ICCJ. Decizia nr. 3853/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3853/2009
Dosar nr. 352/111/2006
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Analizând lucrările dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 313/P din 2.112007, Tribunalul Bihor, secţia penală a dispus în baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul O.N.I., fiul lui N. şi A., născut în Oradea, jud. Bihor, domiciliat în municipiul Oradea, str. S., jud. Bihor,CNP (...), la o pedeapsă de:
- 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen. lit. a) teza II lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 alin. (4) C. pen. suspendă executarea pedepselor accesorii pe aceeaşi durată.
Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 65 alin. (2) rap. la alin. (1) şi (3) C. pen., interzice drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II lit. b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani conform art. 66 C. pen.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv de la 28 noiembrie 2005 la 1 august 2006.
În baza art. 254 alin. (3) C. pen. dispune confiscarea sumei de 700 euro.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în urma denunţului numitului L.R. s-au efectuat cercetări în cauză şi drept urmare prin procesele-verbale încheiate la 28 noiembrie 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de L.A. şi O.N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) constând în aceea că în data de 27 din 28 noiembrie 2005 fiind de serviciu în gara Episcopia Bihor a pretins şi primit de la numitul L.R. suma de 1.000 euro, respectiv 700 euro pentru a permite ieşirea din ţară cu paşaport fals a numiţilor M.A. şi C.A.
Iniţial inculpatul O.N.I. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii însă ulterior a dat o declaraţie scrisă în care a recunoscut cele reţinute în sarcina sa.
Astfel, inculpatul O.N.I. a declarat că în seara zilei de 27 noiembrie 2005 în jurul orelor 23:30 - 24:00 s-a întâlnit cu numitul L.R. de la care a primit suma de 700 euro în schimbul căreia urma să aplice ştampila în paşaportul românesc.
La terminarea serviciului în data de 28 noiembrie 2005 auzind de la L.A. că L.R. a fost prins de organele de poliţie, a dus banii la domiciliul surorii sale de pe str. D. şi i-a pus pe raftul de sus în dulapul din camera mare.
Arată de asemenea inculpatul că la începutul lunii noiembrie 2005, L.R. i-a dat suma de 700 euro pentru a aplica ştampila de ieşire în paşaportul unei femei fără a o implementa în baza de date ceea ce a şi făcut după care a schimbat o bancnotă de 50 euro fiind ruptă la un colţ iar restul de bani au rămas în dulapul surorii sale.
În legătură cu un cuplu format dintr-o femeie şi un bărbat, inculpatul arată că L.R. i-a spus că va primi 700 euro de la o femeie dacă o va ajuta să părăsească ţara prin aplicarea ştampilei în paşaport. Cu ocazia controlului efectuat în trenul Rapid 364-1, inculpatul a aplicat o ştampilă în paşapoartele celor două persoane după care bărbatul i-a dat 700 euro iar inculpatul a implementat în baza de date doar datele bărbatului.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţă de fond a fost dovedită în declaraţiile numitului L.R., declaraţiile martorilor, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, raport de constatare tehnico-ştiinţifică traseologică, proces-verbal de citire a memoriei telefonului, proces-verbal de confruntare, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul O.N.I. solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pe motiv că fapta nu există iar în subsidiar achitarea în baza art. 10 lit. d) C. pen. pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Prin Decizia penală nr. 42/A din 22 aprilie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul O.N.I., împotriva Sentinţei penale nr. 313/P/2007 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care o desfiinţează în totalitate în sensul că:
Înlătură aplicarea dispoziţiilor de condamnare a inculpatului O.N.I. în baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. c) C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare, a dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen., precum şi a pedepselor accesorii în baza art. 71 alin. (4) C. pen., a dispoziţiilor art. 359 C. proc. pen. şi 83 C. pen., 65 alin. (2) raportat la alin. (1) şi (3) C. pen., 64 alin. (1) lit. a) teza II şi b) C. pen., art. 36 alin. (3) C. pen., art. 254 alin. (3) C. pen. şi art. 191 C. proc. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) cu art. 10 lit. c) C. proc. pen. achită pe inculpatul O.N.I., fiul lui N.I. şi A., născut în Oradea, judeţul Bihor, domiciliat în Oradea, str. S., judeţul Bihor, CNP (...) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. c) C. pen.
