ICCJ. Decizia nr. 3924/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3924/2009
Dosar nr. 3143/104/2007
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 49 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Olt, a fost condamnat inculpatul D.G.C. (fiul lui I. şi E., născut la 25 februarie 1973 în Bârlad, judeţul Vaslui, domiciliat în oraşul Negru Vodă, judeţul Constanţa) la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. s-a dispus contopirea restului de pedeapsă de 4 ani, 5 luni şi 3 zile rămas de executat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 2105/2004 a Judecătoriei Constanţa, cu pedeapsa nou aplicată de 11 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare.
S-a dedus perioada executată din restul de pedeapsă de 4 ani, 5 luni şi 3 zile, începând cu data de 27 martie 2006 la zi.
S-a anulat mandatul de executare emis anterior şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare, după rămânerea definitivă a sentinţei.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
A fost obligat inculpatul la: 170.450,82 RON despăgubiri civile către partea civilă SC U. SRL Târgovişte, la 39.674,36 RON despăgubiri civile către partea civilă SC E. SRL Râmnicu Vâlcea, la 22.000 RON despăgubiri civile către partea civilă SC F.R. SRL Brâncoveni, la 19.839,26 RON despăgubiri civile către partea civilă SC F.L. SRL Bucureşti, la 58.121,14 RON despăgubiri civile către partea civilă SC M. SRL Craiova, la 16.669,57 RON despăgubiri civile către partea civilă SC P.R. SRL Ploieşti, la 41.054,25 RON despăgubiri civile către partea civilă SC A.U. SRL Galaţi, la 42.392,56 RON despăgubiri civile către partea civilă SC C.R.G. SRL Recaş şi la 20.440,67 RON despăgubiri civile către partea civilă SC Y.I. SRL Pantelimon plus dobânzile legale.
A fost obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare, din care 100 RON reprezentând onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului de Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
În calitate de reprezentant legal al SC V.L. SRL Slatina, în perioada decembrie 2005 - ianuarie 2006, inculpatul D.G.C. a intrat în relaţii comerciale cu mai multe societăţi comerciale din ţară de la care a aprovizionat unitatea în numele căreia lucra cu diferite produse în cantităţi mari şi cu valori ridicate.
Urmărind obţinerea unor beneficii materiale injuste şi, implicit, prejudicierea societăţilor comerciale furnizoare de produse, în perioada menţionată, în baza aceleeaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a emis în numele SC V.L. SRL Slatina 12 file CEC către SC U. SRL Târgu Mureş, SC F.L. SRL Bucureşti, SC E.P. SRL Râmnicu Vâlcea, SC F.R. SRL Bucureşti, SC M. SA Craiova, SC C.R.G. SRL Recaş, SC P.R. SRL şi SC Y.I. SA Bucureşti.
Deşi cunoştea că nu avea disponibilul bănesc necesar, inculpatul a înmânat reprezentanţilor celor 9 societăţi comerciale filele CEC, aceştia le-au introdus pentru decontare, însă au fost restituite pentru lipsa în cont a depozitului bancar.
Folosind în mod repetat acest mijloc fraudulos cu ocazia încheierii convenţiilor de vânzare-cumpărare, inculpatul D.G.C. a cauzat celor 9 societăţi comerciale furnizoare de produse un prejudiciu total în valoare de 439.801,50 RON care nu a fost recuperat.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile părţilor civile, copii ale documentelor bancare şi comerciale, raport de expertiză grafică, declaraţiile martorilor B.D., I.M., S.M.A., declaraţiile inculpatului care a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul D.G.C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, deoarece a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi 2 C. pen., cu trimitere la dispoziţiile art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 34 şi 35 C. pen.
În acest sens, Parchetul a arătat că Tribunalul Olt nu a lămurit cât reprezintă restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară ce urmează a fi contopit cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea din cauza de faţă, datele de la dosarul cauzei fiind în acest sens contradictorii. Astfel, din înscrisurile existente la dosar rezultă că inculpatul a executat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată de Judecătoria Constanţa, prin Sentinţa penală nr. 2105 din 22 octombrie 2004, fie numai 7 zile, fie o perioadă de peste 5 luni sau o perioadă de până la 5 luni de zile, fiind necesar ca instanţa de apel să lămurească cât reprezintă această perioadă executată pentru a se realiza contopirea restului rămas neexecutat cu pedeapsa din prezenta cauză.
