ICCJ. Decizia nr. 3834/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3834/2009
Dosar nr.4/62/2005
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 239 din 3 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 4/62/2005 s-a dispus condamnarea inculpatului C.S. (fiul lui G. şi al S.) la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (2)1 lit. a) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost dedusă perioada reţinerii de la 11 octombrie 2005.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (2)1 lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului C.T. (fiul lui G. şi S.) la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost cumputată reţinerea din 11 octombrie 2005.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a menţiunut măsura de restituire către partea vătămată D.I. a autoturismului marca V.P., dispusă prin Decizia penală nr. 115/R din 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Braşov.
În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către partea vătămată D.I., a două chei de culoare neagră pentru autoturismul V.P., înregistrate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov sub nr. 81/2006.
S-a dispus restituirea către aceeaşi parte vătămată a cărţii de identitate a autoturismului şi certificatul de înmatriculare, ambele în original, referitoare la autoturismul V.P.
Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat şi părţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În data de 24 septembrie 2005 partea vătămată D.I. însoţit de martorii D.Ş., D.G., D.N. şi S.G., au venit în târgul auto Tărlungeni cu intenţia de a achiziţiona un autoturism.
Intenţia părţii vătămate de a achiziţiona un autoturism din târgul de la Tărlungeni a fost cunoscută atât de martorii care au însoţit-o pe aceasta cât şi de o parte din sătenii din comuna Pechea; astfel martorul A.P. (fila 87) a fost cel care l-a împrumutat pe partea vătămată D.I. cu suma de 2.000 euro în jurul datei de 19, 20 septembrie 2005 pentru ca acesta să îşi poată cumpăra o maşină de la Braşov. De asemenea despre intenţia părţii vătămate de achiziţionare a autoturismului de la Braşov a ştiut şi martorul I.Ş. (fila 91 dosar), martor căruia partea vătămată i-a cerut, de asemenea, bani împrumut dar care nu a avut banii necesari îndrumându-l astfel pe partea vătămată către martorul A.P.
A fost stabilit fără putinţă de tăgadă că, în momentul deplasării la Tărlungeni partea vătămată avea asupra sa sumele de aproximativ 91.000.000 lei şi 6.900 euro; acest lucru a fost dovedit prin declaraţiile martorilor care au însoţit-o pe partea vătămată la Tărlungeni;
În târg partea vătămată a ales un autoturism V.P. de culoare neagră, al cărui vânzător era inculpatul C.T.; după ce a testat maşina partea vătămată împreună cu inculpatul şi martorii care o însoţeau pe partea vătămată, s-au prezentat la biroul existent în târgul auto, birou care se ocupa cu întocmirea şi dactilografierea actelor de vânzare-cumpărare pentru maşinile tranzacţionate în târgul auto.
Martora R.N. (fila 207) a fost cea care era de serviciu în data de 24 septembrie 2005 şi care a completat pentru părţi un contract de vânzare-cumpărare pentru autoturismul V.P. achiziţionat de către partea vătămată de la inculpatul C.T.; martora îşi aminteşte că în biroul său partea vătămată i-a înmânat vânzătorului o anumită sumă de bani atât în lei cât şi în euro şi că, în mod expres, a mai rămas o diferenţă de 1.150 euro din preţul total de achiziţionare a autoturismului.
În legătură cu această diferenţă, martora a declarat că ea personal a scris pe spatele contractului tip pe care l-a completat pentru părţi că va fi achitată la o dată ulterioară, care cădea într-o zi de luni a săptămânii; martora şi-a amintit, de asemenea, că iniţial părţile s-au înţeles ca partea vătămată să vină să achite această diferenţă într-o zi de vineri, zi în care urma să fie făcute şi demersurile la poliţie pentru radierea maşinii, însă ea personal le-a sugerat să aleagă o altă zi pentru că vinerea era program scurt la poliţie.
