ICCJ. Decizia nr. 3835/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3835/2009

Dosar nr. 3795/110/2007

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 210/D din 18 mai 2009 a Tribunalului Bacău, au fost condamnaţi inculpaţii: P.V. la 1.000 RON amendă penală pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. şi M.I. la 3 pedepse de câte 2 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Totodată, prin aceeaşi sentinţă inculpatul M.I. a fost achitat pentru infracţiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 C. proc. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul M.I. a sumei de 600 RON dobândită prin săvârşirea infracţiunii.

În esenţă, s-au reţinut următoarele:

În cursul lunii iulie 2006 inculpatul M.I., le-a propus numiţilor N.C., N.S. şi G.I., să îi ajute să încheie contracte de muncă în Republica Cehia, le-a oferit posibilitatea celor 3 sus-menţionaţi să-i sprijine pentru a obţine paşapoarte în regim de urgenţă şi, respectiv, o carte de identitate pentru N.C., motivând că este în relaţii apropiate cu inculpata P.V., angajată a Serviciului Public Comunitar pentru eliberarea paşapoartelor simple Bacău.

Pentru a-şi trafica influenţa pe lângă inculpata P.V., inculpatul M.I. a pretins şi primit de la cei 3 denunţători suma de 650 RON respectiv, câte 200 RON de la N.S. şi G.I. şi 250 RON de la N.C.

După obţinerea paşapoartelor şi a cărţii de identitate, procesate în conformitate cu atribuţiile de serviciu, inculpata P.V. a primit prin inculpatul M.I. de la denunţătorul N.C., carnea rezultată dintr-un porc sacrificat.

Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 103 din 29 septembrie 2009, admiţând apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului M.I. cu fixarea unui termen de încercare de 4 ani şi a înlăturat aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. (1) referitor la acelaşi inculpat.

Apelul Parchetului şi al inculpatei P.V. au fost respinse ca nefondate.

Prin recursurile declarate, inculpaţii M.I. şi P.V. au solicitat achitarea, primul susţinând că nu a primit nicio sumă de bani de la denunţători, iar cea de a doua că a fost în eroare cu privire la acel pachet ce conţine carne de porc, în sensul că a avut convingerea că i-a fost trimis de socrul său, aşa cum a procedat şi altă dată.

Recursurile nu sunt fondate.

Faptele şi vinovăţia inculpaţilor rezultă din declaraţiile celor 3 denunţători şi din interceptările telefonice şi ambientale care se coroborează cu declaraţiile martorilor T.V., C.V., C.M.L., D.C., C.F., V.N., B.L. şi B.V.

Instanţele au înlăturat justificat apărarea inculpatei P.V., constând în aceea că s-ar fi aflat în eroare cu privire la carnea de porc primită, crezând că i-a fost trimisă de socrul său. În acest sens, instanţele au reţinut corect că ea şi-a dat seama de faptul că pachetul cu carne este de la denunţători, edificatoare fiind în acest sens convorbirea telefonică avută de ea anterior cu inculpatul M.I., al cărei conţinut se coroborează cu declaraţiile denunţătorului N.C.

Nefiind nici alte temeiuri care să impună casarea hotărârilor criticate, urmează ca recursurile celor 2 inculpaţi să fie respinse ca nefondate, cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi M.I. şi P.V. împotriva Deciziei penale nr. 103 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3835/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs