ICCJ. Decizia nr. 3913/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3913/2009
Dosar nr. 4059/2/2009
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 181 din 22 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondată, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenta S.F. împotriva ordonanţei nr. 1718/P/13 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinând soluţia din ordonanţa atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Prin plângere s-a arătat că la data de 5 septembrie 2007 persoana vătămată s-a prezentat în faţa notarului pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din C.C., sector 3, imobil identificat cu numărul cadastral x şi înscris în cartea funciară cu numărul y în favoarea vânzătorului P.V.G.M., potrivit încheierii de intabulare din 30 august 2007.
Persoana vătămată susţine că notarul public avea obligaţia legală de verificare a autenticităţii documentelor care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare înainte de perfectarea actului final, conform art. 6 din Legea nr. 35/1995, obligaţie de care acesta nu a ţinut seama.
Din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P.A. ";B. şi asociaţii"; sub nr. z din 5 septembrie 2007, rezultă că P.V.G.M. este proprietarul apartamentului conform contractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. a din 9 august 2007 încheiat cu SC T.A. SA (în calitate de administrator) şi Primăria municipiului Bucureşti în calitate de proprietar, contract însoţit de un proces-verbal de achitare integrală datat tot 9 august 2007, împrejurare din care reiese însă imposibilitatea încheierii legale a acestui contract de vânzare-cumpărare. S-a reţinut faptul că notarul public putea şi trebuia să observe lacunele contractului de vânzare-cumpărare, respectiv faptul că era însoţit de ";Anexa 2"; intitulată proces-verbal de achitare integrală, ceea ce în prezent nu se eliberează la perfectarea actelor de vânzare-cumpărare din fondul locativ al statului, că tipizatul anexă este emis în anul 1986 şi editat în anul 1989 cu un cost de 0,105 lei, precum şi alte nereguli nesesizate însă.
Culpa notarului rezidă şi din aceea că nu a solicitat dovada reală de achitare a preţului, respectiv chitanţa, ordinul de plată ori bonul fiscal care să ateste plata legală a apartamentului.
Urmarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al persoanei vătămate în cartea funciară, eliberându-se şi extras de carte funciară pentru informare, iar la data de 21 septembrie 2007 SC T.A. SA a sesizat faptul că apartamentul nu a fost niciodată vândut lui P.G. şi că este în litigiu, iar actul emis de către acesta este un fals.
Persoana vătămată susţine că a fost prejudiciată în calitate de cumpărător de bună-credinţă cu suma de 90.000 euro, respectiv preţul apartamentului achitat mandatarului B.F., împuternicit în acest sens de către P.G.
La data de 8 octombrie 2007 SC T.A. SA a formulat, la rândul său plângere penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 împotriva făptuitorului P.G.V.M., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 288 şi art. 291 C. pen., reclamând în esenţă aceleaşi ilegalităţi referitoare la contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din C.C., sector 3, contract despre care susţine că este fals întrucât nu a înstrăinat niciodată acel imobil.
De asemenea, în cursul lunii octombrie 2007 au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti plângerile formulate de notarul public B.V. şi de către S.F. împotriva lui P.G., sub aspectul comiterii aceloraşi fapte.
Prin rezoluţia nr. 11116 din 20 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti s-a dispus reunirea dosarelor formate în urma înregistrării celor trei plângeri penale, iar prin ordonanţa emisă la aceeaşi dată a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere calitatea de notar public a unuia dintre făptuitori.
Prin rezoluţia nr. 310 din 24 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus conexarea Dosarului nr. 310/P/2009 la Dosarul nr. 1789/P/2009, având în vedere identitatea de obiect, părţi şi cauză.
