ICCJ. Decizia nr. 3886/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3886/2009

Dosar nr. 2692/111/2006

Şedinţa publică din 23 noiembrie 2009

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 61/P din 07 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul penal nr. 2692/111/2006, în baza art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., a fost condamnată inculpata M.E. (fiica lui T. şi F.) la o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 a fost condamnată aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Potrivit art. 33 lit. a) cu referire la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 7 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului P.P. (fiul lui V. şi F.) din infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi, în baza acestui text de lege, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă, durata arestului preventiv de la 12 august 2004 la 15 decembrie 2004, pentru fiecare inculpat.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata sumelor de câte 8.000 lei, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Inculpata M.E. este administrator la SC N.I. SRL Beiuş, societate ce administrează Clubul de noapte T. din Beiuş şi trăieşte în concubinaj cu inculpatul P.P., care a ajutat-o în mod constant la activităţile comerciale desfăşurate.

În cursul lunii ianuarie 2000, inculpata M.E., prin intermediul numitului F.S., a cunoscut-o pe martora M.E.A., căreia i-a propus să lucreze în incinta Clubului de noapte T., în calitate de dansatoare de striptease.

Minora M.E. i-a adus la cunoştinţă inculpatei că are vârsta de 15 ani, că nu are documente de identitate şi se legitimează cu certificatul de naştere, inculpata făcând toate demersurile pentru a obţine buletin de identitate minorei şi pentru a dobândi încrederea acesteia. În primele 4 luni de activitate, inculpata nu i-a cerut minorei să întreţină raporturi sexuale cu clienţii localului, în schimb i-a cerut ca aceasta să discute şi cu alte prietene de ale sale şi să le determine să lucreze în localul respectiv.

Martora M.E.A. a contactat-o pe prietena sa T.A., în vârstă de 16 ani, care provenea dintr-o familie dezorganizată, căreia i-a transmis, conform celor cerute de inculpată, condiţiile în care îşi poate câştiga existenţa în clubul de noapte administrat de aceasta, respectiv că va fi dansatoare de striptease şi că nu va fi obligată de nimeni să întreţină raporturi sexuale cu clienţii, ceea ce era adevărat la data respectivă.

După ce a obţinut consimţământul lui T.A., martora M.E. a sunat-o pe inculpată, care, după aproximativ o oră, s-a deplasat personal în Salonta, însoţită de F.S., aducând-o cu autoturismul proprietate personală pe T.A. la barul T. din Beiuş.

Inculpata M.E. a instruit-o pe minora T.A. să nu discute cu eventualele organe de control, cerându-i şi buletinul de identitate, pe care l-a reţinut, constatând astfel că aceasta era minoră.

În acest context, inculpata M.E., profitând de vârsta fragedă a celor două martore, le-a îndemnat să accepte solicitări ale clienţilor localului, de a întreţine raporturi sexuale, spunându-le că toţi clienţii plătesc sume consistente pentru aceasta şi că o parte din banii câştigaţi le vor reveni martorelor.

Timp de aproximativ un an, mai exact în perioada ianuarie 2000 - primăvara anului 2001, la îndemnul inculpatei M.E., cele două minore au întreţinut raporturi sexuale cu diverşi clienţi ai localului, inculpata înlesnind totodată practicarea prostituţiei de către acestea, prin punerea la dispoziţia clienţilor a unei camere special amenajate în incinta barului.

Din probele administrate în cauză a rezultat că cele două minore întreţineau raporturi sexuale în medie cu 3 clienţi pe noapte, care plăteau inculpatei sume cuprinse între 30-50 dolar SUA şi că în toată această perioadă minorele nu au fost angajate cu forme legale, nu au beneficiat de nici o cotă din aceste sume de bani, lor revedindu-se doar banii predaţi în mod direct de clienţi în timpul dansului, fiind totodată lipsite de libertatea de a se deplasa conform propriei lor voinţe.

În perioada noiembrie 2003 - august 2004, folosind acelaşi mod de operare, inculpata M.E., împreună cu concubinul său, inculpatul P.P., au recrutat prin fraudă şi înşelăciune, mai multe tinere, toate majore, respectiv pe martorele M.E., S.G., C.M. şi S.O., ultima fiind cetăţean al Republicii Moldova, pe care le-au îndemnat să practice prostituţia, profitând de situaţia lor materială precară, de nivelul scăzut de cultură şi de faptul că proveneau din familii dezorganizate, C.M. şi S.O. provenind de la casele de copii.

