ICCJ. Decizia nr. 3923/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3923/2009
Dosar nr. 1142/99/2007
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 214 din 3 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 1142/99/2007 a fost condamnat inculpatul B.C. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară pentru comiterea infracţiunii de ";omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii de o zi, respectiv 7 decembrie 2005.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a unui cuţit şi a unei furci cu trei coarne.
A admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.V.L., în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor C.M.V. şi C.V.M. şi a obligat inculpatul la 4050 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale din care 5000 RON pentru partea civilă C.V.L. şi câte 7500 RON pentru fiecare minor.
A obligat inculpatul să achite suma de 1890 RON în favoarea fiecărui minor de la data săvârşirii faptei şi până la data pronunţării sentinţei şi în continuare câte 100 RON lunar, cu titlu de prestaţie periodică, de la data pronunţării prezentei sentinţe şi până la majoratul minorilor.
S-a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă asupra bunurilor mobile inculpatului.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să achite suma de 5.500 reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat inculpatul să achite suma de 200 către partea civilă C.V. reprezentând onorarii apărător ales.
În pronunţarea acestei sentinţe tribunalul a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost trimis în judecată inculpatul B.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen.
În examinarea probatoriului administrat în cauză, instanţa a constatat:
În seara zilei de 7 decembrie 2005, în jurul orelor 18,00 victima C.M. s-a deplasat la locuinţa martorului D.C. pentru a împrumuta o pereche de hăţuri întrucât a doua zi urma să se deplaseze cu calul şi căruţa la moara.
Victima a strigat şi a fluierat la poartă, fiind recunoscută vocea sa din casă de martor care fiind dezbrăcat a trimis-o pe sora sa D.G. pentru a afla ce doreşte de la el.
Victima i-a comunicat că doreşte să împrumute o pereche de hăţuri şi în timp ce martora se deplasa spre locuinţă pentru a-şi anunţa fratele a observat un fascicol de lumină emis de o lanternă care era direcţionată dinspre vale spre poarta locuinţei sale. Victima a strigat să stingă lanterna şi imediat l-a auzit pe inculpat răspunzându-i cu cuvinte injurioase şi obscene.
Martora l-a anunţat pe D.C. şi în timp ce acesta se afla afară a văzut venind din vale o persoană cu o lanternă. Acesta l-a întrebat pe C.M. cine vine şi i s-a răspuns că persoana respectivă este B.C. În timp ce martorul se îndrepta spre grajd pentru a aduce hăţurile a auzit la poarta sa lătrat de câine şi cum se proferau mai multe înjurături, acesta s-a uitat peste gard şi i-a observat pe inculpat şi victimă cum se încăierau şi pe câinele inculpatului care încerca s-o muşte pe acesta.
Victima şi inculpatul se îmbrânceau, se ţineau de haine şi se roteau, iar C.M. încerca în tot acest timp să alunge câinele. Martorul D.C. a luat o piatră de jos şi a aruncat-o înspre câine, fapt ce l-a determinat pe acesta să fugă spre locuinţa inculpatului. În tot acest timp, părţile se înjurau reciproc, iar victima încercă să deposedeze inculpatul de o furcă ce se interpunea între cei doi. Martorul, observând agresiunea, a strigat la tatăl său să iasă afară, dar imediat a observat pe victima C.M. intrând în curte prin izbirea porţii de acces, având în mână şi furca inculpatului, după care ţinându-se cu mâna de abdomen, aceasta s-a prăbuşit la pământ, după ce a făcut afirmaţia: ";m-a tăiat B.";. La scurt timp, victima şi-a pierdut cunoştinţa, iar cei prezenţi realizând gravitatea situaţiei au transportat-o imediat cu căruţa la dispensarul din comună.
Aici, asistenta medicală a constatat decesul victimei C.M.
În urma necropsiei s-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă. Aceasta s-a datorat tamponadei inimii consecutivă hemopericardului prin plagă tăiată a crosei aortice şi a auriculului stâng. Leziunile s-au produs prin lovire unică cu obiect înţepător-tăios cu o lăţime de 2,5 cm şi o lungime de 8 - 10 cm. Între agresiune şi deces există legătura de cauzalitate. În momentul agresiunii, părţile se aflau cel mai probabil faţă în faţă, victima fiind mai jos decât agresorul.
Situaţia de fapt expusă anterior este dovedită, fără echivoc, cu probele testimoniale şi cu înscrisuri administrate în cauză, respectiv: procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi conducere în teren; raport de autopsie medico-legală, planşe fotografice; declaraţiile martorilor D.C., D.G., B.V., D.C.; D.A., S.G., C.C., R.V., R.D., G.G. şi H.C. coroborate cu depoziţiile inculpatului de recunoaştere a comiterii agresiunii, dar în condiţii de legitimă apărare.
