ICCJ. Decizia nr. 361/2009. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 361/2009
Dosar nr. 5/119/2008
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 44 din 12 iunie 2008, pronunţată în dosarul penal nr. 5/119/2008, Tribunalul Covasna a dispus în baza art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., condamnarea inculpatei G.M.A. la pedeapsa de 17 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi 7 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Pe durata prevăzută de art. 71 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatei, începând cu data de 17 iulie 2007 până la zi şi s-a menţinut arestarea preventivă a acesteia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în data de 10 iulie 2007, inculpata s-a deplasat împreună cu fiul său I.I.C., în vârstă de 1 an şi 9 luni, pe malul Pârâului Voila, unde profitând de imposibilitatea acestuia de a se apăra, l-a luat în braţe, l-a scufundat în apă şi ţinându-l presat sub apă, circa 15 minute, i-a cauzat decesul prin înec.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi inculpata.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe pentru netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatei, pericolul social al faptei săvârşite de inculpată fiind deosebit de ridicat, inculpata săvârşind infracţiunea de omor calificat faţă de un copil, de numai 1 an şi 9 luni, propriul copil aflat în imposibilitate de a se apăra, astfel că aplicarea pedepsei de 17 ani închisoare nu este de natură a asigura înfăptuirea scopului preventiv şi coercitiv al acestuia.
Inculpata a solicitat, pe calea de atac a apelului, reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reţinerea de circumstanţe atenuante personale, având în vedere modalitatea şi împrejurările în care a săvârşit infracţiunea, în perioada în care nu avea nici un sprijin din partea familiei şi autorităţilor, nu avea loc de muncă şi nici locuinţă şi a recunoscut săvârşirea faptei.
Prin Decizia penală nr. 105/Ap din 27 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. 5/119/2008, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de parchet şi inculpată.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpata, criticând hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul pedepsei aplicate.
În motivele de recurs formulate de Parchet se susţine că pedeapsa nu a fost just individualizată în funcţie de criteriile de ordin general prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele ignorând pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei comise, rezultat din circumstanţele reale şi a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatei.
Inculpata recurentă a criticat hotărârile pronunţate, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi invocând sinceritatea sa şi regretul faţă de fapta săvârşită, a solicitat reducerea pedepsei aplicate.
Examinând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte apreciază întemeiat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi nefondat recursul inculpatei.
În raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabilesc criteriile de ordin general care trebuie avute în vedere de instanţă la individualizarea pedepselor se constată, că pedeapsa aplicată inculpatei nu a fost just individualizată.
Pericolul social concret deosebit de ridicat al faptei comise, rezultat din circumstanţele reale ale cauzei, dar şi comportamentul inculpatei după comiterea faptei, atitudinea sa relativ sinceră, sunt elemente cărora instanţa trebuie să le acorde semnificaţia convenită pentru o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să satisfacă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 52 C. pen. referitoare la scopul sancţiunii penale.
Relevant sub aspectul pericolului social concret al faptei săvârşite de inculpată este modul în care aceasta a desfăşurat actul criminal, asupra propriului copil în vârstă de 1 an şi 9 luni, pe care l-a scufundat în apă şi l-a ţinut presat circa 15 minute, înecându-l.
Ulterior comiterii faptei, s-a deplasat în comuna Cincu, comportându-se normal, a discutat şi a râs cu alţi tineri şi a afirmat faţă de cunoscuţii săi, dar şi faţă de organele de cercetare penală, că ar fi dus copilul la Protecţia Copilului sau că l-ar fi lăsat la soacra sa în Ghimbav, încasând alocaţia de stat pentru minor.
Atitudinea sa oarecum indiferentă faţă de fapta comisă şi sinceritatea parţială de care a dat dovadă în timpul cercetării judecătoreşti, când a încercat să deplaseze răspunderea pentru cele întâmplate asupra altor persoane, sunt împrejurări care se impuneau a fi avute în vedere de instanţă şi care alături de celelalte circumstanţe reale şi personale ale inculpatei justificau orientarea instanţei către o pedeapsă situată spre mediu.
Neprocedând astfel, instanţele au aplicat şi respectiv menţinut o pedeapsă greşit individualizată, care se justifică a fi redozată, astfel că recursul declarat de Parchet apare ca fiind întemeiat şi va fi admis ca atare, dispunându-se majorarea pedepsei principale aplicate inculpatei.
Pentru considerentele pentru care Înalta Curte a apreciat ca fiind întemeiat recursul declarat de Parchet, recursul inculpatei, prin care a solicitat reducerea pedepsei, apare ca nefondat.
Astfel, cererea inculpatei recurente de a se reţine în favoarea sa circumstanţe atenuante nu poate fi primită, atitudinea inculpatei imediat după comiterea crimei, dar şi pe parcursul procesului penal nejustificând o asemenea clemenţă din partea instanţei.
Aşa fiind, urmează ca recursul declarat de inculpată să fie respins ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată astfel cum va fi majorată, timpul reţinerii şi arestării preventive, începând cu 17 iulie 2007 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 105 Ap din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpata G.M.A.
Casează în parte Decizia atacată şi sentinţa penală nr.44 din 12 iunie 2008 a Tribunalului Covasna, secţia penală şi rejudecând:
Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatei de la 17 ani închisoare la 20 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.M.A. împotriva deciziei penale nr. 105 Ap din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 17 iulie 2007 la 3 februarie 2009.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3607/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3611/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