În esenţă, frauda şi înşelăciunea au constat în faptul că, cei doi inculpaţi le-au promis martorelor angajarea cu contract de muncă, în calitate de dansatoare, salarii şi condiţii decente de trai, iar după ce le-au ademenit în acest mod, le-au ridicat actele de identitate, martorei S.O. ridicându-i şi paşaportul, acte pe care inculpata M. le-a păstrat la domiciliul său - unde martorele nu aveau acces - ca mijloc de constrângere, inducându-le, totodată, teama că dacă vor fi prinse pe stradă fără acte de identitate, vor fi ridicate de organele de poliţie.

În perioada mai sus arătată, martorele au fost cazate de cei doi inculpaţi într-un imobil situat în apropierea clubului de noapte T., fiindu-le înlesnite de cei doi inculpaţi întreţinerea de relaţii sexuale cu clienţii barului.

Banii proveniţi din aceste practici reveneau inculpatei M.E., care le dădea martorelor sume infime, necesare doar achiziţionării de obiecte intime.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii M.E. şi P.P.

Parchetul a criticat hotărârea ca nelegală şi netemeinică, sub aspectul încadrării juridice a faptelor, neaplicării pedepselor complementare şi individualizării greşite a pedepselor stabilite inculpaţilor.

Inculpaţii apelanţi, în principal, au solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, respectiv pentru „a se face o anchetă reală" de către procuror, singurul competent să efectueze urmărirea penală, conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 678/2001.

În subsidiar, au solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei soluţii de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât ancheta „făcută de procuror nu a fost reală, iar fapta nu a fost dovedită" (filele 65-68, 130, 147-148 din dosarul Curţii de Apel Oradea).

Prin Decizia penală nr. 63/ A din 6 august 2009, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori:

I. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi de inculpata M.E. împotriva sentinţei penale nr. 61 din 7 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Bihor.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi, în rejudecare:

1. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatei M.E. în pedepsele componente de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani închisoare şi a fost înlăturat sporul de 6 luni închisoare;

2. În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor M.E. şi P.P. (pct. 2 din rechizitoriu), din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Potrivit prevederilor art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatei M.E. (pct. 1 din rechizitoriu), din infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

3. În baza dispoziţiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatei M.E. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza prevederilor art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatei M.E. la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei M.E. în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

4. În baza dispoziţiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului P.P., la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

II. În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.P. împotriva aceleiaşi sentinţei.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul P.P. la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în apel.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Oradea, în şedinţa publică din 19 mai 2009, a pus în discuţie, din oficiu, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, din infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru ambii inculpaţi şi din infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) doar pentru inculpata M.E.

Cu ocazia dezbaterii pe fond a cauzei, în apel, atât apărarea cât şi reprezentantul parchetului nu s-au opus schimbării încadrării juridice pusă în discuţia părţilor (fila 147 verso dosar apel).

Astfel, Curtea de Apel Oradea a apreciat că, în mod greşit, Tribunalul Bihor a reţinut că fapta inculpatei M.E., descrisă la pct. 1 din rechizitoriu, se încadrează în dispoziţiile art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Infracţiunea de proxenetism, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 143/2002, respectiv prin Legea nr. 169/2002, cuprinde trei alineate în care se incriminează:

- în alin. (1) al art. 329 C. pen., îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană;

- în alin. (2), activitatea de recrutare a unor persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie;

- în alin. (3) se incriminează faptele din alineatele precedente, săvârşite asupra unui minor sau care prezintă un alt caracter grav.

În cauză, faptele au fost comise în intervalul, primăvara anului 2000 - primăvara anului 2001, deci înainte de modificarea textului legal incriminator, când art. 329 C. pen. avea doar două alineate, în care se prevedea că îndemnul sau constrângerea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma prostituţiei ori recrutarea unor persoane minore pentru prostituţie se pedepseşte.

Având în vedere data săvârşirii infracţiunii, numărul actelor de executare şi limitele de pedeapsă pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., instanţa de apel, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de parchet şi de inculpata M.E. şi a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatei M.E.