Susţinerile inculpatului verificate atât în cursul urmăririi penale cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti nu pot fi reţinute de instanţa ca fiind expresia adevărului şi nu pot conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului nefiind susţinute de probe temeinice şi aflându-se în acelaşi timp în contradicţie cu ansamblul probelor testimoniale şi cu înscrisuri existente în cauză.
Astfel, în declaraţiile succesive date de inculpat în ambele faze ale procesului penal acesta a susţinut mai multe variante de desfăşurare a conflictului. O primă versiune vizează împrejurarea neconfirmată de probe că victima şi martorul D.C. au fost surprinşi în seara de 7 decembrie 2005 în curtea inculpatului, fiind suspectaţi că au venit să sustragă bunuri. Inculpatul susţine că a plecat în urmărirea acestora, că victima l-a lovit cu capul în partea stângă a feţei, moment în care a scos cuţitul şi a lovit-o pe aceasta la întâmplare.
Ulterior, în depoziţiile date cu ocazia confruntării cu martorul D.C. a relatat că victima l-a prins de gât cu ambele mâini pentru a-l sugruma şi din nevoia de a se apăra a lovit cu cuţitul.
Nici una din cele două variante prezentate de inculpat nu este confirmată de probele administrate în cauză. Rezultă, cu certitudine, din actele medicale depuse de inculpat că acesta nu a prezentat leziuni la nivelul gâtului care să susţină varianta sugrumării. Pe de altă parte, susţinerea că victima şi martorul D.C. ar fi fost surprinşi la furat este contrazisă de declaraţiile martorilor D.G., D.A., D.C. care erau în locuinţă cu martorul când au fost strigaţi de victimă la poartă. Pe de altă parte, în momentul în care au condus-o pe aceasta din urmă la dispensar pentru a i se acorda îngrijiri medicale, martorul D.C. a fost văzut de martorul S.G. şi de lucrătorii de poliţie îmbrăcat sumar, împrejurare ce confirmă afirmaţia martorilor D.G., D.C. şi B.V. că acesta era în locuinţă şi se spăla când a fost vizitat de victima C.M.
Este incontestabil că inculpatul a prezentat leziuni la nivelul braţelor şi în zona pleoapei astfel cum atestă certificatul medico-legal acestea putând fi produse în momentul încăierării cu victima, dar în mod evident nu sunt rezultatul unei apărări justificate, ci al unui atac generat de inculpat asupra victimei.
Această împrejurare este stabilită în urma coroborării declaraţiilor martorilor care au perceput care era poziţia victimei, momentul deplasării inculpatului spre poarta locuinţei martorului D.C. cu concluziile raportului de necropsie care stabileşte că victima se afla mai jos decât agresorul, în momentul aplicării loviturii de cuţit ceea ce exclude existenţa unui atac direct şi necesitatea unei apărări din partea inculpatului.
De altfel, în practica judiciară s-a considerat în mod unanim că nu există legitimă apărare chiar dacă victima a exercitat un atac asupra inculpatului, dacă acesta după momentul comunicării atacului a pornit în urmărirea victimei şi a lovit-o mortal. În aceste condiţii nici varianta prezentată de inculpat privitoare la împrejurarea că victima a fost surprinsă în curtea locuinţei inculpatului nu poate fi reţinută ca reală, din moment ce inculpatul a plecat în urmărirea victimei şi a atacat-o cu un obiect tăios în zone vitale ale corpului, la o distanţă mare de locuinţa sa, situaţie ce exclude existenţa legitimei apărări.
Atât sub aspectul laturii obiective cât şi cu privire la vinovăţia inculpatului, fapta reţinută anterior realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., dispoziţii legale în baza cărora se va dispune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
La stabilirea pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social sporit al faptei, urmările acesteia, suprimarea vieţii unei persoane tinere, natura relaţiilor sociale lezate care vizează protejarea celui mai important drept al omului, dreptul la viaţă, dar şi circumstanţele reale în care s-a comis fapta, împrejurarea că între părţi exista o veche relaţie de duşmănie, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care este o persoană în vârstă, fără antecedente penale, căsătorit, pensionar şi care manifestat o conduită relativ sinceră parcursul procesului penal.
În considerarea acestor circumstanţe, Tribunalul apreciază că scopul pedepsei de reeducare a inculpatului şi prevenire a comiterii de noi fapte penale se poate realiza şi prin aplicarea unei sancţiuni penale orientate sub minimul special prevăzut de lege.