În momentul în care inculpatul C.T. a primit banii înmânaţi de partea vătămată nu a avut nicio obiecţie cu privire la suma înmânată şi nici la diferenţa de 1.150 euro pe care o mai avea de primit, fiind de acord şi cu data la care această sumă urma să fie plătită de către vânzător.
Martora a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în trei exemplare de culori diferite: roşu, negru şi verde (aşa cum proceda pentru toate contractele referitoare la tranzacţiile auto); din cele trei exemplare, unul i-a înmânat inculpatului C.T. (cel verde), iar celelalte două le-a înmânat părţii vătămate.
Din modalitatea în care s-au derulat discuţiile în biroul său, martora a declarat că părţile se înţeleseseră cu privire la preţul autoturismului înainte de a intra să întocmească actele.
De asemenea, odată cu banii, inculpatul C.T. i-a înmânat părţii vătămate o cheie a autoturismului iar pentru cea de a doua cheie cei doi urmau să meargă acasă la inculpatul C.T. pentru a o lua.
Cele două părţi şi martorii care o însoţeau pe partea vătămată (mai puţin şoferul maşinii cu care au venit de la Galaţi), au mers la locuinţa inculpatului C.T., unde acesta i-a înmânat părţii vătămate a doua cheie de la maşină şi şi-a strâns lucrurile pe care le avea în V.P.
Partea vătămată a plecat din Braşov, în data de 24 septembrie 2005 la volanul autoturismului V.P. de culoare neagră.
Pe drumul de la Braşov la Pechea, partea vătămată a alimentat cu combustibil la o benzinărie aflată în Târgu Secuiesc aparţinând SC L.C. (fila 168 d.u.p.), unde camerele de luat vederi ale unităţii au surprins autoturismul V.P. în momentul în care acesta s-a oprit la pompa de alimentare; de pe suportul magnetic trimis la dosar, aşa cum rezultă şi din încheierea de şedinţă din data de 01 martie 2007, se observă că în data de 24 septembrie 2005, orele 1233 un autoturism V.P., de culoare neagră, cu geamuri fumurii a oprit la una din pompele de alimentare cu combustibil, din el coborând două persoane;
De asemenea până la ajungerea în comuna Pechea, partea vătămată a oprit la o spălătorie auto, lucrătorul de la spălătoria respectivă precum şi administratorul acesteia (martorii F.C. şi A.C. - filele 242 şi 243 dosar - îşi amintesc despre un autoturism V.P. de culoare neagră şi de partea vătămată, pe care au recunoscut-o în sala de şedinţă, acesta din urmă spunându-le că maşina a fost achiziţionată în ziua respectivă de la Braşov.
Martorii audiaţi în cauză, cetăţeni ai comunei Pechea au declarat cu toţii că după data de 24 septembrie 2005 au văzut-o pe partea vătămată conducând autoturismul V.P. de culoare neagră, şi că, partea vătămată le-a spus că l-a achiziţionat din târgul auto Tărlungeni de la Braşov; de asemenea maşina a fost văzută parcată atât în faţa locuinţei părţii vătămate cât şi la un vecin al acestuia în curte, partea vătămată neputând să o parcheze în curtea proprie din caza spaţiului insuficient din perioada respctivă;
Pentru perioada cuprinsă între data achiziţionării autoturismului şi data de 10 octombrie 2005, există la dosar un CD, din care rezultă că în perimetrul parcării magazinului B. din Galaţi, în data de 30 septembrie 2005 a apărut la un moment dat un autoturism de culoare închisă, fară a se distinge marca şi numărul de înmatriculare.
În data de 10 octombrie 2005, conform înţelegerii, parte vătămată a venit în Braşov pentru a achita diferenţa de preţ şi pentru a efectua formalităţile necesare radierii autoturismului; când a ajuns în Braşov, partea vătămată l-a sunat pe inculpatul C.T., iar acesta i-a spus să vină cu maşina la el acasă pentru că el nu mai are maşină, iar la poliţie începe programul abia pe la ora 9.