Referitor la infracţiunea de trafic de persoane săvârşită de inculpaţii M.E. şi P.P., instanţa de apel a apreciat că, în mod eronat, prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât, pe de o parte, fapta a fost săvârşită de cei doi inculpaţi împreună, situaţie în care se impunea reţinerea formei agravate a infracţiunii, respectiv cea prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, iar, pe de altă parte, inculpaţii au comis, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul infracţiunii mai sus menţionate, ceea ce impunea aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Totodată, s-a reţinut că, de la data săvârşirii infracţiunii de către inculpaţi şi până la data pronunţării hotărârii, textul legal s-a modificat prin OUG nr. 79 din 14 iulie 2005, aprobată prin Legea nr. 287 din 11 octombrie 2005, ceea ce impunea reţinerea în încadrarea juridică dată infracţiunii şi a prevederilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

Totodată, instanţa de apel a constatat nelegalitatea hotărârii primei instanţe, nu numai sub aspectul încadrării juridice dată faptelor, ci şi sub aspectul neaplicării pedepselor complementare, conform prevederilor art. 65 alin. (1) şi (2) C. pen., pentru ambii inculpaţi, dând eficienţă acestor dispoziţii legale.

De asemenea, în raport de noile încadrări juridice date faptelor, de modul şi mijloacele de săvârşire a infracţiunilor, dar şi de datele care caracterizează persoana inculpaţilor, instanţa de apel a procedat la o nouă individualizare a pedepselor reflectată în noile cuantumuri stabilite.

Critica formulată de inculpaţi în sensul că s-ar impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale a fost apreciată de instanţa de apel ca neîntemeiată.

Astfel, s-a reţinut că, în cauză, urmărirea penală a fost începută la data de 11 august 2004 faţă de inculpata M.E., pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., iar pentru inculpatul P.P. la data de 12 august 2004 (filele 12-13 dosar urmărire penală). La 12 august 2004 procurorul a adus la cunoştinţa inculpaţilor că, prin ordonanţa din aceeaşi dată (filele 308-309 dosar urmărire penală) s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu referire la art. 2 lit. a) şi b), pct. 9 din Legea nr. 39/2003 (filele 292, 304 din dosarul de urmărire penală) şi a procedat la audierea acestora (filele 293, 305). În 12 august 2004 procurorul, prin rezoluţie, a dispus conform prevederilor art. 238 C. proc. pen., extinderea cercetării penale faţă de inculpata M.E. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. (filele 10-11). Prin urmare, urmărirea penală s-a efectuat pentru o infracţiunea de competenţa judecătoriei în primă instanţă, procurorul sesizând Judecătoria Oradea cu rechizitoriul din 6 septembrie 2004 (Dosar nr. 74/P/2004 al D.I.I.C.O.T.).

Totodată, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, Judecătoria Oradea, prin sentinţa penală nr. 596/2006 (fila 143 şi următoarele Dosar nr. 7315/2004) a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea de proxenetism, în infracţiunea de trafic de persoane (pct. 2 din rechizitoriu), iar în baza prevederilor art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. S-a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii nu sunt incidente prevederile art. 332 alin. (1) C. proc. pen., întrucât cercetarea penală s-a efectuat de un organ competent - D.I.I.C.O.T. Oradea - doar încadrarea juridică a faptelor nu a fost corect stabilită de procuror.

Împrejurarea că, în cauză, unele acte de urmărire penală au fost efectuate de organele de cercetare ale poliţiei judiciare nu duc la concluzia că urmărirea penală nu s-a efectuat de către procuror, acesta putând da dispoziţii organului de cercetare penală să efectueze unele acte, conform art. 219 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii M.E. şi P.P. care, prin apărătorul ales, au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17¹ şi pct. 14 C. proc. pen.

În principal, inculpaţii au solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, cu motivarea că aceasta a procedat greşit atunci când, soluţionând cauza în apel, în al doilea ciclu procesual, nu a procedat la audierea martorilor propuşi în apărarea lor. Au mai susţinut că soluţia de condamnare s-a întemeiat doar pe probele administrate în faza de urmărire penală, ei neavând posibilitatea administrării de probe în apărare.

