ICCJ. Decizia nr. 3809/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3809/2009
Dosar nr. 63/98/2008
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 813/ F din 29 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) şi art. 74, art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.G. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. b) şi art. 74 şi art. 76 C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 11 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de SC U. SA Ţăndărei şi s-a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC F.T. SRL Timişoara, reprezentată prin Cabinet Individual de insolvenţă T.I., la plata sumei de 282.003,88 lei despăgubiri civile.
S-a dispus înregistrarea menţiunilor cerute de lege la registrul comerţului al Judeţului Timiş.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut – în fapt – următoarea situaţie:
În luna septembrie 2006, inculpatul C.G., împreună cu fratele său C.I.B., a cumpărat de la un cetăţean german părţile sociale aparţinând SC F.T. SRL, acesta căpătând calitatea de administrator al societăţii, cu 95% din capital.
În această calitate, inculpatul s-a deplasat la SC U. SA Ţăndărei, despre care află că oferă spre vânzare şrot de soia. Nu i-a convenit preţul şi condiţiile de plată, aşa că s-a interesat de achiziţionarea unui alt produs comercializat de partea vătămată sub denumirea de biodiesel şi care era folosit drept carburant.
A luat legătura cu martora D.M., şefa serviciului desfacere biodiesel, şi a solicitat ca plata produsului să o facă în termen de 30 de zile de la livrare.
Conducerea SC U. SA Ţăndărei nu a acceptat această cerere, dar i-a comunicat inculpatului, prin intermediul martorei, că este de acord ca plata să se facă la şapte zile.
Inculpatul a acceptat oferta conducerii părţii vătămate, astfel că, la 27 noiembrie 2006, acesta s-a prezentat la SC U. SA, a lăsat martorei D.M. o notă de comandă, în aceeaşi zi livrându-i-se cantitatea de 20.564 l biodiesel.
Carburantul a fost transportat la Timişoara, iar la data de 28 noiembrie 2006 inculpatul a livrat către SC D. SRL Timişoara cantitatea de 12.904 l sub denumirea de „motorină".
Anterior însă inculpatul a vândut întreaga cantitate ridicată de la SC U. SA Ţăndărei către SC L. SRL Craiova, o firmă aparţinând de drept fraţilor săi C.M. şi C.I.B., dar care era administrată de către acesta în baza unei procuri primite în luna august 2006.
Administratorul SC D. SRL Timişoara, numitul M.M.L. a constatat – la data de 28 noiembrie 2006 – că inculpatul i-a vândut în loc de motorină un alt produs, motiv pentru care i-a restituit acestuia cantitatea de 4.839 litri.
Potrivit înţelegerii, plata celor 20.564 litri biodiesel s-a făcut printr-un bilet la ordin scadent la 7 zile.
O a doua livrare s-a făcut la data de 29 noiembrie 2006, în aceleaşi condiţii ca şi prima şi a constat în ridicarea de către inculpat a cantităţii de 42.058 l biodiesel.
Biodiesel a fost valorificat, prin vânzare ca motorină la diferiţi beneficiari tot prin intermediul SC L. SRL.
În fine, la data de 4 decembrie 2006, inculpatul a ridicat de la SC U. SA Ţăndărei, cantitatea de 42.795 l biodiesel pe care a livrat-o, prin intermediul SC L. SRL, SC H.P.I. SRL şi, în acest caz, produsul a fost vândut drept motorină.
La data de 6 decembrie 2006, partea vătămată a introdus la plată primul bilet la ordin pentru livrarea din 27 noiembrie 2006, dar acesta a fost refuzat la plată, din lipsă de disponibil.
Şi celelalte două bilete la ordin introduse la plată la scadenţă au fost refuzate pe acelaşi motiv.
Reprezentanţii părţii vătămate au luat legătura telefonic cu inculpatul şi i-au cerut să-şi onoreze obligaţia de plată, dar s-au ales numai cu promisiuni.
Prejudiciul cauzat SC U. SA Ţăndărei prin neplata celor 105.427 l biodiesel se ridică la suma de 282.003 lei şi a rămas neacoperit.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a promovat apel inculpatul C.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen., invocând drept temei dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.; al greşitei condamnări pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), invocând dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi, respectiv, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., având în vedere cuantumul prejudiciului.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul nu este fondat.
Printr-o analiză judicioasă a ansamblului probator administrat în cauză, instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi a dat o justă încadrare juridică faptelor săvârşite.
Prin Decizia penală nr. 162 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul C.G. împotriva sentinţei penale nr. 813/F/2008 a Tribunalului Ialomiţa.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.G.
Inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând practic motivele susţinute cu prilejul soluţionării apelului, referitoare în principal la achitarea sa sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni reţinute în sarcina sa, schimbarea încadrării juridice dată infracţiunii de înşelăciune, prin înlăturarea dispoziţiilor alin. (5) referitoare la consecinţele grave ale faptei şi, în subsidiar, la individualizarea pedepselor aplicate pe care le apreciază prea severe în raport cu circumstanţele personale şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor.
În drept, inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18, pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat nu este fondat.
Se constată că pe baza ansamblului probator administrat, în cauză a fost reţinută corect situaţia de fapt expusă anterior, situaţie de fapt care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
S-a reţinut că fapta inculpatului C.G. care, în calitate de administrator al SC F.T. SRL Timişoara, în perioada noiembrie-decembrie 2006 a indus în eroare reprezentanţii SC U. SA Ţăndărei în sensul că a achiziţionat cantitatea de 105.427 l produs biodiesel, prezentând ca reală intenţia de a achita contravaloarea combustibilului, emiţând în acest bilete la ordin, fără a avea însă constituită provizia necesară, producând un prejudiciu în cuantum de 282.003 lei în paguba persoanei vătămate (prejudiciu neacoperit) întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că, fapta inculpatului de a revinde produsul biodiesel achiziţionat în condiţiile descrise anterior, drept motorină şi la preţ de motorină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, prevăzută de art. 297 C. pen.