Când a ajuns în faţa casei inculpatului, partea vătămată a oprit maşina pe trotuarul situat pe partea opusă casei, a claxonat, iar din locuinţă a ieşit fratele inculpatului C.T., inculpatul C.S., care i-a invitat pe el şi însoţitorii săi pentru a bea o cafea, aceştia au răspuns invitaţiei, au intrat în casă, unde se aflau mai multe persoane printre care şi mama inculpaţilor, martora C.S. iar în momentul în care a coborât inculpatul C.T., partea vătămată i-a spus acestuia că i-a adus diferenţa de bani şi că doreşte să meargă la poliţie ca să radieze maşina.
Inculpatul C.T. i-a cerut părţii vătămate să aducă din maşină toate actele acesteia precum şi exemplarele din contractul de vânzare-cumpărare pentru a verifica dacă toate actele sunt în regulă; în momentul în care partea vătămată a intrat cu actele în casă, inculpatul C.T. le-a luat, le-a pus într-o geantă diplomat şi a urcat cu ea la etaj, iar când a coborât nu mai avea nici geanta şi nici actele maşinii.
Apoi, partea vătămată i-a spus inculpatului C.T. că se aprinde un bec la bordul maşinii, au ieşit amândoi în stradă, a ieşit de asemenea şi inculpatul C.S., care la un moment dat, i-a smuls din mână cheia maşinii părţii vătămate şi i-a spus să plece de acolo pentru că maşina este a lui; partea vătămată a intrat înapoi în casă şi le-a spus însoţitorilor săi (soţia sa, fratele său şi soţia acestuia) ceea ce s-a întâmplat iar apoi au ieşit cu toţii din casă, afară în stradă. În acel moment au văzut că portierele maşinii din partea stângă erau deschise iar lucrurile lor erau azvârlite în stradă şi, atunci când au încercat să riposteze, atât soţia părţii vătămate cât şi fratele său, au fost agresaţi fizic atât de către inculpatul C.S. cât şi de către inculpatul C.T.
În tot acest timp, în jurul maşinii s-au adunat toate rudele inculpaţilor iar la un moment dat inculpatul C.S. a luat un par de o bancă aflată afară la poartă şi i-a ameninţat atât pe partea vătămată cât şi pe însoţitorii săi, fără însă a lovi pe cineva.
Înainte de a profera ameninţările, inculpatul C.S. s-a urcat la volanul autoturismului şi l-a băgat în garajul locuinţei sale.
În cele din urmă partea vătămată a plecat la poliţie pentru a reclama cele întâmplate.
Partea vătămată nu a mai apucat să dea diferenţa de 1.150 euro inculpatului C.T., însă acesta nici măcar nu l-a întrebat dacă partea vătămată adusese această sumă.
Instanţa nu a avut în vedere apărarea pe care şi-au facut-o inculpaţii în sensul că partea vătămată nu ar fi plătit sumele de bani în biroul martorei R.N. şi că ar fi rămas doar o diferenţă infimă de 1.150 euro din preţul stabilit.
Inculpatul C.T. a declarat că partea vătămată nu i-a dat nici un ban în târg ci, că ar fi primit de la acesta doar suma de 1.000 euro avans ca să nu vândă maşina până în momentul în care va plăti. Inculpatul a precizat că nu a mai fost nimeni de faţă în momentul în care partea vătămată i-a dat această sumă de bani, în faţa casei sale (nimeni din familia inculpatulu). Această declaraţie nu se coroborează cu niciuna din celelalte probe administrate în cauză.