În subsidiar, ambii inculpaţi au solicitat recunoaşterea de circumstanţe atenuante personale, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele sancţionatorii şi stabilirea ca modalitate de executare a pedepselor, suspendarea sub supraveghere.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpaţilor, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

De asemenea, instanţa de apel a dat faptelor comise de aceştia încadrarea juridică corespunzătoare, efectuând o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Solicitarea recurenţilor inculpaţi de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, întrucât soluţia de condamnare s-a întemeiat doar pe probele administrate în faza de urmărire penală, ei neavând posibilitatea administrării de probe în apărare, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Analiza dispoziţiei legale mai sus menţionate evidenţiază următoarele aspecte deosebit de importante în cauză, şi anume:

- faptul că probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti;

- faptul că probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătoreşti;

- faptul că scopul probelor, astfel cum este evidenţiat de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., este identic pentru ambele faze ale procesului penal – respectiv aflarea adevărului.

În concluzie, susţinerea apărării, în sensul că probele administrate în faza de urmărire penală servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a unor persoane, este cu totul greşită, analiza niciunei dispoziţii legale neputând duce la o atare concluzie.

Faptul că instanţa este obligată să verifice legalitatea probelor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora, pentru reţinerea vinovăţiei inculpatului, numai în cadrul cercetării judecătoreşti, nu duce automat la concluzia eliminării probelor administrate în faza de urmărire penală.

De altfel, în şedinţa publică din 23 septembrie 2008 (filele 75-76 dosarul Curţii de Apel Oradea), potrivit prevederilor art. 378 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus administrarea unor probe noi, la solicitarea apărării. Ulterior, inculpaţii au solicitat înlocuirea martorilor propuşi în apărare, cerere admisă de către instanţă (filele 80-82). Cu toate demersurile efectuate de către Curtea de Apel Oradea, martorii propuşi în apărarea inculpaţilor nu au putut fi prezentaţi în faţa instanţei de control judiciar (fila 129 dosar apel).

În ceea ce-i priveşte pe martorii care nu au putut fi audiaţi, instanţa de judecată a procedat conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., dând citire depoziţiilor date de aceştia în cursul urmăririi penale.

Prin urmare, nu se poate vorbi de o limitare adusă drepturilor procesuale ale inculpaţilor.

Din ansamblul actelor şi lucrărilor aflate la dosar rezultă că, inculpata M.E., în intervalul primăvara anului 2000 - primăvara anului 2001, le-a îndemnat pe minorele T.A. (declaraţia de la filele 30 şi următoarele din dosarul de urmărire penală) şi M.E.A. (declaraţia de la filele 17 şi următoarele din dosarul de urmărire penală, fila 112 din dosarul Judecătoriei Oradea), în vârstă de 15, respectiv 16 ani, prin constrângere, să practice prostituţia, înlesnind, totodată, practicarea prostituţiei de către acestea, în scopul obţinerii de foloase.

În perioada noiembrie 2003 - august 2004, inculpata M.E., împreună cu concubinul său P.P., au recrutat, prin fraudă şi înşelăciune, pe martorele C.M. (filele 66 - 71), M.E. (filele 52 - 57), S.G. (filele 58 - 61) şi S.O. (filele 74 - 80; 86; 98) din Tiraspol, pe care le-au constrâns să practice prostituţia, obţinând foloase materiale din activitatea desfăşurată de acestea.

Cu toate că inculpaţii, în mod constant, pe tot parcursul procesului penal, au avut o atitudine de negare a faptelor (a se vedea declaraţiile inculpatei M.E. - filele 284 - 286; 287 - 289; 317 - 320 din dosarul de urmărire penală; fila 28 din dosarul instanţei de fond; filele 60 - 62 din dosarul instanţei de apel; declaraţiile inculpatului P.P. - filele 297 - 299; 323 - 324 din dosarul de urmărire penală; fila 27 din dosarul instanţei de fond; filele 63 - 64 din dosarul instanţei de control judiciar), probele administrate au demonstrat, fără putere de tăgadă, activitatea infracţională a acestora. Astfel, martora M.M. (filele 102 - 105 din dosarul de urmărire penală), barmană la acea vreme în barul aparţinând inculpatei - clubul de noapte T. din Beiuş - a arătat că în perioada 2003 - 2004, un număr de 3-4 fete stăteau într-un apartament închiriat de inculpaţi, aceştia achitând şi cheltuielile legate de întreţinerea locuinţei respective. Martora a relevat, în faza de urmărire penală, că inculpatul P.P. se ocupa de racolarea unor fete: „O. a fost adusă de o cunoştinţă de-a domnului P., iar o fată M. din Suceava a fost adusă de P." (fila 102 verso). Tot martora a declarat că, fetele întreţineau, într-un separeu din incinta clubului, „relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi contra unor sume de bani între 2.000.000 - 3.000.000 lei, bani pe care-i lua inculpata M.E., iar în lipsa acesteia barmanul (filele 103; 104 verso - 105). Totodată, martora a arătat că cei doi inculpaţi erau la club împreună tot timpul.