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv de la 28 noiembrie 2005 la 1 august 2006.
Dispune restituirea către inculpat a sumei de 2100 euro ridicaţi de organele de urmărire penală.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că declaraţiile învinuiţilor audiaţi în prezenta cauză dincolo de caracterul lor contradictoriu, nu pot constitui probe temeinice privind stabilirea vinovăţiei inculpatului O.N., întrucât având calitatea de învinuiţi, aveau interese în cauză iar declaraţiile lor sunt subiective.
Reţine instanţa de apel că M.A. şi L.I. sunt cunoscuţi cu antecedente penale astfel cum reiese din cazierul lor judiciar cu atât mai mult declaraţia acestora dată în faţa organelor de urmărire penală putând fi apreciată ca subiectivă.
Reţine instanţa de apel că din probatoriul administrat în cauză nu reiese cu certitudine că fapta de luare de mită a fost săvârşită de inculpatul O.N. fiind cert doar faptul că L.R. a avut legături cu unul din poliţiştii de frontieră căruia i-a remis anumite sume de bani însă deşi foloseşte numele lui O., ca fiind respectiva persoana, totuşi inculpatul nu poate fi condamnat doar pe baza declaraţiei acestuia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie motivând că s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare.
Declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală, confruntarea intimatului L.R. cu inculpatul O.N.I., declaraţiile intimatului C.A. sunt probe care dovedesc vinovăţia inculpatului motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
În susţinerea recursului Parchetul invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Critica adusă este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul Parchetului este fondat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează:
Soluţia de achitare a inculpatului O.N.I. dispusă de către instanţă de prim control judiciar este nelegală şi netemeinică probele administrate în cauză dovedind indubitabil că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii ce i se reţine în sarcină.
În faza de urmărire penală, inculpatul O.N.I. a dat o declaraţie olografă aflată la dosar urm. pen. la data de 4 decembrie 2005, în care descrie în amănunţime, modalitatea în care a intrat în legătură cu martorul L.R., întâlnirile avute cu acesta precum şi faptul că i-a remis sume de bani în sensul pentru a reuşi, îndeplini sau a îndeplini defectuos sarcinile de serviciu.
Aceeaşi declaraţie a fost menţinută de inculpat şi cu ocazia audierii sale la data de 9 decembrie 2005, în prezenţa apărătorului ales, ocazie cu care acesta a menţionat că declaraţia olografă a fost dată de bună voie.
Cu această ocazie, în prezenţa apărătorului ales B.A., inculpatul a recunoscut că la începutul lunii noiembrie 2005, în urma unui telefon de la L.R., s-a întâlnit cu acesta într-o parcare de lângă Cofetăria P. unde i-a spus că are o femeie şi îl roagă să o ajute să iasă din ţară deoarece are probleme cu paşaportul.
Arată inculpatul că L.R. a coborât din maşină şi s-a întors la scurt timp dându-i suma de 700 euro. În aceeaşi zi fiind de serviciu, cu trenul de la ora 10, femeia respectivă a ieşit din ţară, el făcându-i controlul documentelor fără a o implementa în baza de date.
Arată inculpatul că în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 2005, după ce a aflat de la L.A. că L.R. a fost oprit de poliţie la gară, a trecut pe la locuinţa sa din str. S. şi de frică a luat aproximativ 3.000 euro în care erau incluşi şi banii pe care îi primise de la L.R. cu cele două ocazii şi i-a dus la locuinţa surorii sale, de pe str. D. luându-şi în acelaşi timp angajamentul că îi va preda procurorului.
La finalul declaraţiei inculpatul face următoarea precizare: „aş dori să mai menţionez că mai am o faptă, aşa cum am arătat şi în declaraţia olografă, de bună voie, care constă în primirea sumei de 700 euro şi aceşti bani îi depun tot azi la parchet pe care i-am primit în tren. Prezenta declaraţie corespunde adevărului şi am dat-o asistat fiind în permanenţă de apărătorul meu ales, avocat B.A.”.
Situaţia prezentată de inculpat corespunde declaraţiilor date de către martorul denunţător L.R.
Cu ocazia confruntării dintre cei doi, martorul denunţător şi-a menţinut poziţia în timp ce inculpatul O.N.I. nu a mai recunoscut că ar fi primit banii de la denunţător.