Inculpatul a criticat sentinţa Tribunalului Olt sub mai multe aspecte de nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece părţile civile ar fi ştiut la momentul încheierii convenţiilor că inculpatul nu are disponibil bănesc. Al doilea motiv de apel al inculpatului a vizat schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., în infr. prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., deoarece la încadrarea juridică nu trebuia avut în vedere prejudiciul total cauzat prin faptele acestuia, ci doar cel cauzat prin fiecare faptă de înşelăciune în parte, neaflându-se astfel, în situaţia înşelăciunii cu consecinţe deosebit de grave.
Prin al treilea motiv de apel al inculpatului s-a criticat cuantumul extrem de ridicat al pedepsei aplicate, în condiţiile în care instanţa de fond trebuia să aibă în vedere la individualizare atitudinea sinceră a acestuia, faptul că este de acord să achite prejudiciul produs, situaţia familială, apreciind că se impunea reţinerea în cauză şi a dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen.
Prin ultimul motiv de apel susţinut de apărătorul inculpatului, s-a solicitat desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Olt pentru ca această instanţă de fond să administreze proba cu martori încuviinţată, precum şi să i se majoreze onorariul din oficiu, având în vedere activitatea depusă în dosar.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 97 din 6 mai 2009, a admis apelurile declarate.
Cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat a fost respinsă.
În baza art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen., inculpatul D.G.C. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a dispus contopirea pedeapsei aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 2105 din 22 octombrie 2004 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 6627 din 10 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, în pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, ce urmează a fi executată de către inculpat.
S-a dedus perioada executată de la 21 martie 2003 la 4 septembrie 2003 şi de la 27 martie 2006 la 30 septembrie 2008.
A fost anulat mandatul de executare emis în baza Sentinţei penale nr. 2105 din 22 octombrie 2004 a Judecătoriei Constanţa şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare corespunzător.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare, în sumă de 200 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se plătesc din fondurile Ministerului Justiţiei.
Instanţa de apel a constatat că în cauză sunt aplicabile numai dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. pen., inculpatul săvârşind noua infracţiune înainte de începerea executării pedepsei, astfel că a dispus contopirea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2105 din 22 octombrie 2004 a Judecătoriei Constanţa şi a pedeapsei aplicată pentru infracţiunea din cauza de faţă.
Curtea de Apel a apreciat că faţă de inculpat se impune reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., întrucât acesta a avut un comportament sincer pe tot parcursul procesului penal, oferind şi informaţii semnificative cu privire la alte prezumtive fapte penale. În consecinţă, a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 11 ani la 6 ani închisoare. Celelalte critici formulate în apel au fost respinse ca nefondate.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul D.G.C.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Recursul critică hotărârile pronunţate în cauză ca fiind nelegale şi netemeinice.
Se susţine că încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat este incompletă, întrucât înşelăciunea s-a realizat în cadrul unor convenţii de vânzare-cumpărare prin folosirea de mijloace frauduloase, astfel că încadrarea juridică justă este cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
Printr-un al doilea motiv de recurs se critică netemeinica aplicare a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului şi cuantumul pedepsei excesiv de blând în raport de gradul de pericol social abstract şi concret al infracţiunii comise şi datele care îl caracterizează pe infractor.
S-a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârilor pronunţate potrivit motivelor de recurs arătate prin art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Prin concluziile orale, procurorul de şedinţă a susţinut numai motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă. A arătat că în cauză s-ar fi impus reţinerea şi a alin. (3) al infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) la încadrarea juridică a faptei, dar recursul procurorului nu poate privi decât pedeapsa aplicată inculpatului.
Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului D.G.C. au fost corect stabilite de către instanţe, hotărârea de condamnare a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune fiind întemeiată în fapt şi în drept.
Schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de înşelăciune din art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) solicitată de parchet prin recursul său nu este legală, întrucât ar contraveni prevederilor art. 3858 din C. proc. pen.
