ICCJ. Decizia nr. 3636/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3636/2009
Dosar nr. 823/42/200.
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Piteşti la data de 8 septembrie 2009 sub nr. 1183/46/2009, inculpatul C.G., deţinut în Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 526/Rdin 21 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. 1128/46/2009, invocând dispoziţiile art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen.
Prin încheierea nr. 548/R din 15 septembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind contestaţia în anulare formulată de inculpat şi trimiterea dosarului spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti, cu motivarea că dosarul nr. 2452/109/2009 al Tribunalului Argeş în care s-a pronunţat încheierea ce face obiectul deciziei contestate a fost strămutat de la Tribunalul Argeş la Tribunalul Prahova, urmare a încheierii nr. 1469 din 26 august 2009 dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis cererea de strămutare formulată.
După primirea dosarului, cauza s-a înregistrat sub nr. 823/42/2009 din 25 septembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, considerându-se legal investită.
Pentru soluţionarea contestaţiei în anulare s-a dispus ataşarea dosarului nr. 2452/109/2009 al Tribunalului Argeş, care a fost strămutat la Tribunalul Prahova, în care s-a pronunţat încheierea care a făcut obiectul deciziei contestate.
Prin Decizia penală nr. 637 de la 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 823/42/2009 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul inculpat C.G., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, judeţul Dâmboviţa, împotriva deciziei penale nr. 526/R din data de 21 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1128/46/2009.
A fost obligat contestatorul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel, examinând contestaţia în anulare formulată de inculpatul C.G., în raport cu dispoziţiile legale care reglementează instituţia contestaţie în anulare prevăzută de art. 386 raportat la art. 391 C. proc. pen. a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 526/R din 21 august 2009 a Curţii de Apel Piteşti s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva încheierii din data de 18 august 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul penal nr. 2452/109/2009, care a fost casată, în parte, şi a fost înlăturată dispoziţia de revocare a măsurii arestării preventive şi s-a constatat, conform art. 3002 C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor P.G.C., F.L.I. şi C.G., toţi aflaţi în Penitenciarul Colibaşi şi s-a dispus menţinerea arestării preventive a acestora.
Împotriva acestei decizii inculpatul C.G. a formulat contestaţie în anulare, apărătorul ales al acestuia invocând oral cazurile prevăzute de art. 386 lit. a), c) şi e) C. proc. pen., în sensul că la data soluţionării recursului, procedura de citare cu părţile nu a fost îndeplinită, instanţa de recurs a procedat la rejudecarea cauzei fără citarea tuturor părţilor, nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale formulate de inculpaţii din dosar, respectiv cu privire la înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara şi s-a omis ascultarea inculpatului C.G.
Cu privire la admisibilitatea căii de atac exercitată, apărătorul contestatorului a susţinut că cererea de contestaţie în anulare este admisibilă potrivit principiului preemţiunii dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, invocând prevederile art. 2 din Protocolul 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 20, art. 148 şi art. 154 din Constituţia României, cu referire la art. 5, art. 6 şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin care se garantează dreptul la două grade de jurisdicţie.
Potrivit art. 386 C. proc. pen. contestaţia în anulare poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive în cazurile expres prevăzute la lit. a)-e) C. proc. pen.
Contestaţia în anulare este un mijloc procedural prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în totul sau în parte asupra soluţiilor date.
Prin urmare, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o natură juridică mixtă, respectiv de anulare şi de retragere şi a cărei reglementare este în mod concret prevăzute de lege, în sensul indicării exprese şi limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor ei, termenelor de exercitare şi proceduri de soluţionare.
Decizia contestată, deşi definitivă, nu întruneşte cerinţa de a fi soluţionat fondul unei cauze, ci se referă la o activitate cu caracter incidental ivită în timpul judecăţii şi anume menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului contestator.
O atare hotărâre este relativă, întrucât în timpul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri definitive aspectele legate de măsurile preventive se pot schimba, în sensul că se poate constata că menţinerea acestora nu se mai impune, fără a se putea însă invoca excepţia autorităţii de lucru judecat, ca în cazul hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.
Or, în cauză contestaţia în anulare priveşte hotărârea prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului contestator şi prin care nu s-a soluţionat fondul procesului ca atare nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea contestaţiei în anulare.
