ICCJ. Decizia nr. 3832/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3832/2009
Dosar nr. 978/98/200.
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 297 din 15 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul lalomiţa, secţia penală, în dosarul nr. 798/98/2009 a fost condamnat inculpatul HG la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatulu.
reţinerea şi arestarea preventivă de la 20 martie 2009 la zi.
A fost obligat inculpatul la 10.000 lei despăgubiri civile - daune materiale şi daune morale - către partea civilă N.C.
A fost obligat inculpatul la 281,52 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia plus dobânzile legale aferente sumei, de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligat inculpatul la 1700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că la data de 1 martie 2009 a împins-o cu braţele pe victima V.A. cu consecinţa căderii şi lovirii cu capul de un plan dur, concomitent cu aplicarea unor lovituri cu pumnii, provocându-i leziuni în urma cărora aceasta a decedat.
Tribunalul a reţinut că la data de 1 martie 2009, victima V.A., în vârstă de 53 de ani, a venit în jurul orelor 15,00 în curtea fermei unde lucra inculpatul, pentru a-I căuta pe concubinul său B.N., îngrijitor la aceeaşi fermă. Negăsindu-l pe acesta, victima, aflată în stare de ebrietate, a întrebat pe inculpat şi colegii săi L.A. şi H.C. unde s-ar putea afla acesta, iar răspunsul lor în sensul că B.N. plecase ceva mai devreme a nemulţumit-o pe aceasta, fapt ce a determinat-o să înceapă o discuţie contradictorie cu cei trei, adresându-le insulte.
Urmare a atitudinii sale, inculpatul a împins-o cu braţele pe victimă, care s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, însă imediat s-a ridicat de jos şi i-a aplicat inculpatului o lovitură cu palma peste faţă, adresând totodată injurii celor prezenţi, aşa cum de fapt începuse discuţia cu ei.
Inculpatul s-a enervat şi mai mult a început să o lovească cu pumnii pe victimă în zona capului, cu consecinţa dezechilibrării şi căderii din nou pe spate, la pământ, pe o suprafaţă bătătorită, poziţie în care a continuat s-o lovească.
Victima s-a ridicat şi a început deplasarea spre poartă, părăsind în final incinta fermei.
Încă din după amiaza şi seara zilei de 1 martie 2009 victima acuza dureri în zona capului şi cea toraco-abdominală, aceasta refuzând propunerea concubinului ei de a suna ambulanţa, chiar dacă durerile se acutizau din zi în zi.
În seara zilei de 16 martie 2009 starea victimei s-a deteriorat grav, fiind internată la Spitalul Slobozia unde la acea dată a decedat.
Instanţa a reţinut că situaţia de fapt este dovedită cu procesele verbale întocmite cu ocazia cercetării locului faptei, declaraţia victimei, redactată înainte de decesul acesteia, declaraţiile martorilor H.N.C., L.A. şi B.N., raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Slobozia, din care rezultă că moartea victimei V.A. a fost violentă şi că s-a datorat hematomului subdural subacut complicat cu hemoragie de trunchi cerebral, consecutive unui traumatism craniocerebral deschis.
La autopsie s-au constatat infiltrate sanguine epicraniene şi pectoral stâng, fractură coastă C5 stâng pe linia scapulară cu calus în formare, neconsolidat.
S-a apreciat că leziunile s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure, s-au putut produce în acelaşi context lezional şi pot data din 1 martie 2009.
Tribunalul a reţinut că martorii H.N.C., L.A. au arătat că inculpatul a lovit victima cu pumnii în zona capului, aceasta din urmă căzând la sol, poziţie în care inculpatul a continuat să o lovească cu pumnii în timp ce victima striga după ajutor.
Martorul B.N., concubinul victimei, a arătat că la data de 1 martie 2009, după ora 17,00, a ajuns acasă şi a găsit victima în pat, acuzând dureri în zona capului, pieptului şi coastelor, martorul observând că are buza de jos vânătă, iar în partea stângă a capului are pielea plesnită acoperită cu sânge.