Apelul declarat de procuror împotriva Sentinţei penale nr. 49 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Olt nu a criticat încadrarea juridică dată faptei, iar motivele arătate şi susţinute în apel au fost în favoarea inculpatului. Încadrarea juridică stabilită de instanţa de fond a fost reţinută întocmai şi de către instanţa de apel. În recurs, procurorul nu mai poate solicita agravarea situaţiei inculpatului cu privire la încadrarea juridică; cum reţinerea alin. (3) al articolului 215 C. pen. ar însemna o agravare a situaţiei acestuia, prin adăugarea unei circumstanţe agravante de fapt, rezultă că schimbarea încadrării juridice în defavoarea inculpatului nu poate opera, astfel că Înalta Curte va respinge această critică formulată prin motivele scrise de recurs, menţinând încadrarea juridică dată faptelor inculpatului de către instanţa de fond.
Recursul se dovedeşte a fi fondat cu privire la modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului de către instanţa de apel.
Curtea de Apel Craiova a motivat incidenţa circumstanţei atenuante personale prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., prin aceea că inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea faptelor pe toată durata procesului penal.
Se impune, însă, precizarea că în timpul urmăririi penale, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză grafică care a concluzionat că semnăturile de pe cele 12 file CEC fără acoperire au fost executate de inculpatul D.G.C.
În aceste condiţii, faptele comise de către inculpat au fost dovedite cu mijloace de probă ştiinţifice, iar recunoaşterea acestora trebuia să fie avută în vedere şi de către instanţa de apel, aşa cum a procedat instanţa de fond, doar ca simplu element de individualizare judiciară a pedepsei şi nu ca circumstanţă atenuantă judiciară.
Pedeapsa aplicată inculpatului de 6 ani închisoare este greşit individualizată, fiind excesiv de blândă în raport cu gradul de pericol social abstract şi concret al infracţiunii comise şi de datele care îl caracterizează pe infractor.
Infracţiunea comisă de către inculpat prezintă pericol social generic deosebit de ridicat, dovadă în acest sens fiind limitele legale ale pedepsei, respectiv închisoarea de la 10 la 20 de ani.
În cazul infracţiunilor cauzatoare de prejudiciu, gradul de pericol social concret trebuie apreciat, prin raportare la urmarea socialmente periculoasă produsă, la mijloacele folosite de către infractor şi la datele care îl caracterizează.
Inculpatul D.G.C. a indus în eroare 9 societăţi comerciale în cadrul unor convenţii de vânzare-cumpărare, folosind filele CEC fără acoperire realizând astfel un avantaj material injust în sumă totală de 439,801,50 RON.
Având în vedere valoarea foarte mare a prejudiciilor cauzate prin repetarea unor fapte penale de acelaşi fel cât şi constatarea că inculpatul este recidivist şi nu a reparat nici măcar parţial pagubele pricinuite, concluzia care se impune este aceea că pedeapsa aplicată la judecarea cauzei în apel este excesiv de blândă şi nu este în măsură să realizeze scopurile şi funcţiile oricărei pedepse.
Pentru aceste considerente şi în realizarea cerinţelor art. 72 şi 52 C. pen., Înalta Curte va admite recursul procurorului, va casa decizia atacată şi, înlăturând dispoziţiile art. 74 lit. c), 76 lit. a), 80 C. pen., va majora pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., de la 6 ani închisoare la 10 ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., inculpatului i se va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., pe o durată de 5 ani, precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii aceloraşi drepturi potrivit art. 71 C. pen.
Din oficiu, în baza art. 3859 alin. (3) raportat la art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 39 C. pen., astfel că, admiţând recursul, va casa hotărârea atacată şi cu privire la acest aspect, înlăturând dispoziţia de contopire efectuată în baza acestui text de lege.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen., Înalta Curte va dispune contopirea pedepsei de 10 ani închisoare (din prezenta cauză) cu restul rămas neexecutat de 4 ani şi 16 zile din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2105 din 22 octombrie 2004 a Judecătoriei Constanţa, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe timp de 5 ani.