Prin ordonanţa nr. 1789 din 13 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de B.V., notar public, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a mai dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei faţă de S.F., P.V.G.M. şi B.F. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti, pentru a continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288, art. 291, art. 26 raportat la art. 291 şi art. 215 alin. (1) C. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că notarul public nu a acţionat cu intenţia de a prejudicia părţile, la dosarul notarial fiind depuse extrasul de carte funciară din 4 septembrie 2007 emis pe numele P.V.G.M. ca unic proprietar, încheierea din 22 august 2007 a O.C.P.I. sector 3 prin care s-a admis înscrierea în cartea funciară nr. y a imobilului situat în C.C., sector 3, certificatul fiscal din 9 septembrie 2007 a Consiliului Local sector 3 - D.I.T.L. cu înregistrarea pe rol a numitului P.V.G.M., adeverinţa din data de 5 septembrie 2007 emisă de Asociaţia de Proprietari, toate aceste acte fiind întocmite pe numele lui P.V.G.M.
Parchetul motivează că elementele indicate în cuprinsul plângerii penale ca fiind indicii pentru tragerea la răspundere penală a notarului public, respectiv ";Anexa 2"; intitulată ";proces-verbal de achitare integrală"; şi ataşată contractului de vânzare-cumpărare, precum şi anul emiterii tipizatului - 1989, nu pot fi primite atâta timp cât existau celelalte înscrisuri ce atestau incontestabil calitatea de proprietar unic a numitului P.V.G.M.
Prin rezoluţia nr. 521/II/2 din 16 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulate de petenta S.F. împotriva soluţiei emise la data de 16 martie 2009, în Dosarul nr. 1789/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Nemulţumită de soluţia procurorului ierarhic superior, petenta S.F. a formulat, la data de 4 mai 2009, plângere adresată Curţii de Apel Bucureşti în temeiul art. 2781 C. proc. pen., invocând nelegalitatea soluţiei procurorului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că nu a fost audiată spre a prezenta situaţia de fapt anterioară, concomitentă şi ulterioară încheierii tranzacţiei, soluţia procurorului având la bază doar declaraţiile date de P.V. şi soţia acestuia. Petenta a mai arătat că nu cunoştea detalii referitoare la starea civilă a vânzătorului, respectiv faptul că era căsătorit şi nici nu l-a cunoscut anterior încheierii tranzacţiei. De asemenea, a apreciat ca eronată concluzia procurorului referitoare la faptul că ar fi semnat în fals la rubrica ";proprietar"; pe contractul de vânzare-cumpărare nr. a din 9 august 2007, aceasta fiind doar o susţinere a numitei P.G., soţia lui P.V.G.M., persoană pe care nu a cunoscut-o personal şi care era despărţită în fapt de 4 ani de soţul ei. S-a invocat şi lipsa unei expertize de specialitate care să concluzioneze cărei persoane îi aparţine semnătura de pe contractul falsificat.
Cât priveşte fapta notarului public, petenta a susţinut că acesta nu a respectat obligaţiile ce-i reveneau conform art. 45 din Legea nr. 36/1995, deoarece în caz contrar ar fi observat cu uşurinţă că în loc de anexa ";proces-verbal de predare-primire"; sau chitanţa referitoare la achitarea sumei către SC T.A. SA, s-a prezentat acestuia un ";proces-verbal de achitare integrală";, care putea fi identificat de o persoană avizată ca fiind fals şi, astfel, i s-ar fi atras atenţia cu privire la neregulile referitoare la actul de proprietate.
În consecinţă, a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi înaintarea cauzei procurorului în vederea administrării probatoriului necesar soluţionării dosarului, respectiv audierea sa, efectuarea de confruntări şi orice alte probe necesare soluţionării cauzei.
Instanţa de fond a constatat că soluţia dată de procuror, de neîncepere a urmăririi penale pentru existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., este corectă, plângerea petentei nefiind susţinută de niciuna din dovezile administrate în faza actelor premergătoare.
Înscrisurile prezentate notarului public B.V. cu prilejul solicitării autentificării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între P.V.G.M. (prin procurist B.F.), în calitate de vânzător al imobilului, şi petiţionara S.F., în calitate de cumpărător, nu au ridicat suspiciuni asupra legalităţii lor, având aparenţa unor acte întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, astfel că nu i se poate imputa notarului public faptul de a nu fi observat caracterul fals al contractului de vânzare-cumpărare din 9 august 2007.