Din coroborarea probelor administrate, Tribunalul a reţinut vinovăţia inculpatului HG sub aspectul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Tribunalul a reţinut că în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) - de natura faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii, circumstanţele care caracterizează persoana inculpatului, consecinţele deosebit de grave produse, respectiv pierderea vieţii unei persoane, riposta agresivă a inculpatului, care a exercitat acte de violenţă asupra victimei chiar şi când aceasta se afla la pământ, se impune aplicarea unei pedepse privative de libertate, cu executare în regim de detenţie.
La individualizarea pedepsei, Tribunalul a avut în vedere şi apărarea inculpatului, în sensul că victima, aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a adresat inculpatului şi celor prezenţi lângă el cuvinte urâte şi l-a lovit cu palma pe inculpat după ce aceasta a căzut prima oară la pământ.
Cu privire la latura civilă, Tribunalul a reţinut că suma solicitată de partea civilă este justificată atât sub aspectul daunelor materiale cât şi sub aspectul daunelor morale şi a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă N.C. şi acţiunea civilă formulată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, arătând că solicită redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia până sub minimul special prevăzut de lege, avându-se în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv că acesta a fost provocat de victimă, nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii.
Prin Decizia penală nr. 185 din 18 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
S-a dedus prevenţia la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat apelantul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că în declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei de apel, acesta a reiterat susţinerile făcute cu ocazia audierii în primă instanţă, în care arată că victima l-a lovit prima cu palma, că a împins-o de două ori pe aceasta şi a treia oară a căzut singură, iar victima a plecat neînsoţită acasă.
Curtea de apel a constatat că afirmaţiile inculpatului nu sunt în totalitate adevărate, instanţa de fond reţinând în mod corect situaţia de fapt.
Astfel, deşi inculpatul susţine că nu lovit-o pe victimă, ci doar a îmbrâncit-o, aceasta căzând la pământ, şi ridicându-se fără intervenţia altei persoane, din probatoriul administrat, declaraţiile martorilor, concluziile formulate de SML Slobozia, declaraţia victimei, care a depus plângere la organele de poliţie înainte de a deceda, rezultă că inculpatul a lovit-o puternic pe victimă cu pumnii, şi a continuat să o lovească şi atunci când aceasta era căzută la pământ.
Astfel, martorii au declarat că inculpatul, în prezenţa lor, a lovit-o pe victima V.A., la data de 1 martie 2009, decesul survenind la data de 16 martie 2009, iar potrivit concluziilor raportului de expertiză medico-legală, leziunile ce au cauzat decesul au fost provocate cu 15 - 21 de zile înainte de data decesului şi puteau data din 1 martie 2009.
La data de 12 martie 2009 victima s-a prezentat la postul de poliţie din comuna Balaciu şi a înştiinţat organele de poliţie cu privire la faptul că a fost lovită cu pumnii şi picioarele de inculpatul HG
Martorul H.N. a declarat în mod constant că inculpatul sa enervat în momentul în care victima l-a lovit cu palma, astfel că a lovit-o la rândul său cu pumnii în zona capului, victima căzând la pământ din această cauză, iar inculpatul a continuat să o lovească deşi victima se afla pe sol.
Faptul că victima V.A. a fost puternic lovită rezultă şi din concluziile raportului de expertiză medico-legală, din care reiese că aceasta a prezentat, pe lângă leziunile craniene, şi o fractură costală, iar leziunile s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure.
În ce priveşte susţinerile în sensul că inculpatul a procedat într-o asemenea manieră, deoarece victima l-a injuriat şi i-a aplicat o lovitură cu palma, aceste aspecte corespund adevărului şi au fost învederate atât de inculpat cât şi de martorii audiaţi în cauză, însă atitudinea victimei nu poate fi considerată provocare, nefiind incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a acţionat împotriva victimei în mod disproporţionat, a lovit-o cu pumnii în zona capului, trântind-o la pământ şi continuând să o lovească şi după ce aceasta s-a aflat la pământ.