Înalta Curte, hotărând astfel, reţine că inculpatul a executat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, în arest preventiv, şi perioada de la 28 august 2003 la 4 septembrie 2003, astfel cum s-a stabilit prin Sentinţa penală nr. 1814 din 30 august 2006 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 23 octombrie 2006, alături de perioada cuprinsă între 21 martie 2003 – 28 august 2003 ce a fost deja dedusă prin Sentinţa penală nr. 2105 din 22 octombrie 2004 a Judecătoriei Constanţa. În consecinţă, restul rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare este de 4 ani şi 16 zile, operaţiunea de contopire, potrivit art. 39 alin. (2) C. pen. urmând a se efectua ca în precedent.
Din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului se va deduce durata executată de la 27 martie 2006 la 30 septembrie 2008.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii vor fi menţinute.
Cu privire la recursul inculpatului D.G.C.
Inculpatul a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs s-a susţinut că încadrarea juridică dată faptei este greşită, întrucât inculpatul a comis 9 infracţiuni distincte de înşelăciune, împrejurare în care nu trebuie reţinute prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Printr-un al doilea motiv de recurs, s-a solicitat fie achitarea inculpatului, fie schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât părţile vătămate cunoşteau faptul că acesta nu are disponibil în cont la momentul întocmirii mijloacelor de plată.
Cu privire la individualizarea pedepsei, a solicitat să se dea o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa, cu consecinţa reducerii pedepsei, avându-se în vedere situaţia sa familială.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. art. 3859 pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
Probatoriul administrat în cauză demonstrează fără echivoc modul unitar de acţiune a inculpatului care, în baza unei unice rezoluţii infracţionale, a înşelat, într-o scurtă perioadă de timp (decembrie 2005 – ianuarie 2006) un număr de 9 societăţi comerciale, folosind aceleaşi metode şi urmărind un singur scop, acela de a trage foloase materiale injuste de pe urma bunei-credinţe manifestate de acestea în relaţiile de afaceri.
Furnizorii de mărfuri nu au cunoscut împrejurarea că inculpatul nu are disponibil în cont şi că se află în interdicţie bancară, fiind induşi în eroare de conduita inculpatului care a creat aparenţa unui om de afaceri potent (se deplasa cu maşină cu şofer, locuia la hoteluri, a avansat o parte din preţul mărfii reprezentând 20% din valoarea facturii în cazul SC U. SRL).
În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt temeiuri de achitare a inculpatului şi nici de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina sa.
Întrucât acţiunile materiale ale inculpatului sunt comise în baza unei rezoluţii infracţionale unice, se impune ca toate pagubele materiale produse să fie însumate, aşa cum obligă interpretarea corectă a prevederilor art. 42 alin. (1) C. pen. şi cum s-a statuat prin Decizia nr. XIV din 22 mai 2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată într-un recurs în interesul legii.
Aşa fiind, în mod corect la încadrarea juridică a faptei s-au reţinut dispoziţiile alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Cu privire la individualizarea pedepsei, recursul inculpatului se dovedeşte neîntemeiat pentru argumentele prezentate cu ocazia examinării recursului procurorului.
Înalta Curte mai reţine că inculpatul are statutul de recidivist, el persistând în săvârşirea de infracţiuni de acelaşi gen, ceea ce denotă periculozitate socială sporită şi, alături de celelalte criterii de individualizare analizate, fac inoportună aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus sau fără privare de libertate.
Pentru aceste motive, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu până la prezentarea avocatului ales fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., art. 189 C. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 97 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată cu privire la greşita individualizare şi aplicare a dispoziţiilor art. 39 C. pen.
Înlătură dispoziţiile art. 74 lit. c), art. 76 lit. a), art. 80 C. pen., art. 39 alin. (1) C. pen., precum şi contopirea efectuată în baza acestui text de lege.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. de la 6 ani închisoare la 10 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b), c) C. pen. pe timp de 5 ani.
Face aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b), c) C. pen.
În baza art. 39 alin. (2) C. pen. contopeşte pedeapsa de 10 ani închisoare din prezenta cauză cu restul rămas neexecutat de 4 ani şi 16 zile din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2105 din 22 octombrie 2004 a Judecătoriei Constanţa, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b), c) C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata executată de la 27 martie 2006 la 30 septembrie 2008.
Menţine celelalte dispoziţii.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat la 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3923/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2169/2009. Penal → |
|---|