Martora M.N. (fostă M.), atât în faza de urmărire penală (filele 90; 95 - 96), cât şi în faza de cercetare judecătorească (fila 83) a relevat că a fost angajată ca barman la clubul T. şi a văzut că fetele întreţineau în local relaţii intime cu diferiţi „clienţi", banii fiind încasaţi de către inculpata M.E., iar în lipsa ei de către barman. Totodată, martora a precizat că atunci când lua ea banii, sumele variau între 2.000.000 - 3.000.000 lei. Martora a mai arătat că inculpaţii erau mereu împreună în incinta barului, că inculpata M.E. lua actele de identitate a fetelor şi că inculpatul P.P. a adus-o la bar pe C.M., pe care intenţiona ulterior să o ducă în Spania „la muncă" (fila 96). De asemenea, martora a mai relevat că „în situaţia în care (o fată) era luată pentru toată noaptea, se plătea în jur de zece milioane lei" (fila 96). Martora S.O. (filele 74 - 80; 86 din dosarul de urmărire penală) a susţinut, cu ocazia audierii la procuror că, inculpaţii i-au luat actele şi i-au cerut să întreţină raporturi sexuale cu „clienţii barului", banii obţinuţi - 20.000.000 lei - luându-i barmana M.N. Martora le-a contactat telefonic pe M.E. şi S.G. din Bârlad pentru a veni la club, acestea acceptând propunerea, iar cheltuielile cu deplasarea lor la Beiuş au fost suportate de inculpata M.E., care le-a trimis bani on-line. Martora a mai precizat că a întreţinut raporturi intime cu 10 bărbaţi.

Depoziţiile date de aceste martore, în faza de urmărire penală, se coroborează cu susţinerile celorlalte martore, precum şi cu declaraţia martorului Ţ.M.I. (filele 334 - 335 din dosarul de urmărire penală). Martora P.E. (filele 109 - 110; 150) a relevat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, că a fost obligată de inculpaţi să întreţină raporturi intime cu „clienţii barului", contra sumei de 2 milioane lei sau 2,5 milioane lei, iar inculpata M.E. i-a reţinut buletinul de identitate, act găsit acasă la aceasta, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată de organele de poliţie (filele 125 - 128; 130). Totodată, martora a mai arătat că banii îi dădea inculpatei M.E., ea primind 700.000 lei din suma obţinută în urma activităţii prestate. Martora M.E. (filele 52 - 57 vol.II dosar urmărire penală; fila 111 dosar urmărire penală) a susţinut că S.O. a contactat-o telefonic, spunându-i că lucrează la barul inculpaţilor şi i-a propus să vină în Beiuş pentru a lucra atât ea, cât şi S.G. ca „dame de consumaţie". Cele două au sosit în staţia C.F.R. Oradea, unde au fost aşteptate de inculpaţi, care le-au explicat „ce trebuie să facă cu clienţii barului". Banii obţinuţi erau încasaţi de „N. barmana", iar uneori de inculpata M.E. Totodată, martora a mai arătat că sumele de bani obţinute de inculpata M.E., urmare prestaţiei fetelor, erau de obicei de 2.000.000 lei/client, însă uneori se câştiga şi 5.000.000 lei, din care martora primea doar 1.000.000 lei. Martora a mai susţinut că inculpata M.E. le lua tuturor fetelor actele, iar uneori erau bătute de inculpaţi. Aceleaşi susţineri sunt inserate şi în declaraţiile martorelor C.M. (filele 66-71) şi S.G. (filele 58-59; 60-62 din dosarul de urmărire penală). Totodată, minorele M.E.A. şi T.A. (filele 23-24, 30, 31-40, 43-45, 46-48, 50-51) au arătat că inculpata M.E. le-a adus la bar, le-a luat actele de identitate şi le-a obligat să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi clienţi, pentru sumele de câte 30-50 dolari, ele neprimind niciun ban.

