeşte reaua-credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiuni reclamată.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara R.A., împotriva sentinţei penale nr. 71/F din 07 iulie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionara la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 361/2009. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3623/2009. Penal → |
|---|