De asemenea, s-a considerat că este total ilogic că inculpatul, deşi a primit numai suma de 1.000 euro (din cei 12.000 euro preţ) să-i fi încredinţat spre testare autoturismul părţii vătămate. De altfel în legătură cu acest aspect trebuie precizat că inculpatul C.T. a menţionat în declaraţia dată în faţa instanţei (fila 47) că i-a dat-o părţii vătămate în teste doar până în jurul orei 1600 în data de 24 septembrie 2005, pentru ca în momentul în care a fost vizionată discheta de la benzinăria L., acelaşi inculpat să precizeze că este normal ca maşina să apară pe înregistrarea respectivă, deoarece i-a dat-o părţii vătămate spre testare.
Această variantă nu a fost reţinută deoarece partea vătămată nu ar fi avut niciun interes să alimenteze cu combustibil atâta timp cât ar fi trebuit să o înapoieze după numai trei ore inculpatului C.T.
Ipoteza avansată de către inculpaţi în sensul că autoturismul a rămas în posesia inculpatului C.T. până în data de 10 octombrie 2005, este confirmată doar de către membrii familiei acestuia, care au luat parte, la rândul lor, la incidentul din data de 10 octombrie 2005 cu ocazia deposedării părţii vătămate de autoturism. Instanţa nu a reţinut aceste declaraţii deoarece ele sunt vădit subiective şi, analizate în mod amănunţit (pe minute şi pe acţiuni), ele sunt pe alocuri chiar contradictorii.
Martorii N.Ş. şi N.C., vecini cu inculpaţii, au dat şi ei declaraţii contradictorii în legătură cu data la care ar fi văzut autoturismul V.P. de culoare neagră, la locuinţa părţii vătămate. Astfel, deşi la urmărire penală martorul N.Ş. (fila 204 ) a declarat că a văzut această maşină în data de 9 octombrie 2005, în faţa instanţei a precizat că ar fi văzut-o în data de 09 septembrie 2005. De altfel, el personal nu a văzut această maşină în niciuna dintre aceste date ci, a aflat acest lucru de la soţia sa N.C.
Martora N.C. (fila 205) a declarat în faţa instanţei că-şi menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală şi, a declarat din nou, că în data de 09 septembrie 2005 după ora 1600, a văzut un autoturism negru V.P. pe trotuarul de lângă casa inculpaţilor, însă nu-şi mai aminteşte dacă i-a comunicat şi soţului ei acest aspect. Această declaraţie a fost dată în condiţiile în care la urmărire penală aceeaşi martoră a declarat că a văzut maşina în data de 09 octombrie 2005.
Faţă de aceste contradicţii evidente între declaraţiile date între cele două faze ale procesului penal precum şi faţă de motivaţia puerilă dată în legătură cu modificarea zilelor în care ar fi văzut acest autoturism, instanţa va înlătura depoziţiile celor doi.
Din întregul probatoriu administrat, instanţa a constatat fără dubiu că:
1. inculpatul C.T. a vândut autoturismul V.P. de culoare neagră;
2. partea vătămată D.I. a cumpărat de la inculpatul C.T. acelaşi aututorism;
3. vânzarea-cumpărarea acestui autoturism a fost perfect legală, transferarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător având loc în momentul în care preţul stabilit de comun acord între părţi a fost plătit (chiar dacă nu în integralitatea sa); diferenţa de preţ care mai trebuia plătită poate fi considerată ca o clauză a acestui contract de vânzare-cumpărare, iar partea din preţ achitată la data de 24 septembrie 2005 reprezintă mai mult de 90% din preţul integral, contractul de vânzare-cumpărare a fost valabil încheiat, chiar dacă în actele autoturismului (fişa de înmatriculare) figura în continuare vânzătorul ca proprietar adică inculpatul C.T. Contractul de vânare-cumpărare cu privire la autoturisme este un contract civil, consensual, nu are nevoie de nici o formă scrisă, solemnă ca în cazul unui imobil; simplul acord de voinţă al părţilor în sensul vânzării şi respectiv cumpărării bunului la preţul stabilit de comun acord este suficient pentru considerarea ca valabil a acestui contract;