Chiar dacă s-ar admite susţinerea contestatorului că Decizia atacată este susceptibilă de executare şi deci contestaţia în anulare ar fi admisibilă, curtea de apel a considerat că şi în această situaţie contestaţia este inadmisibilă, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia instanţa examinează mai întâi dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi aflate la dosar.
Legiuitorul a prevăzut în dispoziţiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen. că în cazul în care în sprijinul contestaţiei în anulare se invocă prevederile art. 386 lit. a), c) şi e) din acelaşi cod, contestaţia poate fi introdusă de persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii a cărei anulare se cere.
În cauză, prin sintagma „de la începerea executării" se înţelege data la care s-a pronunţat Decizia de menţinere a măsurii arestării preventive a contestatorului, respectiv 21 august 2009, întrucât începând cu această dată s-a menţinut privarea de libertate a inculpatului potrivit art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., fiind aşadar data de la curg cele 10 zile.
Termenul de 10 zile menţionat este un termen procedural ce se calculează în condiţiile art. 186 alin. (2) şi (4) C. proc. pen.
În art. 186 alin. (2) se prevede că la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte. Potrivit alin. (4) atunci când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.
Or, din examinarea dosarului a rezultat că petentul contestator a formulat contestaţia la data de 4 septembrie 2009 (conform ştampilei aplicată pe plicul de expediere fila 2 dosar nr. 1183/46/2009), cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de legiuitor care expirase încă de la data de 1 septembrie 2009.
Aşadar, în cauză nu este îndeplinită una din condiţiile prevăzute în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv aceea cu privire la formularea în termen a contestaţiei în anulare, condiţie a cărei examinare primează în raport cu analiza motivelor de contestaţie în anulare invocate, aşa încât nerespectarea acestei condiţii atrage inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulată de inculpat.
Faţă de considerentele învederate, curtea de apel, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de inculpatul contestator, situaţie în care nu se mai justifică analiza celor trei motive invocate în susţinerea acesteia.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul inculpat C.G., fără a arăta în scris motivele de recurs.
Examinând recursul declarat de recurentul contestator inculpat C.G. împotriva deciziei penale nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în raport cu excepţia invocată, din oficiu, de către instanţă, Înalta Curte constată recursul contestatorului inculpat, ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
În conţinutul dispoziţiilor art. 392 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod concret procedura de judecare a contestaţiei în anulare, în sensul că „La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la rejudecarea cauzei după casare.
Judecarea contestaţiei prevăzute în art. 386 lit. d) se face cu citarea părţilor interesate în cauza în care s-a pronunţat ultima hotărâre. Instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie sau, după caz, prin sentinţă, ultima hotărâre sau acea parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
Sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar Decizia dată în apel este supusă recursului."
Din analiza cauzei a rezultat că a fost exercitată de către contestatorul inculpat C.G., calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva deciziei penale nr. 526/R din 21 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia vizată fiind pronunţată în recursul exercitat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti împotriva încheierii din data de 18 august 2009 pronunţată de Tribunalul Argeş Bihor, în dosarul penal nr. 2452/109/2009, prin care a fost admis recursul declarat de către parchet, casată, în parte şi s-a înlăturat dispoziţia de revocare a măsurii arestării preventive s-a constatat, conform art. 3002 C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor P.G.C., F.L.I. şi C.G., toţi aflaţi în Penitenciarul Colibaşi şi s-a dispus menţinerea arestării preventive a acestora, hotărâre ce a rămas definitivă.
Contestaţia în anulare exercitată de către contestatorul inculpat C.G. a fost soluţionată, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 823/42/2009, împotriva căreia inculpatul a declarat recurs, ce face obiectul cauzei de faţă.
Înalta Curte constată că, în raport cu dispoziţiile legale mai sus menţionate referitoare la procedura de judecare a contestaţiei în anulare, în contextul concret al cauzei, Decizia penală nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 823/42/2009, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestatorul inculpat C.G., nu este susceptibilă exercitării nici unei căi ordinare de atac, deoarece a vizat o hotărâre pronunţată în recurs ce nu face parte din cele expres arătate în art. 392 alin. (4) C. proc. pen., ceea ce atrage inadmisibilitatea recursului declarat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat C.G. împotriva deciziei penale nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat C.G. împotriva deciziei penale nr. 637 din 2 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2531/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3654/2009. Penal → |
|---|