În baza art. 71 C. pen. se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe perioada executării pedepsei principale, ca şi pedeapsă accesorie.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de o zi, respectiv data de 7 decembrie 2005.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. se va dispune confiscarea de la inculpat a obiectelor care au servit la comiterea faptei şi care aparţin inculpatului respectiv a unui cuţit şi furci cu trei coarne.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.V.L. în nume propriu şi ca reprezentant legal al celor doi minori ai victimei, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată, în parte, urmând a fi admisă integral cu privire la acordarea daunelor materiale şi parţial faţă de cererea de daune morale.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ. orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara. Cerinţele legii impun ca persoana care a săvârşit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârşirea acesteia, indiferent de caracterul lor, aspect ce rezultă din însăşi redactarea art. 998 - 999 C. civ., care folosesc termenul generic de prejudiciu, fără a distinge în raport de caracterul material sau moral al acestuia.
În cauza de faţă prin suprimarea vieţii victimei, o persoană tânără şi singurul întreţinător al familiei compusă din soţie şi cei doi copii minori, inculpatul a produs părţii civile atât un prejudiciu material reprezentat de cheltuielile ce au fost suportate de aceasta cu desfăşurarea ritualului de înmormântare şi pomenirile ulterioare, dar şi unul moral generat de dispariţia neaşteptată a victimei ce constituie o adevărată tragedie pentru familia sa.
Faţă de intensitatea şi durata suferinţelor psihice cauzate părţii civile şi celor doi minori, instanţa apreciază că suma de 20.000 RON cu titlu de daune morale corespunde cerinţelor unei juste şi integrale despăgubiri.
Totodată, instanţa va acorda celor doi minori şi câte o prestaţie periodică ce are rolul de a acoperi prejudiciul cauzat acestora prin lipsirea de contribuţia lunară pe care victima o avea la întreţinerea lor.
La stabilirea cuantumului acesteia instanţa va lua ca bază de calcul venitul minim pe economie, faţă de împrejurarea că victima realiza venituri doar din prestarea unor activităţi gospodăreşti pe la diferite persoane din sat ce nu pot fi autentificate cu rigurozitate.
Instanţa va menţine măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului până la concurenţa sumei acordate cu titlu de despăgubiri şi pentru a garanta recuperarea integrală a prejudiciului.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 - 193 C. proc. pen.
În termen legal sentinţa astfel pronunţată a fost apelată de părţile civile C.V.L., C.M.V., C.V.M. şi inculpatul B.C.
Părţile civile au criticat hotărârea sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate care sunt echitabile în suma solicitată de 30.000 RON, avându-se în vedere prejudiciul moral suferit până la decesul victimei.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie cu motivaţia că în cauză se impune achitarea în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct. 1 lit. e) C. proc. pen.
S-a arătat că sentinţa apelată este rezultatul unei aprecieri greşite a probatoriului limitându-se la analiza probelor în acuzare care au un caracter incert şi sunt incomplete.
În cauză există nenumărate aspecte relevante asupra cărora martorii acuzării se contrazic deşi fac parte din aceeaşi familie prezentând aceeaşi situaţie de fapt, făcându-se referire la D.C., D.C., D.G., D.A. şi B.V.
Inculpatul B.C. a afirmat în mod constant că s-a aflat în legitimă apărare în sensul că a ieşit din curtea sa pentru a vedea dacă persoanele zărite la lumina lanternei, în grădină, i-au furat bunuri şi atunci a fost atacat de C.M. şi D.C., primul lovindu-l cu furca de trei ori, apoi sugrumându-l, moment în care inculpatul a scos din buzunarul hainei sale un instrument tăios, confecţionat manual şi folosit frecvent la treburi gospodăreşti, cu care a înţepat pe agresor înspre clavicula stângă, reuşind astfel să scape din strânsoare.
Certificatul medico-legal al inculpatului atestă faptul că acesta a prezentat leziuni la nivelul braţelor şi în zona pleoapei, însă acestea nu sunt rezultatul unei apărări justificate.
Se mai arată că instanţa nu a analizat sub nici un aspect modalitatea în care furca inculpatului apelant a ajuns în curtea martorului D.C., în condiţiile în care membrii familiei D. expun variante total diferite şi contradictorii cu privire la persoana care a adus-o.
Apreciază inculpatul că sunt incidente dispoziţiile art. 44 C. pen. privind legitima apărare.
Prin Decizia penală nr. 47 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.C. împotriva Sentinţei penale nr. 214 din 3 aprilie 2008 a Tribunalului Iaşi, pe care a desfiinţat-o în parte în latura penală şi rejudecând:
A redus de la 12 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului B.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., la 10 ani închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de părţile civile C.V.L., C.M.V. şi C.V.M., ultimii prin reprezentant legal C.V.L. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Împotriva aceste decizii, în termen legal, au declarat recurs partea civilă C.V.L., în nume propriu şi ca reprezentant legal pentru C.M.V. şi C.V.M. şi inculpatul B.C., solicitând admiterea recursurilor astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Examinând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
În cauză a fost stabilită corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedându-se la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşite de acesta.