4. partea vătămată a plătit inculpatului C.T. suma de 91.000.000 lei şi 6.900 euro în data de 24 septembrie 2005;
5. autoturismul V.P. de culoare neagră, a fost în posesia părţii vătămate din momentul achiziţionării în târgul auto până la data de 10 octombrie 2005;
6. inculpaţii au urmărit, cu intenţie directă, deposedarea părţii vătămate de acest autoturism în data în care acesta s-a prezentat pentru achitarea diferenţei de preţ şi pentru întocmirea actelor de radiere;
7. deposedarea părţii vătămate de autoturism a avut loc prin violenţă, violenţă exercitată atât asupra sa cât şi asupra soţiei sale şi a fratelui său, de către inculpatul C.S. (care a ameninţat cu parul, a smuls cheia părţii vătămate, a pornit autoturismul şi l-a deplasat din locul unde partea vătămată îl parcase până în curtea locuinţei sale). Inculpatul C.T. a fost cel care - a susţinut şi ajutat pe fratele său inculpatul C.S. în activitatea sa de deposedare prin violenţă a părţii vătămate de autoturismul al cărui proprietar era de drept, în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat legal în data de 24 septembrie 2005.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel inculpaţii C.S. şi C.T., respectiv partea civilă D.I.
Partea civilă D.I. a criticat modul de soluţionare a acţiunii civile, apreciindu-se ca fiind contradictoriu cu acţiunea iniţială a instanţei de a constata că nu mai este necesar a se pronunţa asupra primului capăt de cerere în cadrul acţiunii civile şi anume restituirea autoturismului, pentru ca ulterior să se pronunţe, dispunând menţinerea măsurii restituirii, astfel cum a fost dispusă de Curtea de Apel Braşov.
S-a apreciat că această dispoziţie de menţinere a restituirii nu putea fi luată decât ca efect al admiterii acţiunii civile, cel puţin în parte.
De asemenea, apelanta parte civilă D.I. a criticat hotărârea primei instanţe, în sensul greşitei respingeri a daunelor materiale constând în prejudiciul generat de lipsa de folosinţă a autoturismului, dar şi omisiunea de a acorda suma reprezentând cheltuielile ocazionate de deplasările la Braşov în cursul urmăririi penale, greşita stabilire a cheltuielilor judiciare.
Inculpaţii au criticat hotărârea sub aspectul greşitei condamnări, imputându-se achitarea acestora în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute prin actul de sesizare al instanţei.
În subsidiar, au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt cu consecinţe asupra individualizării judiciare a pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 63/AP din 3 iulie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de partea civilă D.I. şi inculpaţii C.S. şi C.T.
A obligat inculpaţii şi partea civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă, că atât latura penală cât şi latura civilă au fost corect soluţionate de prima instanţă.
Sub aspectul acţiunii civile s-a reţinut că au fost acordate despăgubiri în cuantumul dovedit de partea civilă îm ceea ce priveşte latura penală, s-a constatat că probele administrate conduc, fără dubiu, la concluzia săvârşirii de către cei doi inculpaţi a infracţiunii de tâlhărie.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs partea civilă D.I. şi inculpaţii C.S. şi C.T.
Recurenta parte civilă D.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen.
În susţinerea motivelor de recurs s-a susţinut că acţiunea civilă a fost soluţionată greşit de către ambele instanţe. Sub acest aspect, în motivele scrise de recurs (f. 21-25) dar şi în susţinerea orală s-a arătat că partea vătămată D.I., constituită parte civilă în procesul penal, a solicitat restituirea autoturismului şi acordarea daunelor materiale rezultate din imposibilitatea folosirii acestuia. De asemenea, recurenta parte civilă a solicitat anularea integrală a cheltuielilor judiciare, inculpaţii urmând a fi obligaţi în solidar la plata acestora (fila 24 dos. recurs).