Instanţa a reţinut că, atât acest din urmă contract, cât şi fişa de calcul pentru stabilirea achitării locuinţei şi procesul-verbal de achitare integrală (care în fapt reprezintă un veritabil proces-verbal de predare-primire), poartă în aparenţă ştampila şi semnătura reprezentanţilor vânzătorului, respectiv al proprietarului P.M.B. prin administratorul fondului locativ SC T.A. SA. Împrejurarea că înscrisul tipizat denumit ";proces-verbal de achitare integrală"; a fost tipărit în cursul anului 1989, în baza Hotărârii nr. 969/1986 a Consiliului General, nu este de natură a ridica suspiciuni, fiind de notorietate faptul că unele instituţii publice mai operează cu tipizate ce au fost tipărite anterior anului 1990.
Mai mult, buna-credinţă a notarului public este întărită şi prin conduita acestuia ulterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că fiind sesizat telefonic de către registratorul Cărţii Funciare sector 3 cu privire la existenţa unor suspiciuni generale de intenţia petentei S.F. de a revinde imobilului, a solicitat o confirmare a valabilităţii contractului anterior încheiat cu SC T.A. SA, iar în urma răspunsului negativ primit a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 36/1995 ";notarul public … trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul, documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obţine el însuşi documentaţia necesară";, iar conform alin. (6) al aceluiaşi articol ";notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial solicitat decât în condiţiile arătate la art. 6";, respectiv atunci când înscrisul prezentat are un conţinut îndoielnic.
Însă, aşa cum am arătat anterior, niciunul din înscrisurile prezentate de către vânzător nu au atras suspiciuni cu privire la aparenţa de legalitate, fiind înscrisuri ce purtau antetul, ştampila şi semnăturile reprezentanţilor legali ai instituţiilor emitente.
În consecinţă, Curtea a respins ca nefondată plângerea petiţionarei, menţinând soluţia atacată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, petiţionara S.F., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale prin efectuarea unei expertize a scrisului pentru stabilirea autorului semnăturilor de pe contractul de vânzare-cumpărare, confruntări, audierea notarului public şi stabilirea vinovăţiei acestuia pentru neglijenţa cu care a încheiat actul de vânzare-cumpărare în urma căruia a fost prejudiciată cu suma de 90.000 euro.
Recursul este nefondat.
Soluţionând plângerea petiţionarei, instanţa de fond a verificat ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că soluţia de netrimitere în judecată dată de procuror este legală şi temeinică.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că notarul public s-a îngrijit ca la dosarul cauzei să existe toate documentele necesare autentificării contractului de vânzare-cumpărare, înscrisurile ataşate prezentau aparenţa de legalitate, iar conţinutul lor nu era îndoielnic, astfel că nu au existat motive pentru a refuza neîndeplinirea actului notarial solicitat.
Notarul public nu a prevăzut urmările care fac obiectul prezentei plângeri, iar în condiţiile arătate nici nu putea să le prevadă, cu atât mai puţin să urmărească sau să accepte producerea lor.
Conduita profesională a notarului public - inclusiv cea ulterioară autentificării contractului, când, fiind sesizat cu privire la existenţa unor suspiciuni, a formulat plângere penală - demonstrează inexistenţa oricărei vinovăţii cu privire la săvârşirea faptelor imputate.
Cauza fiind disjunsă cu privire la alţi făptuitori, eventuala efectuare a probelor solicitate de petentă poate face obiectul cercetărilor penale care se întreprind în continuare.
Actele premergătoare efectuate cu privire la notarul public sunt suficiente şi concludente asupra justeţei ordonanţei date de procuror, astfel că în mod întemeiat instanţa de fond a reţinut soluţia de netrimitere în judecată dispusă faţă de B.V.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiţionarei S.F. şi va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.F. împotriva Sentinţei penale nr. 181 din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3910/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2119/2009. Penal → |
|---|
