ICCJ. Decizia nr. 3654/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3654/200.
Dosar nr. 44270/3/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 5 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, în baza art. 394 C. proc. pen., raportat la art. 403 C. proc. pen. a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea sa, petiţionarul P.R.P. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că i-a fost încălcat dreptul la apărare pe parcursul urmăririi penale, aspect ce a fost constatat de instanţa supremă prin Decizia pronunţată.
Prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a solicitat respingerea în principiu a cererii de revizuire.
Procedând la judecarea cererii de revizuire, instanţa de fond a constatat că prin sentinţa penală nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul P.R.P. a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), inculpatul P.R.P. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 288 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), inculpatul a fost condamnat la 3 pedepse de câte 2 ani închisoare.
În baza art. 288 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a fost condamnat la 2 pedepse de câte 8 luni închisoare.
În baza art. 33-34 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă detenţia de la 8 septembrie 1994 - 9 martie 1994 şi 12 decembrie 1995 - 16 octombrie 1996.
S-a constatat că părţile vătămate S.I., B.M.A.D., C.M. şi partea responsabilă civilmente A.E. ca urmaşă a părţii vătămate A.R.A. nu s-au constituit părţi civile.
A fost obligat inculpatul la plata daunelor morale către părţile civile P.D., N.R.A., V.E., M.V. şi S.N., cu dobânda aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea debitului. Conform art. 163 C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător pe bunurile inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 208 din 6 mai 1999 a Curţii de Apel Bucureşti au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ale părţii civile N.N., iar cu ocazia rejudecării s-a dispus condamnarea încuiatului la pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art. 257 alin. (1) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 1838 din 10 aprilie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi al inculpatului, a fost casată sentinţa penală nr. 330 din 13 august 1998 a Tribunalului Bucureşti, conform art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), dispunându-se încetarea procesului penal, prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
Conform art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul executând pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a constatat că părţile civile Bolintineanu N.R.A. şi P.D. au fost despăgubite.
În ce priveşte motivul de revizuire invocat de condamnatul P.R.P. în sensul că în cursul urmăririi penale i-a fost încălcat dreptul la apărare, instanţa de fond a constatat că acesta nu se încadrează în motivele prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
În plus s-a constatat că atât în faza judecăţii, cât şi în celelalte faze procesuale, condamnatul a fost asistat de apărător ales.
Împotriva sentinţei penale nr. 122 din 5 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală, condamnatul P.R.P. a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 55 din 11 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de condamnatul P.R.P. împotriva sentinţei penale nr. 122 din 5 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia II penală.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că printre motivele de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. nu figurează şi cel referitor la lipsa de apărare în cursul urmăririi penale deoarece acest motiv poate fi invocat cu ocazia judecării cauzei în oricare din fazele procesuale, iar pe de altă parte, apărătorul condamnatului, în faţa instanţei de apel a invocat şi alte motive de revizuire, susţinând că nu există probe care să-1 incrimineze pe inculpat.
Întrucât aceste motive au fost invocate pentru prima dată în faţa instanţei de apel, acestea nu pot face obiectul unei cereri de revizuire, prin intermediul lor, condamnatul tinzând la o reevaluare a probelor administrate în cauză.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs revizuientul P.R.P.
Prin motivele de recurs aflate în scris la dosar s-a criticat hotărârea instanţei de apel prin aceea că nu este motivată, nu s-a pronunţat asupra tuturor probelor administrate şi s-a comis o gravă eroare de fapt în sensul că cele două instanţe au stabilit o situaţie de fapt eronată.
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac a cărei temeinicie este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor expres şi limitativ prevăzute de art. 393 şi urm. C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat întregul material probator de la dosar în raport cu motivele de revizuire invocate, aspecte care se regăsesc într-o hotărâre temeinic motivată, atât în fapt cât şi în drept.
Cu ocazia formulării cererii de revizuire, revizuientul P.R.P. a invocat încălcarea dreptului său la apărare în faza de urmărire penală, motiv care, nefiind prevăzut de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., în mod corect, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
În apel, revizuientul a invocat inexistenţa în cauză a probelor de vinovăţie pentru faptele pentru care a fost condamnat.
Potrivit dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă instanţă şi se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi mijloacele de probă în dovedirea acestuia.
Constatând, pe de o parte, că acest motiv a fost invocat pentru prima dată în faţa instanţei de apel, iar pe de altă parte, că nu se încadrează în prevederile art. 394 C. proc. pen., tinzând către o reevaluare a materialului probator în cauza privind hotărârea de condamnare, instanţa de apel în mod corect a respins apelul declarat de revizuient.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuient este nefondat, iar în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat P.R.P. împotriva deciziei penale nr. 55 din 11 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 2 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3636/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3657/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