Recurenţii inculpaţi au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 14, 17, 18 C. proc. pen., solicitând în principal, casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru administrarea tuturor probelor necesare aflării adevărului - expertiză tehnică, audieri de martori.
În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt şi ca o consecinţă a acesteia, reindividualizarea judiciară a pedepselor.
Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate dar şi din oficiu ambele hotărâri, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Din analiza probelor dispuse şi administrate în cauză rezultă că instanţele au reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, atribuind faptelor săvârşite de către aceştia o încadrare juridică legală.
Aprecierea probelor, ca operaţiune finală a activităţii de probaţiune, permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul.
Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpaţilor pentru faptele deduse judecăţii.
Spre deosebire de intenţia pur subiectivă, convingerea se întemeiază pe raţionament. De aceea, instanţa este obligată să verifice fiecare probă în conţinutul ei, prin izvorul de unde provine, prin confruntarea cu alte probe administrate pentru ca, în final, să înlăture orice îndoială.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că instanţele de fond şi apel au realizat o analiză temeinică a probelor administrate.
Rezultă astfel că, în data de 24 septembrie 2005, partea vătămată D.I., însoţit de martorii D.Ş., D.G., D.N. şi S.G. s-au deplasat în târgul auto Călugăreni, jud.Braşov, cu scopul de a cumpăra un autoturism.
Conform convenţiei încheiate cu inculpatul C.T., partea vătămată şi-a manifestat dorinţa de a cumpăra autoturismul V.P. cu suma de 10.650 euro, urmând a fi achitată în două tranşe.
În aceeaşi zi, părţile contractante, însoţiţi de martori, s-au deplasat la biroul de dactilografiere acte juridice aparţinând SC C.G. SRL, situat în incinta târgului, unde martora R.N. a redactat un contract de vânzare-cumpărare în trei exemplare, cumpărătorul achitând suma de 9.500 euro, urmând ca la data de 10 octombrie 2005 partea vătămată să remită inculpatului restul de 1.150 euro.
Respectând convenţia, partea vătămată, în dimineaţa zilei de 10 octombrie 2005, însoţit de martorii D.N., D.Ş. şi D.I., s-a deplasat cu maşina cumpărată la locuinţa inculpatului C.T. pentru a-i achita preţul integral.
Inculpatul C.T. i-a invitat în locuinţa sa şi, sub pretextul verificării documentelor autoturismului i-a solicitat părţii vătămate să-i predea toate actele maşinii, inclusiv contractul de vânzare-cumpărare.
Întrucât partea vătămată a semnalat anumite defecţiuni la bord, au părăsit locuinţa fiind urmaţi de coinculpatul C.S. În timp ce partea vătămată se afla rezemată de maşină, inculpatul C.S. i-a smuls cheia din mână şi la scurt timp a aruncat obiectele personale ale părţii vătămate şi ale martorilor.
În aceleaşi împrejurări, inculpatul C.S. a scos-o pe martora D.N., cu forţa, din autoturism, iar inculpatul C.T. a deschis uşile garajului, permiţând fratelui său să parcheze maşina.
Inculpatul C.S. a luat un levier de pe o bancă şi a ameninţat partea vătămată şi martorii, cerându-le să plece fără a le remite suma de 9.500 euro.
Rezultă, fără dubiu, astfel cum reţine de altfel şi instanţa de fond, că inculpatul C.T. a vândut părţii vătămate D.I. autoturismul V.P., cu suma de 10.650 euro, primind în momentul încheierii contractului suma de 9.500 euro, iar restul urma a fi primit conform înţelegerii, la data de 10 octombrie 2005.
Actele au fost perfectate în aceeaşi zi, respectiv la 24 septembrie 2005, de către martora R.N., în prezenţa părţilor şi a martorilor.
Ulterior, când partea vătămată s-a prezentat să remită inculpatului C.T. şi suma de 1.150 euro, acesta împreună cu C.S. au exercitat acte de ameninţare şi violenţă asupra părţii vătămate, deposedând-o de autoturismul cumpărat în condiţii legale.