Solicitarea inculpaţilor de înlăturare, ca valoare probatorie, a probelor administrate în faza de urmărire penală - în speţă a declaraţiilor unor martore (M.M. şi S.O. ) - pe considerentul că, în faza de cercetare judecătorească, acestea nu şi le-au mai menţinut, invocând aşa-zise abuzuri ale organelor de cercetare penală sau pentru că ele sunt contradictorii, diferind de cele relatate în faza cercetării judecătoreşti, este cu totul neîntemeiată.

În realizarea dezideratului prevăzut de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen. - aflarea adevărului, prin lămurirea cauzei sub toate aspectele - instanţa de apel a analizat şi raţiunile pentru care unii martori nu şi-au mai menţinut declaraţiile date la puţin timp de la comiterea faptelor, verificând, totodată, în ce măsură argumentele oferite de aceştia sunt sau nu credibile.

Astfel, din notele de redare a interceptărilor telefonice (filele 149 şi următoarele din dosarul de urmărire penală), rezultă că inculpatul P.P. se ocupa de racolarea fetelor, cerând mai multor persoane „să-i procure fete" (a se vedea filele 160; 161-162; 165; 190; 196; 201; 205; 206; 215). Uneori, de activitatea de recrutare se ocupa şi inculpata M.E. (a se vedea fila 184, filele 239-240, respectiv discuţia dintre cei doi inculpaţi referitoare la o fată adusă din Sântandrei de către inculpata M.E.).

Împrejurarea că inculpata M.E. le ridica fetelor aduse la club, actele de identitate, este dovedită cu depoziţiile martorelor mai sus menţionate, inclusiv cu dovada de ridicare de la barul T. a unor cărţi de identitate şi certificate de naştere (fila 130).

Din toate aspectele evidenţiate mai sus rezultă că, împrejurarea că în cursul cercetării judecătoreşti, cu motivarea generică că ar fi fost supuşi unor violenţe psihice ori unor intimidări din partea organelor de poliţie, nedovedite de altfel, parte din martorii audiaţi au revenit asupra depoziţiilor iniţiale, nu poate conduce la constatarea nevinovăţiei inculpaţilor.

Prin asemenea retractări, fără o justificare credibilă, plauzibilă, se divizează artificial procesul penal şi se încearcă minimalizarea necesităţii şi importanţei urmăririi penale, practica dovedind de cele mai multe ori că declaraţiile care sunt cele mai apropiate de adevăr sunt cele date în momentele iniţiale ale urmăririi penale.

Având în vedere cele menţionate mai sus, Înalta Curte constată că, în cauză, ambele instanţe - de fond şi apel - şi-au motivat hotărârile pronunţate, reţinând o situaţie de fapt corectă, fundamentată pe toate probele administrate, care au fost evaluate corespunzător.

Solicitarea recurenţilor inculpaţi de a li se recunoaşte circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepselor sub limita minimă prevăzută de textele incriminatorii şi stabilirea ca modalitate de executare a pedepselor, suspendarea sub supraveghere, este de asemenea nefondată.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.

La individualizarea pedepselor ce au fost stabilite inculpaţilor, ambele instanţe - de fond şi apel - au reţinut şi au dat eficienţă, atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptelor, cât şi aspectelor de circumstanţiere personală invocate de inculpaţi.

Astfel, s-au avut în vedere gravitatea faptelor săvârşite de inculpaţi, reflectată de modul în care aceştia au conceput şi realizat activitatea infracţională, dar şi datele care caracterizează persoana acestora (inculpatul P.P. săvârşind faptele în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie), conduita nesinceră adoptată de inculpaţi pe parcursul cercetărilor, precum şi încercările repetate de denaturare a adevărului.

În contextul în care au fost săvârşite faptele şi având în vedere caracterul de fenomen dobândit de acest tip de infracţiuni în ultima perioadă de timp, Înalta Curte constată că nu există temeiuri pentru a opera o redozare a pedepselor aplicate inculpaţilor.

Aceste infracţiuni de o amploare deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea publică, libertatea persoanei, reprezentând totodată una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate.

În atare condiţii, a reduce pedeapsa pentru autorii unor asemenea infracţiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lor şi a altora la săvârşirea unor fapte penale similare şi la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei.

Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385¹⁵alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.E. şi P.P. împotriva Deciziei penale nr. 63/ A din 6 august 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 375 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.E. şi P.P. împotriva Deciziei penale nr. 63/ A din 6 august 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 375 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 3834/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 3892/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi... →

ICCJ. Decizia nr. 3886/2009. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3886/2009. Penal