ICCJ. Decizia nr. 3680/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3680/2009
Dosar nr. 844/221/2009
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 478 din 31 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Deva în Dosarul nr. 844/221/2009, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul F.I. împotriva rezoluţiilor nr. 631/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi nr. 63/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în contradictoriu cu făptuitorii L.S., L.C. şi L.E., menţinându-se soluţiile de netrimitere în judecată atacate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că soluţia dispusă de procuror este temeinică şi legală, apreciindu-se că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., cu privire la fapta de furt sesizată de către petiţionar, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat nici un indiciu privind săvârşirea faptei de către cei trei intimaţi.
Împotriva sentinţei penale nr. 478/2009 a Judecătoriei Deva a declarat recurs, în termen, petiţionarul F.I., care a solicitat trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat de către cei trei făptuitori.
Prin Decizia penală nr. 288/R/2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul F.I. împotriva sentinţei penale mai sus menţionate.
În considerente, Tribunalul Hunedoara a reţinut că prima instanţă, analizând actele premergătoare efectuate în cauză, a apreciat în mod corect că soluţia dispusă de procuror este temeinică şi legală, neconstatându-se indicii din care să rezulte existenţa faptei sesizate.
S-a mai reţinut că petiţionarul F.I. a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor, motivând că, în cursul anului 2007, a constatat dispariţia mai multor bunuri din gospodărie, însă în susţinerea plângerii nu a propus nici un fel de probe.
În aceste condiţii, nefiind elemente care să confirme existenţa infracţiunii de furt, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., care de altfel au fundamentat soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror.
Împotriva Deciziei penale nr. 288/R/2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara a declarat recurs petiţionarul F.I., recurs care i-a fost respins ca inadmisibil prin Decizia penală nr. 412 din 25 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, în baza dispoziţiilor art. 460 alin. (6) C. proc. pen., sentinţa penală nr. 478/2009 a Judecătoriei Deva a rămas definitivă la data pronunţării Deciziei penale nr. 288/R/2009 de către Tribunalul Hunedoara, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de petiţionarul F.I. împotriva sentinţei mai sus menţionată.
S-a mai reţinut că, hotărârile definitive nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, putând fi supuse examinării, doar în condiţiile promovării unor căi extraordinare de atac.
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, petiţionarul F.I. a declarat un nou recurs, susţinând că instanţa nu a efectuat o judecată corectă şi imparţială în cauză.
Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul F.I. este inadmisibil având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, revizuită, a fost statuat principiul potrivit căruia părţile interesate pot apela la protecţia judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparţial de către instanţele competente, în cadrul procesului penal.
În raport de principiul statuat prin textul menţionat, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Mai mult, potrivit dispoziţiilor cuprinse în C. proc. pen., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual penale, aceleaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.
Totodată, aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac, în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În cauză, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de petiţionarul F.I. împotriva Deciziei penale nr. 412 din 25 iunie 2009, prin care Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibil recursul declarat de acelaşi petiţionar împotriva Deciziei penale nr. 288/R/2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.
Din dispoziţiile Codului de procedură penală rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una priveşte existenţa unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Hotărârea recurată a dobândit caracter definitiv odată cu soluţionarea recursului prin Decizia penală nr. 288/R/2009 a Tribunalului Hunedoara şi, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar specific căii de reformare.
Se constată aşadar că recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 3851 C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul F.I. împotriva Deciziei penale nr. 412 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul F.I. împotriva Deciziei penale nr. 412 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3672/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3809/2009. Penal → |
|---|