În atare condiţii, faptele inculpaţilor realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, respectiv, complicitate la tâlhărie, nefiind susţinută de probe critica acestora, nici în sensul schimbării încadrării juridice în infracţiunea de furt şi nici achitarea acestora în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor nu se impune reducerea acestora, faptele săvârşite prezentând un grad ridicat de pericol social.
În ceea ce priveşte recursul declarat de partea civilă D.I., Înalta Curte constată că este nefondat, criticile formulate nefiind susţinute de probele administrate.
Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, în vederea reparării juste şi integrale a pagubelor cauzate prin infracţiune.
Condiţiile în care poate interveni răspunderea civilă şi modalităţile prin care aceasta se realizează sunr reglementate de legea civilă la care face trimitere şi art. 14 C. proc. pen. Potrivit acestui text, există două modalităţi de repararte a pagubelor produse prin infracţiune: repararea în natură şi plata unei despăgubiri băneşti. Are prioritate repararea în natură, despăgubirile fiind acordate doar atunci când nu există posibilitatea reparării în natură a prejudiciului sau atunci când se acordă în completarea reparaţiilor în natură.
Cât priveşte repararea în natură a pagubei, C. proc. pen. prevede patru modalităţi: restituirea lucrului, restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare în natură.
În situaţia în care bunul - ce a constituit obiectul infracţiunii - care aparţine părţii civile a fost ridicat de la inculpat, i se restituie acestuia, repararea pagubei realizându-se în natură.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că prin Decizia penală nr. 115 din 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus admiterea cererii formulată de partea civilă de ridicare a sechestrului asigurator dispus în cursul urmăririi penale prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov din 12 octombrie 2005 şi restituirea către proprietar, respectiv către partea civilă D.I. a autoturismului marca V.P.
Instanţa de fond, soluţionând latura civilă a cauzei, a ţinut seama de solicitarea părţii civile privind restituirea în natură a autoturismului, menţinând măsura de restituire dispusă prin Decizia penală nr. 115/R din 15 februarie 2006 a Curţii de Apel Braşov. Prin urmare, restituirea autoturismului ca măsură provizorie a fost definitivată prin hotărârea pronunţată asupra fondului cauzei.
Pe lângă valoarea pagubei efectiv suferite (daunun emergeus) partea civilă poate solicita, conform art. 14 alin. (4) C. proc. pen. şi folosul nerealizat (lucrum cessares), dar aceasta are obligaţia de a proba prejudiciul, nefiind admisă luarea în consideraţie a unor criterii subiective.
Cum în speţă partea civilă nu a probat nici existenţa şi nici întinderea prejudiciului cauzat prin nefolosirea autoturismului sustras de inculpaţi, în mod corect instanţele au respins acest capăt de cerere.
Cât priveşte cheltuielile ocazionate cu deplasarea părţii civile la proces, acestea nu pot fi incluse în prejudiciul cauzat prin săvârşirea faptei, ci în categoria cheltuielilor judiciare astfel cum sunt reglementate de prevederile art. 189 C. proc. pen. şi art. 193 C. proc. pen.
Respectând dispoziţiile art. 191 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 193 alin. (4) C. proc. pen., instanţa de fond a obligat fiecare innculpat la plata cheltuieliulor judiciare, respectiv la suma de 8000 lei ron solicitată de partea civilă, textele de lege invocate excluzând posibilitatea obligării în solidar a inculpaţilor.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge va nefondate, recursurile declarate de partea civilă D.I. şi de inculpaţii C.S., respectiv C.T.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă D.I. şi recurenţii inculpaţi C.T. şi C.S. împotriva Deciziei penale nr. 63/AP din 3 iulie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge cererea formulată de recurenta parte civilă de acordare a cheltuielilor judiciare.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3818/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3886/2009. Penal → |
|---|
