ICCJ. Decizia nr. 3521/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3521/2009
Dosar nr. 1880/105/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 117 din 20 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului D.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a), b), e) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la 3000 lei daune materiale şi 15000 lei daune morale către partea civilă P.D.
De asemenea, inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 1821,23 lei plus dobânda legală către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă S.P. Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în fapt, că la data de 5 decembrie 2007, în urma unui conflict spontan izbucnit către el şi partea vătămată P.D., care l-a lovit cu un băţ în maxilar, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un topor în cap, provocându-i leziuni ce au necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.G., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în principal, reţinerea art. 73 lit. a) C. pen., fapta fiind comisă în condiţiile depăşirii limitei legitimei apărări, şi nu în condiţiile stării de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cum greşit se susţine că a apreciat prima instanţă.
În subsidiar, se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi reducerea pedepsei, cu aplicarea art. 81 C. pen.
Prin Decizia nr. 75 din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
S-a apreciat că nu se pot reţine dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen. întrucât nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 44 alin. (3) C. pen., atacul comis de victimă asupra inculpatului neavând o asemenea gravitate care să justifice replica dată de inculpat.
Analiza comparativă a leziunilor produse în urma atacului exercitat de partea vătămată, pe de o parte, şi inculpat, pe de altă parte, a condus instanţa de apel să aprecieze că fapta întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor şi nu cea de vătămare corporală, fiind fără dubiu că prin folosirea toporului într-o zonă vitală a corpului, respectiv capul, prin aplicarea unei lovituri cu intensitate sporită, inculpatul, deşi nu a acţionat cu intenţia directă de a ucide, a acceptat posibilitatea suprimării vieţii victimei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.G., care a solicitat, în principal, achitarea sa în baza art. 44 alin. (3) C. pen., susţinând că fapta a fost săvârşită în stare legitimă de apărare.
În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi reducerea pedepsei prin reţinerea art. 72 lit. a) C. pen.
În drept a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Chiar dacă la un moment dat, în considerentele deciziei, motivarea nereţinerii art. 73 lit. a) C. pen. (excesul scuzabil) se suprapune peste nereţinerea art. 44 alin. (3) C. pen. (excesul justificat), atât situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică a faptei au fost corect apreciate.
Într-un prim motiv de recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., inculpatul solicită achitarea, prin raportare la art. 44 alin. (3) C. pen.
Potrivit acestui text: „este, de asemenea în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul".
Textul reglementează excesul de apărare justificat şi din analiza acestuia rezultă că, pentru reţinerea sa, este necesar ca fapta să fie săvârşită în stare de legitimă apărare, adică sub presiunea unui atac material, direct, imediat şi injust, care a pus în pericol grav persoana celui atacat.
Depăşirea limitelor legitimei apărări presupune existenţa tuturor condiţiilor cerute pentru legitima apărare, aceasta referindu-se doar la împrejurarea că riposta a depăşit atacul din cauza tulburării sau temerii de care era stăpânită victima atacului.
În speţă, din probatoriul administrat, a rezultat că victima l-a lovit pe inculpat cu băţul pe care îl avea asupra sa, martora P.F. confirmând că soţul său a plecat de acasă cu un băţ.
Loviturile au fost în mandibulă şi în cot şi au fost consemnate în certificatul medico-legal nr. 2889 din 6 dec. 2007. Din acest act rezultă că inculpatul a prezentat tumefacţii la nivelul mandibulei şi a cotului stâng şi două excoraţii de câte 5 cm, leziunile produse necesitând îngrijiri medicale de 4-5 zile.
În aceste condiţii, în mod corect instanţele au constatat neîndeplinirea condiţiilor art. 44 alin. (3), respectiv lipseşte una din condiţiile atacului, aceea de a fi pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat.
Lipsa gravităţii pericolului nu poate legitima o intervenţie de o duritate extremă, care să pună în primejdie viaţa agresorului, cum a fost aceea a inculpatului, care a lovit-o pe partea vătămată cu un topor în partea frontală a capului.
Din actele medicale a rezultat că mecanismul producerii fracturii a fost prin lovire activă cu un corp tăietor-despicător, iar în teoria şi practica medicală aceste leziuni sunt grave întrucât au produs atât interesarea cutiei craniene cât şi a conţinutului acesteia (creierul).
Partea vătămată a fost internată de mai multe ori în spital, după primirea loviturii i-a fost afectat şi centrul vorbirii, aspect constatat nemijlocit de prima instanţă, care a audiat-o în mod repetat, la trei termene, pentru lămurirea completă a situaţiei de fapt.
În aceste condiţii, nici critica subsidiară nu se poate reţine, respectiv aplicarea art. 73 lit. a) C. pen.
Acest text reglementează, ca circumstanţă atenuantă, excesul scuzabil care, spre deosebire de excesul justificat analizat mai sus, desemnează acea ripostă exagerată, care nu a fost determinată de starea de tulburare sau durere provocată de atac, ci, eventual, de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în faţa violenţei nejustificate.
Şi în acest caz, însă, se cer întrunite toate condiţiile stării de legitimă apărare, fiindcă altfel nu s-ar putea vorbi de depăşirea limitelor legitimei apărări.
În speţă, aşa cum s-a arătat, nu sunt întrunite aceste condiţii, lipsind gravitatea pericolului reprezentat de acţiunea părţii vătămate, care doar l-a zgâriat pe inculpat în bărbie şi la cot.
Acţiunea victimei însă a fost corect apreciată de instanţe ca fiind o provocare, făcându-se aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., din probe rezultând că lovirea părţii vătămate a avut loc consecutiv actului provocator al acestuia, de a aplica inculpatului o lovitură cu băţul în zona mandibulei şi a cotului.
Înalta Curte apreciază, de asemenea, ca nefondat şi motivul de recurs invocat de inculpat în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., prin care se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă.
Natura obiectului vulnerant folosit (topor), intensitatea şi efectul loviturilor (traumatism cranian ce a necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale), zona vizată (zona capului) şi urmările produse (leziunile au pus viaţa victimei în pericol şi doar intervenţiile chirurgicale efectuate au reuşit să o menţină în viaţă), toate acestea demonstrează că inculpatul a prevăzut posibilitatea morţii victimei şi, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, l-a acceptat.
Prin urmare, în mod corect s-a reţinut săvârşirea cu intenţie indirectă a tentativei la infracţiunea de omor.
În condiţiile în care nici una din apărările inculpatului nu a fost reţinută, Înalta Curte apreciază că nici o reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea infracţiunii reţinute în sarcina acestuia.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, acordat parţial până la prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 75 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3517/2009. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3525/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