Inculpatul C.G., în declaraţiile date, nu a contestat situaţia de fapt expusă însă a negat că a intenţionat să înşele partea civilă prin neplata biodieselului cumpărat, invocând necesitatea achitării altor datorii ale societăţii, pe care trebuia să le onoreze, cât şi intrarea, ulterior, în incapacitate de plată.
În legătură cu revânzarea biodieselului sub denumirea de motorină, inculpatul a declarat că a fost nevoit să procedeze în această manieră, întrucât produsul nu era cunoscut pe piaţă, iar comercianţii îl priveau cu reticenţă.
Apărările inculpatului au fost înlăturate din ansamblul probator ca fiind făcute pro causa, în vederea înlăturării răspunderii penale.
Susţinerea inculpatului că nu a intenţionat inducerea în eroare a părţii civile este contrazisă de modalitatea în care acesta a acţionat în derularea raporturilor contractuale cu partea civilă SC U. SA Ţăndărei.
Astfel, după livrarea cantităţilor de 20.564 l biodiesel din data de 27 noiembrie 2006, 42.058 l biodiesel la 29 noiembrie 2006 şi, respectiv, 42.795 l biodiesel din data de 4 decembrie 2006 de la partea civilă, inculpatul, prin intermediul SC L. SRL Craiova (aparţinând fraţilor săi C.M. şi C.I., însă administrată de inculpat) a vândut combustibilul (denumit în acte „motorină") mai multor beneficiari: SC D. SRL Timişoara, SC H.P.I. SRL, cu suma de 2,5-2,6 lei pe litru, fără TVA.
Inculpatul a înstrăinat combustibilul într-un timp relativ scurt de la achiziţionarea acesteia de la partea civilă, obţinând o sumă mai mare decât cea pe care o datora şi pentru care a emis cele trei bilete la ordin, în datele de 27 noiembrie 2006, 29 noiembrie 2006 şi 4 decembrie 2006, scadente în 6 zile de la emitere.
Nu este lipsit de relevanţă în reţinerea vinovăţiei inculpatului că sumele de bani nu au intrat în conturile firmei inculpatului, motiv pentru care partea civilă a fost în imposibilitate să încaseze preţul vânzării, astfel cum a fost prevăzut în contractul părţilor.
De subliniat este că din acest preţ inculpatul nu a achitat nimic deşi după cum s-a menţionat din revânzarea biodieselului obţinuse suma de aproximativ 300.000 lei, nici până în prezent, deşi partea civilă a încercat să introducă la plată biletele la ordin, care au fost refuzate din lipsa disponibilului.
Corect s-a reţinut că inculpatul a indus în eroare SC U. SRL Ţăndărei, pe baza unui plan prestabilit, cu prilejul încheierii şi derulării contractului de livrare biodiesel, prezentând ca fiind reală şi intenţia de a achita contravaloarea produsului, intenţie care nu s-a dorit a fi materializată, după cum a rezultat din acţiunile ulterioare ale recurentului, deşi a avut posibilitatea măcar în parte să achite prejudiciul cauzat ca urmare a revânzării combustibilului.
De asemenea, corectă este şi încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune, înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave, în raport de cuantumul prejudiciului cauzat, respectiv 282.003 lei (potrivit art. 146 C. pen. prin „consecinţe deosebit de grave" se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei).
Potrivit art. 297 alin. (1) C. pen., infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor constă în falsificarea sau substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi în expunerea spre vânzare sau în vânzare, cunoscând că sunt falsificate sau substituite.
Inculpatul C.G. a săvârşit infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor în modalitatea referitoare la vânzarea de bunuri substituite, în sensul că acesta a transmis cumpărătorilor de combustibil „biodiesel" sub denumirea de „motorină".
De menţionat este că biodieselul, în raport cu motorina, este un combustibil inferior şi cu un preţ de vânzare mai mic, corespunzător calităţii sale, ori inculpatul prin prezentarea drept motorină a combustibilului vândut a încercat şi a obţinut un preţ mai mare (inculpatul a cumpărat biodieselul cu 2,25 lei/l fără TVA şi l-a vândut, drept motorină, cu 2,50-2,60/litru fără TVA), corespunzător unui combustibil superior în raport cu cel înstrăinat.
Înalta Curte constată că nici motivul de recurs invocat în subsidiar de către inculpat, referitor la greşita individualizare a pedepselor aplicate nu este fondat.
Astfel, la individualizarea sancţiunilor au fost avute în vedere în mod corect criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare infracţiune, natura şi gravitatea acestora, care rezultă din împrejurările comiterii şi din modul de acţionare (anterior descrise), precum şi din cuantumul mare al prejudiciului care nu a fost acoperit.
De asemenea, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care a negat săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, în pofida probelor, care au demonstrat intenţia de a înşela atât SC U. SA Ţăndărei, cât şi societăţile cărora le-a vândut produsul biodiesel, sub denumirea de motorină.
Totodată, s-a ţinut cont de împrejurarea că inculpatul este recidivist, manifestând nu numai perseverenţă infracţională, dar şi „specializare" în comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni.
Prima instanţă a apreciat ca circumstanţe atenuante următoarele împrejurări: inculpatul este relativ tânăr, este căsătorit şi că are un copil minor în întreţinere, fapt în raport cu care a coborât pedepsele aplicate sub minimul special prevăzut de lege.
Înalta Curte constată că în raport cu circumstanţele reale şi personale reţinute, pedepsele aplicate corespund atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare dublului scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei penale nr. 162 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3680/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3840/2009. Penal → |
|---|