Astfel, examinarea hotărârilor pronunţate în cauză dovedeşte că instanţele au respectat dispoziţiile art. 62 C. pen. şi art. 63 C. pen. în sensul că au lămurit cauza sub toate aspectele pe bază de probe, pe care le-au evaluat temeinic în scopul aflării adevărului. Aşa încât, a rezultat din probele administrate că în seara zilei de 7 decembrie 2005, în jurul orelor 18.00, victima C.M. s-a deplasat la locuinţa familiei D. pentru a-i solicita martorului D.C. să-i împrumute nişte hăţuri, acestea fiindu-i necesare în ziua următoare. Este de precizat că, la acel moment, în locuinţa martorului D.C. se afla familia acestuia, respectiv, D.C., D.A., D.G., B.V., B.V.
Fiind solicitat de victimă pentru a-i împrumuta hăţurile, martorul D.C. a ieşit la poartă, fiind îmbrăcat sumar, moment în care a văzut o persoană care venea, având asupra sa o lanternă. Apoi s-a deplasat la grajd, timp în care a auzit vocile inculpatului şi ale victimei, care se înjurau, cât şi lătratul unui câine.
Martorul D.C. a realizat că inculpatul şi victima se certau, cât şi momentul în care victima a intrat în curtea casei sale, forţând poarta, ţinându-se cu mâna de abdomen, după care s-a prăbuşit, afirmând că l-a lovit B.
Martorul B.V. l-a văzut pe inculpat deplasându-se către locuinţa sa.
Martorii prezenţi au observat că victima avea o înţepătură la gât în partea stângă şi, realizând gravitatea situaţiei, au transportat victima la dispensar şi au încunoştiinţat organele de poliţie.
Fiind ascultat în faza de apel, martorul D.C. a relatat în detaliu întreaga desfăşurare a activităţii infracţionale.
Deşi inculpatul a afirmat că victima şi D.C. se aflau în grădina sa, având o furcă şi un par, cu intenţia de a sustrage bunuri, această susţinere nu este confirmată de probele dosarului, martorii sus-menţionaţi declarând că incidentul s-a desfăşurat în faţa porţii martorului D.C.
Cu privire la leziunile existente la nivelul braţelor şi în zona pleoapei inculpatului, atestate de certificatul medico-legal, s-a reţinut corect că acestea puteau fi produse în timpul încăierării cu victima.
Acestea, însă, nu sunt rezultatul unei apărări justificate de legitima apărare, ci al unui atac al inculpatului asupra victimei, împrejurare stabilită în urma coroborării declaraţiilor martorilor cu concluziile aportului de necropsie, care a stabilit că victima se afla mai jos decât agresorul în momentul aplicării loviturii de cuţit, ceea ce exclude existenţa unui atac direct şi necesitatea unei apărări din partea inculpatului.
Susţinerile inculpatului nu pot conduce la exonerarea de răspundere penală a inculpatului deoarece nu sunt susţinute de probe, aflându-se, în acelaşi timp, în contradicţie cu ansamblul probelor administrate şi cu înscrisurile existente în cauză.
În consecinţă, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi cu privire la vinovăţia inculpatului, fapta săvârşită de acesta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea inculpatului de achitare deoarece s-a aflat în legitimă apărare.
Din aceleaşi considerente, nu se impune nici casarea cu trimitere spre rejudecare, în cauză fiind lămurite toate aspectele, neexistând dubii cu privire la nici un aspect.
Nici cererea de reducere a pedepsei prin reţinerea dispoziţiilor ce reglementează provocarea nu poate fi primită deoarece existenţa unei relaţii vechi de duşmănie între victimă şi inculpat nu poate fi interpretată în acest sens şi, oricum, nu justifică reacţia inculpatului.
Sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, împrejurările şi modalitatea comiterii faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului (o persoană în vârstă, fără antecedente penale, căsătorit şi care a avut o atitudine destul de sinceră pe parcursul procesului penal), aspecte care au condus la stabilirea unei pedepse care, prin cuantum şi modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Cu privire la recursul declarat de părţile civile, Înalta Curte constată că nu sunt temeiuri care să justifice majorarea cuantumului despăgubirilor acordate, iar, pe de altă parte, această cerere nu se încadrează în nici un motiv de casare prevăzut de lege.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, şi recursul declarat de părţile civile.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligaţi inculpatul şi partea civilă C.V.L. la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă C.V.L. în nume propriu şi ca reprezentant legal pentru C.M.V. şi C.V.M. şi de inculpatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 47 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurenta parte civilă C.V.L. la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat la 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea avocatului ales, în sumă de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2150/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3924/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