Curtea de Apel a constatat că instanţa de fond a dat eficienţă şi a reţinut la individualizarea pedepsei împrejurarea că incidentul a fost iniţiat de victimă, care se afla în stare de ebrietate, aşa cum rezultă din considerentele hotărârii apelate. Instanţa însă a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine circumstanţa atenuantă legală a provocării, astfel că nu a dispus coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
De asemenea, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, aflat în dosarul de urmărire penală, inculpatul HG prezintă diagnosticul de tulburare mixtă de personalitate F61, intelect liminar, dar păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat.
Curtea de Apel a constatat că nu există temeiuri pentru a se dispune reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare, întrucât atitudinea inculpatului a fost una de nerecunoaştere parţială a comiterii faptei, iar la stabilirea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere atât împrejurările în care a fost comisă fapta, respectiv atitudinea victimei, care a generat conflictul cu inculpatul, reacţia exagerată a acestuia, ce nu justifică reţinerea scuzei provocării, precum şi lipsa antecedentelor penale dar şi atitudinea procesuală a inculpatului HG, de recunoaştere numai în parte a faptei comise.
În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în cuantumul mediu prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul HG, invocând cazul de casare prev. de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând reducerea pedepsei aplicate, sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a acordării unei mai mari eficienţe circumstanţelor concrete de săvârşire ale faptei, în condiţiile în care inculpatul nu a intenţionat să omoare victima, ci a răspuns actelor acesteia de violenţă şi de datele ce caracterizează persoana acestuia.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pe baza materialului probator administrat în cauză, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au stabilit o corectă situaţie de fapt, reţinând motivat săvârşirea de către inculpat a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În ce priveşte însă individualizarea pedepsei, Curtea constată că ambele instanţe au evaluat greşit circumstanţele cauzei, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicându-i inculpatului o pedeapsă excesiv de severă.
Astfel, deşi a reţinut că victima a fost cea care a generat conflictul cu inculpatul, instanţa de apel s-a mărginit la a constata că aceasta nu întruneşte condiţiile legale pentru a atrage incidenţa stării de provocare, ca şi circumstanţă atenuantă legală.
Or, chiar dacă atitudinea victimei nu poate fi considerată o provocare, în sensul legii penale, ea trebuie totuşi să se regăsească prin efecte corespunzătoare în cuantumul pedepsei de executat.
De asemenea, deşi este incontestabil că moartea victimei a fost violentă, iar leziunile letale au fost consecinţa loviturilor ce i-au fost aplicate de către inculpat, nu se poate face abstracţie de faptul că victima a refuzat să se prezinte la medic, în ciuda propunerii concubinului său, internându-se la circa două săptămâni de la producerea incidentului şi decedând chiar în ziua internării.
În privinţa inculpatului, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, avea o ocupaţie la data arestării sale, beneficiind de caracterizări favorabile din partea reprezentanţilor societăţilor în beneficiul cărora a lucrat.
În plus, atât actele depuse la dosarele de urmărire penală şi la cel de fond, cât şi expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză confirmă faptul că inculpatul are un intelect liminar, care, deşi nu i-a afectat discernământul în raport cu fapta comisă, reprezintă o circumstanţă personală ce trebuie valorificată în procesul de individualizare a pedepsei.
Toate aceste circumstanţe reale şi personale nu justifică, dincolo de urmarea imediată specifică acestei infracţiuni, sancţiunea stabilită de instanţa de fond şi validată de către instanţa de apel, pedeapsa astfel stabilită nefiind în măsură să asigure atingerea dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen.
În consecinţă, admiţând recursul declarat de către inculpat, Curtea va casa în parte ambele hotărâri şi va reduce cuantumul pedepsei aplicate acestuia către minimul special, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei, respectiv deciziei.
Va deduce prevenţia la zi.
Văzând şi disp. art. 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul HG împotriva deciziei penale nr. 185 din 18 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 297/F din 15 iulie 2009 a Tribunalului Ialomiţa, numai cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului, pe care o reduce de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat durata reţinerii şi a arestării preventive de la 20 martie 2009 la 19 noiembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4100/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3838/2009. Penal → |
|---|
