ICCJ. Decizia nr. 3876/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3876/2009
Dosar nr. 3848/2/2009
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 192 din data de 7 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:
A respins ca nefondată plângerea formulată de petentul P.I. împotriva rezoluţiei din data de 17 martie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1136/P/2009.
A menţinut ca legală şi temeinică rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata sumei de 20 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. la plata sumei de câte 2.000 RON către fiecare dintre intimaţii O.I. şi C.C., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Analizând plângerea adresată instanţei de către petent prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, dar şi a dispoziţiilor legale în materie (respectiv art. 2781 C. proc. pen.), instanţa constată că aceasta este neîntemeiată.
Situaţia de fapt reclamată de petent constă, în esenţă, în aceea că intimaţii O.I. şi C.C., cu complicitatea notarului public L.L. (intimat în cauză), prin falsificarea unor acte şi ulterior, prin folosirea acestora, au obţinut în proprietate un imobil, prejudiciindu-se în acest fel statul, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti (apreciat de petent ca fiind adevăratul proprietar), cu peste 2 milioane de euro. Procurorul de caz a apreciat, în mod corect, că această situaţie de fapt s-ar putea circumscrie infracţiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) (cu reţinerea dispoziţiilor art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) în cazul intimaţilor C.C. şi O.L.), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi abuz ori neglijenţă în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi respectiv de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) (în cazul notarului public L.L.).
Pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracţiuni nu depăşeşte închisoarea de 5 ani; ca atare, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., răspunderea penală pentru aceste infracţiuni se prescrie într-un termen de 5 ani. Or, în speţă, acest termen s-a împlinit (chiar anterior depunerii plângerii de către petent), de la data săvârşirii pretinselor infracţiuni (situate în timp cel mai târziu la data de 23 decembrie 2002, data emiterii certificatului suplimentar de moştenitor cu partaj) curgând mai mult de 5 ani, fără a interveni întreruperea cursului prescripţiei prev. de art. 123 C. pen. şi nici suspendarea prev. de art. 128 C. pen.
Cum intervenirea prescripţiei răspunderii penale este un impediment pentru începerea urmăririi penale, soluţia adoptată de procuror în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., de neîncepere a urmăririi penale, este legală şi temeinică. Pe cale de consecinţă, Curtea nu mai are posibilitatea unei analize „pe fond"; a susţinerilor petentului (deci a temeiniciei acestora), petentul putând însă să se adreseze instanţelor civile, cum, de altfel, reiese că a şi făcut (în acest sens fiind fotocopiile înscrisurilor depuse de petent la dosar).
Cât priveşte infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (2), (5) C. pen. pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii C.C. şi O.I., Curtea reţine, pe de o parte, că petentul nu a înţeles să se plângă şi cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni iar, pe de altă parte, că din situaţia de fapt, astfel cum a fost mai sus expusă, nu reies indicii în sensul prefigurării în cauză a acestei infracţiuni. Ca atare, şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de cei doi intimaţi cu privire la infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., dată de procuror în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., este legală şi temeinică.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, petentul P.I.
În şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2009, petiţionarul P.I. declară că îşi retrage recursul formulat împotriva Sentinţei penale nr. 192 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Urmează ca în baza art. 3854 C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen. să se ia act de retragerea recursului declarat de petiţionarul P.I.
Nu se vor acorda cheltuieli judiciare depuse de apărătorii intimaţilor, deoarece aceştia s-au prezentat după strigarea cauzei, au depus copii faxuri după onorariile de avocat, nu au solicitat aceste onorarii şi nici nu au depus note de concluzii scrise.
În baza art. 192 C. proc. pen. va obliga petiţionarul la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de petiţionarul P.I. împotriva Sentinţei penale nr. 192 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3875/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1945/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