Faptul că inculpatul O.N.I. s-a întâlnit cu denunţătorul L.R. este confirmat şi de numiţii L.I. şi M.A. care au arătat că cei doi s-au întâlnit, dând chiar şi semnalmentele poliţistului.
Faptul că cei doi martori sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi ca atare declaraţiile acestora sunt subiective aşa cum reţine instanţa de apel, nu poate fi pus sub semnul întrebării şi nici nu prezintă vreo relevanţă în procesul de aflare a adevărului cât timp chiar inculpatul recunoaşte că s-a întâlnit cu L.R. de la care a primit suma de 700 euro.
Este total nejustificată şi neprobată în acelaşi timp motivaţia instanţei de apel care stă la baza soluţiei de achitare a inculpatului, pe motiv că fapta nu a fost comisă de aceasta, cât timp chiar inculpatul descrie modul în care a comis actele materiale ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni acesta dând dovadă de o sinceritate deosebită pe parcursul urmăririi penale.
Faptul că ulterior inculpatul a revenit asupra poziţiei iniţiale negând comiterea faptei nu îndrituia instanţa de apel să dispună achitarea inculpatului fără a corobora această declaraţie cu celelalte probe administrate în cauză.
De altfel motivarea inculpatului în sensul că declaraţia din 4 decembrie 2005 dată în faţa procurorului prin care recunoaşte fapta, ca urmare a faptului că i s-a promis de către procurorul care l-a audiat că dacă va recunoaşte i se va aplica doar o sancţiune administrativă, este puerilă şi total nejustificată cât timp inculpatul prin prisma funcţiei pe care o deţinea - ofiţer în cadrul Inspectoratului de Poliţie Bihor - putea să realizeze consecinţa declaraţiilor sale. De altfel, fiind audiat în faţa Înaltei Curţi inculpatul a prezentat o altă variantă justificativă a schimbării declaraţiei iniţiale în sensul că a fost ameninţat de procuror că dacă nu recunoaşte fapta nu va fi liberat pe cauţiune.
Ori, sinceritatea de care a dat dovadă inculpatul nu poate fi pusă pe seama promisiunilor făcute de organul de urmărire penală, ci fiind pus în faţa faptului împlinit, ca urmare a denunţului martorului L.R., acesta nu a mai putut nega evidenţa.
Susţinerea instanţei de apel în sensul că declaraţia de la dosarul de urmărire penală nu poate fi luată în considerare întrucât este luată în lipsa apărătorului, nu este reală cât timp la dosarul de urmărire penală inculpatul arată că îşi menţine declaraţia olografă pe care a dat-o de bună voie, recunoaşte fapta fiind inserată şi menţiunea că a fost asistat în permanenţă de apărătorul ales.
Nu în ultimul rând Înalta Curte reţine că prin procesul-verbal întocmit la data de 21 decembrie 2005 cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a declarat că recunoaşte infracţiunile reţinute în sarcina sa, regretă sincer săvârşirea faptelor şi solicită să se aibă în vedere atitudinea pe care a avut-o în cursul cercetării penale cât şi restituirea banilor şi autodenunţul pe care l-a formulat.
Revenirea ulterioară a inculpatului asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală trebuia să ridice anumite semne de întrebare pentru instanţa de apel, care nu a făcut altceva decât să acorde o forţă probantă covârşitoare declaraţiilor inculpatului din faza de cercetare judecătorească şi fără a administra alte probe, a ajuns la concluzia greşită că inculpatul nu este autorul faptei de luare de mită în forma continuată.
Este cert că inculpatul şi-a schimbat declaraţiile cu scopul de a fi exonerat de răspunderea penală însă Înalta Curte reţine că probele administrate în cele două faze ale procesului penal dovedesc indubitabil că inculpatul se face vinovat de rămânerea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) aşa cum de altfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. să admită recursul Parchetului, va casa decizia penală atacată şi va menţine Sentinţa penală nr. 313 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Bihor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva Deciziei penale nr. 42/A din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul O.N.I.
Casează în totalitate decizia penală atacată şi menţine Sentinţa penală nr. 313 din 2 noiembrie 2007 a Tribunalului Bihor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1882/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3854/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
